Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, Arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Ier. Ioan Maximovici

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (†1504) a domnit pe tronul Moldovei din anul 1457 şi până în anul 1504. Îl cinstim în ziua mutării sale la viaţa veşnică, 2 iulie, anul 1504.

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte ca sfânt în urma canonizării din anul 1992. Tomosul de canonizare a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare ne spune că „a cârmuit Țara Moldovei 47 de ani, înarmat cu platoșa credinței în Dumnezeu, cu cea a postului și rugăciunii și cu multe fapte ale dragostei creștine închinate Bisericii și poporului său; a zidit un foarte mare număr de biserici și mănăstiri, înzestrându-le cu cele necesare sfintelor slujbe, ca un purtător de biruință a luptat cu prețul vieții sale până la jertfelnicie pentru apărarea hotarelor țării și a credinței strămoșești, fiind numit apărător al creștinătății, a miluit pe săraci și a răsplătit pe luptătorii oșteni, a arătat îndurare și pe cei greșiți i-a îndreptat”.

Marele Voievod „s-a născut la Borzeşti, din binecredincioşi părinţi creştini, voievodul Bogdan al II-lea (1449-1451) şi doamna sa, Oltea, şi s-a arătat din fragedă copilărie ca având o deosebită dragoste faţă de ţară şi credinţa creştină strămoşească. La puţin timp după uciderea părintelui său, Ştefan a fost uns ca domnitor al Moldovei, la 14 aprilie 1457. Încercat de numeroase suferinţe în tot cursul îndelungatei sale domnii, el şi-a păstrat nestrămutată nădejdea în Bunul Dumnezeu, purtându-şi cu jertfelnicie jugul vieţii sale. Ştefan cel Mare şi Sfânt a luptat pentru apărarea întregii creştinătăţi până la moarte cu capul său, adică cu preţul vieţii sale, cum a arătat în scrisoarea adresată principilor întregii creştinătăţi, chemându-i la lupta de apărare a credinţei creştine. Ştefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruinţele sale nu pe seama iscusinţei minţii sale, ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu, Care i-a stat mereu în ajutor” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie). 

A fost un domnitor evlavios, care l-a avut ca povăţuitor duhovnicesc pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, care i-a oferit sfaturi în cârmuirea poporului. Sfântul Voievod Ştefan al Moldovei a fost un conducător înţelept şi drept.

„Gândul morţii l-a avut în minte tot timpul, căci pentru el moartea era, potrivit învăţăturii creştine, o mutare de la cele vremelnice către lăcaşurile de veci, aşa cum el însuşi a pus să se scrie pe piatra sa de mormânt, pregătită cu 12 ani înainte de mutarea lui la Domnul. Paginile sfinte de cronică românească amintesc peste veacuri despre evlavia, cinstirea şi credinţa poporului român faţă de Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt: «Iar pe Ştefan Vodă l-a îngropat ţara cu multă jale şi plângere la mănăstire la Putna, care era de el zidită. Atâta jale era de plângeau toţi, ca după un părinte al lor». Spune cronicarul mai departe: «Cei după moartea lui până astăzi îi zic Sfântul Ştefan Vodă, pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carele nimeni din domni, nici mai înainte, nici după aceea nu l-au ajuns». De la mutarea sa la Părintele Ceresc până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururea aprinsă, unde fiii neamului românesc dreptmăritor neîncetat îşi pleacă genunchii cu evlavie şi rugăciune către Milostivul Dumnezeu” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).