Așezămintele de la Udricani se înalţă pe zi ce trece

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, pe lângă Biserica Udricani, în „mahalaua Popii Isac” din București, funcționa o școală în care copiii negustorilor erau strânși de pe ulițe și dați la învățătură. Mai târziu, în același loc s-a adăugat, spre binele obștesc, și un azil pentru văduvele de război și bătrânele singure. Această bună rânduială, ce se ținea neîntrerupt de la 1878, a fost stricată de comuniști în 1947. De câțiva ani, la Udricani se fac demer­suri serioase și se lucrează concret la reconstruirea așezămintelor care să continue și chiar să întreacă filantropia de odinioară.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”-Udricani se învecinează cu alte două sfinte locașuri emblematice pentru bucureștenii credincioşi: „Sfânta Vineri”-Herasca, demolată în comunism și refăcută recent, și „Sfântul Mina”- Vergului.

În locașul Sfântului Nicolae de la Udricani ești uimit de frumu­sețea proporțiilor arhitecturale, de frescele care au prins din nou strălucire prin restaurarea recentă, de unicitatea icoanei Maicii Domnului aşezată în stânga naosului, de cele câteva icoane de patrimoniu ce datează din secolul al XIX-lea. Ți se mai rezervă și bucuria de a te închina Sfintei Mari Mucenițe Anastasia, păstrându-se aici o raclă cu părticele din sfintele sale moaște.

Duminica și de sărbători, comunitatea se bucură de slujbe, oamenii se roagă împreună, legăturile duhovnicești dintre ei și Dumnezeu cimentându-se după silința fiecăruia. Cealaltă lucrare, a ridicării așezămintelor, se împlinește și ea din aproape în aproape şi necesită nu numai ciment, ci tot felul de materiale, utilaje, pricepere, planuri şi aprobări, forţă de muncă şi fonduri bănești.

Continuarea activităților fostei școli de la 1750

Părintele profesor Constantin Pătuleanu, parohul bisericii, ne relatează istoricul vechiului așe­zământ de la Udricani, care cheamă la fapte oamenii prezentului. „Prin ceea ce dorim să construim aici, noi vom continua activitățile fostei școli de la 1750, în care au învățat frații Văcărești, logofătul Greceanu, Paris Mumuleanu, Petre Nănescu, Petre Ispirescu, Matei Serghescu, Anton Pann. Şcoala a încercat să-i ajute pe copii «pentru a nu ștrengări pe ulițe», cum spunea Grigore Ghica în scrisorile sale către Vasile Alecsandri. Din documente aflăm că, la început, elevilor li se preda carte în tinda bisericii, apoi o femeie, Elena Ciuduiasca, a construit o casă pe terenul bisericii și a donat-o pentru a folosi drept școală copiilor. Mai târziu se făcea carte și în chiliile în care locuia dascălul Chiosea și care îi învăța să citească, dar și să țină isonul la strană. După ce au luat ființă şi așezămintele, s-a format la Udricani și o școală de caligrafie. La 1878, protopopul Teodor Economu a construit un azil pentru văduvele Războiului de Independenţă, care se numea la început «Institutul de binefacere Ecaterina», probabil îl ridicase în memoria soției sale, Ecaterina, care murise tânără”, a povestit pr. prof. Constantin Pătuleanu.

Fonduri de la Pache Protopopescu

Am văzut fundaţiile aşezământului care urmează a se înălța în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae”-Udricani, iar părintele paroh ne-a povestit că noua clădire va ocupa exact spațiul pe care erau și cele vechi: „Atunci erau niște chilii cu etaj, iar o parte dintre ele foloseau drept şcoală, o parte drept azil. Teodor Economu, înainte de a muri, a lăsat moştenire pentru aşezământ 100.000 de lei cumnatului său, avocatul Pache Protopopescu. După ce acesta a consumat banii cu întreținerea văduvelor, a mai cheltuit și de la sine, fiind bogat, ca avocat de succes ce era, dar intrase într-un oarecare impas. Dumnezeu a făcut ca el să ajungă primar și astfel a alocat fonduri pentru așezămintele de la Udricani. Fiecare bătrână din azil primea între 15 și 20 de lei ajutor lunar. Lucrul acesta s-a menținut până la preluarea puterii de către comuniști, în 1947, când în clădirile de aici au fost aduşi chiriaşi. Nu se spune nimic în documente despre bătrâne, nu știm unde au fost duse”.

Alți binefăcători ai parohiei

Părintele Pătuleanu a venit la parohie în 2005. Aşezământul nu mai funcționa, iar clădirile, părăginite cum erau, se aflau în proprietatea statului, la fel şi terenul ce aparţinuse lor, de circa 2.000 mp. „Eram pe ultima sută de metri când mai puteam depune documentele pentru retrocedare, le-am întocmit repede și am putut să recuperăm acele așezăminte și terenul. Am avut procese lungi pentru a recupera spaţiile, am aşteptat cinci ani după câştigarea proceselor, cum este legal, pentru ca familiile chiriașe să plece; în afară de aceasta, trei dintre spații erau vândute ilegal de către chiriași, dar până la urmă am reușit să le recuperăm”, a mai spus părintele paroh.

Am mai aflat că demersurile de a obţine aprobările necesare de la instituţii abilitate au fost anevoioase, iar proiectarea, costisitoare, după ce şi procesele de retrocedare necesitaseră bani. Din fericire, persoane credincioase, ataşate de biserică, au contribuit cu sume mai mari sau mai mici. O doamnă din parohie a vândut casa fratelui său, care trecuse la Domnul, iar banii respectivi i-a donat bisericii, contribuind la lucrările pentru așezământ. Ca recunoştinţă, una dintre sălile viitoare va purta numele lui Nicolae Boieru, cum se numea fratele acelei doamne. În familia lor avusese loc o tragedie, le murise fiul de 28 de ani, iar părintele Pătuleanu îi însoţise la toate parastasele, creân- ­du-se astfel o prietenie. A mai donat o sumă importantă și domnul Nicolae Chiricuță, care este nepotul celebrului preot Toma Chiri­cuță de la Biserica Zlătari, dar și nepotul lui Nicolae Bazilescu, cel care a înființat Bucureștii Noi.

Un spațiu cu o emulație creatoare

Când vorbeşte despre emulaţia care va exista aici în viitorul apropiat, ochii părintelui se luminează într-un fel aparte. Există aici deja seminţele sădite: din 2009 funcţionează un atelier de artă plastică. „Sufletul acestor întâlniri cu copiii era la început profesorul Constantin Iuri Isar de la Liceul de Artă «Nicolae Tonitza», dar domnia sa a plecat de curând la Domnul. Ne sunt în continuare alături, prin voluntariat, doamnele profesoare Elena Isar şi Teodora Coltofean. Prin parteneriatul încheiat cu liceul amintit, în vacanţele de vară, dar şi în preajma marilor sărbători, copiii din parohie și de la Liceul «Tonitza» se întâlnesc aici şi pictează icoane pe sticlă, realizează gravuri, sculptează cruci”, ne-a relatat părintele Pătuleanu.

În viitorul așezământ vor func­ționa o grădiniță, o școală până la nivel de liceu, o cantină, o sală de sport, mai multe ateliere de creație, o sală de consiliu, o bibliotecă. De asemenea, va fi amenajat un mic muzeu care va adăposti obiectele descoperite aici în timpul şantierului de arheologie din ultimii ani, când s-a restaurat sfântul locaș de cult. În timpul săpăturilor s-a aflat că istoria acestui loc coboară până la anul 1440. „Ne dorim să desfăşurăm cu elevii tot felul de activităţi: pictură, olărit, gravură, să aducem împreună profesioniști în aceste domenii care să fie mentori pentru copii și tineri. Ne dorim să fie un spațiu cu o emulație creatoare, să avem un club de literatură, să organizăm dezbateri, lansări de carte, vernisaje. Vrem să avem aici un centru în care să îmbinăm fericit cultura cu credința. Dorim să înființăm Serile Udricani, iar în acest scop am prevăzut în proiect o sală mare. De asemenea, vom construi și o capelă pentru că în biserica actuală nu încap mai mult de 150 de persoane. Încercăm să readucem la viaţă şcoala de la Udricani de la 1750, dar și mai mult decât atât. Biserica a avut şi are rolul de a sfinți viața oamenilor și de a lumina copiii prin învățătură”, a încheiat părintele Constantin Pătuleanu, parohul bisericii, iniţiatorul proiectului noilor aşezăminte.

Tot ce este proiectat să se întâmple în aşezămintele de la Udricani pare un vis frumos, dar când părintele vorbeşte cu atâta convingere despre el, văzând și lucrările care cresc zi de zi, nu putem decât să ne dorim să facem şi noi parte din cercul de prieteni ai aşezămitelor.