Maica Domnului, pururea rugătoare pentru noi

Biserica Ortodoxă o sărbătoreşte la 1 octombrie pe Maica Domnului, cinstind cu evlavie Sfântul ei Acoperământ, ceea ce ne oferă prilejul să vorbim desprea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria. Pentru poporul dreptmăritor, cinstirea Preasfintei Fecioare Maria ocupă un loc central şi orice zi în care Biserica o sărbătoreşte este o ocazie minunată de a-i mulţumi pentru toate binecuvântările şi ocrotirile în necazuri pe care le-am primit de la Bunul Dumnezeu prin mijlocirile ei.

În acelaşi timp este un bun prilej pentru a ne manifesta evlavia faţă de cea care ne dăruieşte permanent ocrotire cerească. Pentru noi, românii, Maica Domnului este şi Maica noastră care ne poartă de grijă şi pe care o cinstim în mod deosebit. Noi credem că ea este pururea rugătoare, de aceea o chemăm în rugăciune să ne fie mijlocitoare pe lângă Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos.

Cinstirea Maicii Domnului s-a manifestat încă de la începuturile Bisericii printr-un cult public, care a dus şi la stabilirea unor sărbători în cinstea ei pe parcursul anului bisericesc: Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie); Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie); Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie); Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie); Soborul Maicii Domnului (26 decembrie); Buna Vestire (25 martie); Izvorul Tămăduirii (Vinerea din Săptămâna Luminată); Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Biserica Vlaherne (2 iulie); Adormirea Maicii Domnului (15 august) şi Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă (31 august).

Aceste sărbători au apărut mai ales după fixarea teologiei ortodoxe a preacinstirii Maicii Domnului la Sinodul al III-lea Ecumenic, desfăşurat la Efes, în anul 431. La acest sinod s-a hotărât că Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) şi s-a mărturisit că ea este Maica Domnului. Prin această hotărâre, Biserica recunoaşte cele două atribute ale Sfintei Fecioare Maria: meritul de a fi născut pe Dumnezeu în trup şi pururea fecioria ei. Plecând de la hotărârile acestui Sinod Ecumenic, s-au pus bazele mariologiei, adică ale teologiei despre Maica Domnului.

Întreaga învățătură ortodoxă despre Preasfânta Fecioară Maria poate fi rezumată în cele două nume ale ei: Maica Domnului și Pururea Fecioara Maria. Această învăţătură de credinţă mariologică în Biserica Ortodoxă stă în strânsă legătură cu teologia hristologică, adică teologia despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc. Persoana Sfintei Fecioare Maria în Ortodoxie nu este separată de Fiul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru că întreaga ei cinstire vine din faptul că este Maica Domnului. Adică Fiul lui Dumnezeu întrupat S-a născut din ea şi de aceea o numim Născătoare de Dumnezeu.

Biserica noastră ne învaţă să o cinstim pe Maica Domnului, pentru că noi ştim din învăţătura noastră de credinţă că ea este Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară. Ea L-a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, fiind Fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi rămânând Fecioară şi după naştere, pentru totdeauna. De aceea, Biserica o preacinsteşte, deoarece, fiind Maica Domnului, cinstirea ei este mai mare decât a sfinţilor şi a îngerilor.

Credinţa noastră în Domnul nostru Iisus Hristos se răsfrânge şi asupra Preacuratei Sale Maici, pe care Biserica ne învaţă să o cinstim ca prima între sfinţi. Pentru creştinii ortodocşi, cinstirea Maicii Domnului ocupă un loc deosebit în viaţa duhovnicească, orice prilej de a o sărbători constituind un moment de bucurie spirituală şi intensificare a rugăciunilor prin care îi cerem ajutorul.

Biserica o numeşte pe Sfânta Fecioară Maria „cort ceresc” pentru că, prin faptul că ea este Născătoare de Dumnezeu, este mai presus decât Cortul Mărturiei, care a precedat în credinţa iudaică Templul din Ierusalim.

În cultul liturgic ortodox, este numită Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna Noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, ceea ce exprimă teologia ortodoxă legată de Maica Domnului. Toate aceste numiri ale Sfintei Fecioare Maria arată ­evlavia extraordinară a creştinilor ortodocşi faţă de ea şi, mai ales, cinstirea deosebită pe care i-o acordă.

Pentru lumea ortodoxă, Maica Domnului este pururea rugătoare şi cel mai mare sprijin pentru creştini în necazuri şi nevoi. De aceea, toate sărbătorile de peste an închinate cinstirii Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvântul Întrupat, sunt un bun prilej de a o ruga pentru izbăvirea noastră din suferinţele sufleteşti şi trupeşti prin care trecem. Facem acest lucru deoarece ştim că ea este grabnic ascultătoare şi pururea rugătoare pentru noi, cei care-L mărturisim pe Fiul ei, Iisus Hristos, ca Domn şi Dumnezeu.

Între neamurile ortodoxe, românii au o preţuire deosebită faţă de Maica Domnului, lucru arătat şi de cântările pe care i le dedică sub formă de pricesne. Românul îi cere Maicii Sfinte să nu fie uitat pe calea vieţii şi o roagă fierbinte să-l călăuzească pe marea învolburată a acestei lumi.

Poporul nostru, înţelegând importanţa cinstirii Maicii Domnului, a dorit să mărturisească acest lucru prin miile de biserici închinate ei, zidite pe teritoriul României. Către aceste altare ale credinţei neamului nostru se îndreaptă paşii creştinilor în zile de serbare ale Maicii Domnului, spre a-i mulţumi pentru ajutorul primit prin rugăciunile ei de la Domnul nostru ­Iisus Hristos.

Toate rugăciunile pe care le înăl­ţăm Maicii Domnului exprimă recunoştinţa şi evlavia pe ­care le purtăm celei ce s-a învrednicit să fie „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii” şi „care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul a născut”. De aceea, o mărim şi o rugăm: „O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, Împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțu­mire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre”.