August, luna eshatologică

În luna august sunt trei sărbători care ne arată icoana Deisis: Schimbarea la Faţă a Domnului (6 august), în care apostolii Îl văd pe Hristos în slava Lui dumnezeiască, pe cât li se putea, apoi sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) şi Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), cei care au locurile de-a dreapta şi de-a stânga Domnului nostru Iisus Hristos, în Împărăţia cerurilor.  În acelaşi timp, această lună este ultima din anul bisericesc şi are o dimensiune eshatologică.

Părinţii Bisericii au stabilit serbarea Schimbării la Faţă a Domnului în ziua a şasea a ultimei luni din anul bisericesc, pentru a ne arăta că omul, care a fost creat de Dumnezeu în ziua a şasea a creaţiei, este chemat să ajungă la bucuria Raiului şi la întâlnirea cu Dumnezeu în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale nepieritoare. Această bucurie a Raiului o poate pregusta omul din lumea aceasta prin trăire isihastă.

Sărbătoarea are un conţinut eshatologic prin care omul este focalizat spre scopul existenţei sale, mântuirea. Pentru omul credincios, sfârşitul său şi sfârşitul lumii nu sunt privite cu frică, ci cu nădejdea vieţii veşnice pentru care s-a pregătit, deoarece scopul existenţei sale este să ajungă să se bucure cu sfinţii de „lumina pururea fiitoare” din Împărăţia lui Dumnezeu, de care s-au învrednicit, „pe cât li se putea”, Sfinţii Apostoli Petru, Iacov şi Ioan, la Schimbarea la Faţă a Domnului.

Acest praznic este cel mai bine rezumat de troparul său: „Schimba­tu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie”.

Sinaxarul, pe baza textelor biblice din Noul Testament, ne spune că acest moment din istoria răscumpărării neamului omenesc a avut loc „în anul al treizeci şi treilea” de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos şi „în al treilea an şi cel de pe urmă al propovăduirii Sale”. Acelaşi text aghiografic consemnează că, „apropiindu-Se de Pătimirea cea de bunăvoie pentru mântuirea noastră”, Domnul Iisus Hristos merge în „părţile Cezareei lui Filip”, unde Apostolul Petru mărturiseşte că El este „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16).

După acest moment, Mântuitorul le vesteşte pentru prima dată apostolilor că merge la Ierusalim și aici o să pătimească multe şi va fi ucis, iar a treia zi va învia. La 8 zile după vestirea Sfintelor Sale Pătimiri şi a slăvitei Sale Învieri, Hristos Domnul S-a dus în Galileea, pe Muntele Tabor, unde, în prezenţa ucenicilor Petru, Iacov şi Ioan, „S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale. Atunci au stat înaintea Lui, prin porunca Lui, doi Proroci: Moise şi Ilie, şi le vorbea despre Pătimirea Lui şi despre ceea ce avea să se săvârşească la Ierusalim”.

Cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului în cursul anului bisericesc este cea de la mijlocul lunii august: „cinstita Adormire a Preamăritei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria”, după cum ne spune Sinaxarul. Despre momentul mutării din această viaţă a Maicii Domnului, acelaşi text aghiografic precizează că, atunci „când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine”, i-a descoperit cu trei zile înainte trecerea ei de pe pământ prin Arhanghelul Gavriil, care i-a vestit trecerea la „viaţa cea nemuritoare”.

Maica Domnului merge în Muntele Măslinilor ca să se roage, iar apoi se întoarce în casa ei, unde şi-a luat rămas-bun de la „rudeniile şi vecinii” ei. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a pregătit toate cele necesare pentru îngroparea ei. Prin putere dumnezeiască Sfinţii Apostoli au fost aduşi pe nori la Ierusalim pentru a fi prezenţi la Adormirea Maicii Domnului.

Sinaxarul ne spune că, „luând Fecioara iertăciune” de la toţi, „s-a culcat pe pat şi şi-a aşezat preacuratul său trup precum a dorit; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei vieţuire, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi, aşa, în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul”.

Sfinţii Apostoli au îngropat trupul Născătoarei de Dumnezeu în Ghetsimani şi timp de trei zile au privegheat în rugăciune, „auzind neîncetat glasuri îngereşti”. Dintre Sfinţii Apostoli, la înmormântarea Sfintei Fecioare a lipsit Toma, care a sosit la trei zile după şi „era mâhnit şi întristat că nu se învrednicise să vadă şi el” trupul adormit al Maicii Domnului. De aceea a fost deschis mormântul şi s-au minunat aflând locul de îngropăciune al Născătoarei de Dumnezeu gol. În mormânt nu au găsit decât giulgiul rămas ca mângâiere pentru apostoli şi credincioşi, dar şi „mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu”.

Ultima zi de cinstire însemnată cu roşu în calendar din anul bisericesc este cea din 29 august, când îl sărbătorim pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. În această zi ne amintim de Tăierea capului Înaintemergătorului Domnului nostru Iisus Hristos, adică de modul jertfelnic în care şi-a sfârşit viaţa Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. Biserica îl cinsteşte pentru că L-a arătat lumii pe Iisus ca fiind Mesia, adică Mântuitorul neamului omenesc.

Biserica noastră îl cinsteşte prin imnografia liturgică, teologhisind: „Pomenirea dreptului cu laude, iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit şi decât prorocii. Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup: pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă”. Acest tropar sintetizează teologia ortodoxă despre Sfântul Ioan Botezătorul, precizând şi lucrarea lui de pregătire a venirii lui Hristos nu numai în lumea noastră, dar şi în temniţa iadului, unde erau ţinute sufletele drepţilor de dinaintea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. Aici el a vestit imediat după moartea sa mucenicească tuturor drepţilor din iad că Hristos îi va elibera din această închisoare a morţii.

După căderea protopărinţilor Adam şi Eva, toate sufletele mergeau în iad, de aceea şi sufletul Sfântului Ioan ajunge în acest loc de chin şi durere. Odată cu venirea lui în acest loc se întrezăreşte lumina Învierii lui Hristos, care a deschis porţile Raiului. El îi pregăteşte pe drepţii din iad pentru momentul când Hristos, după moartea Sa pe Cruce pentru mântuirea noastră, Se va pogorî cu sufletul Său la iad, de unde va învia împreună cu toţi drepţii Vechiului Testament, între care era şi Sfântul Ioan Botezătorul.

Aceste trei sărbători definesc dimensiunea eshatologică a lunii august. Schimbarea la Față ne arată slava dumnezeiască a lui Hristos și ne deschide perspectiva Împărăției cerurilor, când vom vedea pe Domnul în toată slava Lui dumnezeiască. Adormirea Maicii Domnului  ne arată slava la care ajunge omul prin mântuire. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul  ne amintește de chemarea noastră la pocăință pentru a dobândi, în urma Înfricoşătoarei Judecăţi de la sfârşitul lumii, viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor.