Aspirina, posibil remediu contra cancerului pancreatic

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 06 Aprilie 2011

Potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, aspirina poate reduce semnificativ probabilitatea dezvoltării uneia dintre cele mai periculoase forme de cancer. Studiul relevă că aspirina, administrată lunar, reduce cu 26% riscul apariţiei cancerului pancreatic. Utilizarea regulată a aspirinei în doze mici pentru prevenirea unei boli de inimă scade cu 36% probabilitatea apariţiei bolii. Cercetătorii au comparat 904 pacienţi cu cancer pancreatic şi cu vârste de peste 55 de ani cu 1.224 de persoane sănătoase. Pacienţii au fost întrebaţi despre folosirea de aspirină, alte medicamente anti-inflamatorii şi paracetamol, iar rezultatele au demonstrat că doar aspirina a avut efect. "Rezultatele nu sugerează că toată lumea ar trebuie să înceapă să ia aspirină lunar, pentru a-şi reduce riscul de cancer pancreatic. Oamenii ar trebui să discute cu medicii lor în legătură cu folosirea aspirinei, deoarece acest medicament are şi câteva efecte secundare", a declarat şeful echipei de cercetători, dr. Xiang-Lin Tan, de la Clinica Mayo din Minnesota (SUA).