Arta încondeierii ouălor
Ouăle încondeiate reprezintă o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, fiind o practică străveche în tradiția românească. Dincolo de frumusețea lor stau poveștile și tehnicile de încondeiere spuse de femeile care lucrează tot anul la ouă pentru a bucura creștinii, în perioada Paștilor. Sunt multe modele specifice Bucovinei, Munteniei, Olteniei şi Țării Bârsei. Încă din cele mai vechi timpuri, femeile foloseau motive precum: „calea rătăcită” sau „calea robilor”, „brâul Maicii Domnului”, „crucea Paștelui”, „ochiul”, „frunza stejarului”, „porumbelul” și „scara”.
În Bucovina, încondeiatul de Paști este o tradiție care încă se păstrează cu sfințenie, iar Ileana Hotopilă a ridicat acest meșteșug la rang de artă, cu îndemânare și talent. Ea locuiește în satul Lupcina din județul Suceava și încondeiază ouă de când se știe, din pasiune și dragostea pentru tradiție. Cei 13 copii ai săi au deprins această artă și ulterior a început să le învețe și pe fetele din sat, pentru ca meșteșugul să nu se piardă. Motivele populare sunt vechi, bătrânești, inspirate din viața satului.
Despre etapele încondeierii, Ileana Hotopilă spune că, mai întâi, „se pregătesc ouăle: se face găurică, se scoate conținutul, se spală, se usucă și apoi se începe încondeierea. Fac un model cu ceară neagră și pe urmă colorez. Mai întâi se lucrează pe alb - liniile albe pe care le vedeți s-au dat mai întâi cu ceară -, apoi se face galben și se dă din nou cu ceară, pentru ca să rămână linii galbene, pe urmă cu roșu și, la sfârșit, se șterge ceara la cald și rămâne așa cum îl vedeți. Cele cu ceară în relief se pictează direct și se lasă ceara acolo. Este tot o tehnică tradițională”.
În anul 2022, Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a acordat, în cadrul celei de a 10-a ediții a programului „Tezaure umane vii”, titlul onorific de „Tezaur uman viu” unui număr de 15 persoane purtătoare, creatoare și păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial. Printre acestea se numără și Ileana Hotopilă, care poartă tradiția în suflet și duce mai departe în satul său meșteșugul de a încondeia ouăle de Paști. (A. D.)