Biblia - verset cu verset: Creaţia şi „artistul“ ei

Facerea 1, 8: „Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.“ Acest verset încheie actul ziditor al lui Dumnezeu din ziua a doua a creaţiei. Numirea „cerului“ ca tărie mai este utilizată în Sfânta Scriptură, în expresii precum: „Să fie luminători pe tăria cerului“ (Facere 1, 14) sau „cele zburătoare sub tăria cerului“ (Facerea 1, 20). Ideea de tărie a cerului poate fi înţeleasă şi în sens alegoric, dacă e să ţinem cont de numeroasele expresii biblice precum cea din cartea regilor: „Domnul este întărirea mea“ (II Regi 22, 2) sau din Psalmi: „Domnul este tăria mea“ (Psalm 17, 11). Concluzia dumnezeiască exprimată în acest fragment, „şi a văzut Dumnezeu că este bine“ (sau „şi a văzut Dumnezeu că este frumos“, după unele traduceri despre care am amintit zilele trecute), exprimă deodată frumuseţea şi utilitatea celor create, servind bine scopului pentru care ele au fost aduse la existenţă. Sfântul Vasile cel Mare spune că „frumosul, în înţelesul dat aici de Scriptură, este ceea ce-i făcut în chip desăvârşit şi serveşte bine scopului pentru care a fost făcut. Deci Dumnezeu, punând mai dinainte un scop precis creaţiei Sale, a examinat cu raţiunile Sale de Creator pe cele create, parte cu parte, şi le-a lăudat pentru că împlinesc scopul pentru care au fost create“. El compară atitudinea divină cu cea a unui artist care „vede frumuseţea fiecărei părţi din opera sa înainte de terminarea ei şi laudă fiecare parte, pentru că se duce cu gândul la sfârşitul operei lui“. Astfel, dacă zidirea lui Dumnezeu este „bună“, înseamnă că ea serveşte scopului urmărit. Ea a fost creată, şi vom vedea pe larg acest lucru în versetele următoare, astfel încât omul, prin lucrarea sa, cu ajutorul lui Dumnezeu, să o ridice spre o deplină spiritualizare în care fiinţa umană să realizeze o deplină unire cu Dumnezeu.