Biblia - verset cu verset: Avraam a fost aspru cu sine şi mărinimos cu aliaţii săi

Facerea 14, 24: „Fără numai cele ce au mâncat tinerii şi ceea ce se cuvine a se împărţi aliaţilor mei, care au mers cu mine: Aner, Eşcol şi Mamvri. Aceia să-şi ia partea lor!“

Avraam returnează cetăţii Sodoma nu numai oamenii înrobiţi de barbari, ci şi averile furate de aceştia. El renunţă la drepturile sale - am menţionat cu prilejul versetelor precedente despre drepturile privind reţinerea prăzii de război capturate de învingători în luptă -, însă nu le impune acelaşi lucru slujitorilor şi aliaţilor săi. Avraam, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel, era în căutarea averii din patria cerească (Evrei 11, 16) şi nu-l interesa bunurile provenite din rândul sodomeilor. În ceea ce priveşte întreţinerea oamenilor cu care el a luptat contra barbarilor, patriarhul crede de cuviinţă că aceştia pot reţine pentru ei o parte din bunurile capturate, aspect care poate fi privit şi ca o motivare a rostului pentru care ei s-au angajat în luptă. Trebuie subliniat că Aner, Eşcol şi Mamvri, aliaţii lui Avraam, primesc doar „ceea ce se cuvine“, neuzurpând nimic din cele ale sodomeilor, împlinind astfel şi o poruncă pe care o regăsim în Scriptura Noului Testament la Sfânta Evanghelie după Matei: „că vrednic este lucrătorul de hrana sa“. Şi în acest ultim verset al celui de-al XIV-lea capitol, ca şi în precedentele, se reflectă o serie de trăsături de caracter ale patriarhului Avraam. Dacă acesta este aspru cu el însuşi şi reţinut în privinţa dobândirii de foloase băneşti după o luptă purtată contra barbarilor nu pentru avere, ci pentru eliberarea nepotului său, Lot, luat captiv împreună cu familia sa, Avraam nu este la fel în ceea ce-i priveşte pe apropiaţii săi care l-au susţinut. Îngăduind apropiaţilor să-şi ia „ceea ce se cuvine“, Avraam diluează astfel meritele sale şi distribuie laudele către aliaţi.