Biblia - verset cu verset: Dumnezeu le arată oamenilor ce îmbrăcăminte merită

Facerea 3, 21:

„Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.“ Avem de-a face din nou cu un verset a cărui înţeles a fost interpretat cu nuanţe diferite de Sfinţii Părinţi. Cele două idei care s-au conturat cel mai clar legat de „îmbrăcămintea din piele“ despre care aminteşte fragmentul de mai sus sunt, în mod material, hainele ce reprezintă trupul material, carnea trupului omenesc, dar şi în mod spiritual, condiţia păcătoasă şi muritoare a omului, de care omul se leapădă prin botez. Nu se poate afirma, cum au fost tentaţi unii să spună în diverse erezii, că abia acum omul capătă un corp. Despre materialitatea trupului s-a menţionat clar în capitolele anterioare. Sfântul Ioan Damaschinul spune că, după cădere, omul „s-a îmbrăcat cu murirea, adică cu mortabilitatea şi grosolănia corpului – căci aceasta simbolizează îmbrăcarea cu piei“. Cert este că, de-acum, fiinţa umană avea să cunoască greutăţile vieţii, bărbatul prin muncă şi sudoare să-şi câştige pâinea, iar femeia în dureri să nască copii, iar despre acest verset putem spune că face referire la o „consolidare“ a trupurilor oamenilor, spre a face faţă vieţii pline de greutăţi ce va urma. Sfântul Grigorie de Nyssa afirmă, legat de acest pasaj al cărţii Facerea, că, „în înţelesul povestirii nu-i vorba numai de piei obişnuite. Căci ce fel de animale au putut fi sugrumate şi despuiate pentru a li se da o astfel de întrebuinţare? Or, întrucât orice piele luată de pe animal e moartă, sunt absolut sigur că, prin această condiţie muritoare, rezervată doar animalelor necuvântătoare, a fost dată mai târziu omului, din grijă şi prevedere, capabilitatea de a muri. Sigur însă că moartea nu a fost dată omului pentru vecie, căci doar haina se îmbracă numai pe dinafară, aducând, la nevoie, folos trupului, dar nefiind inerentă firii sale“. Morala acestei întâmplări prin care trece omul căzut în păcat este descrisă de Sfântul Ioan Gură de Aur într-un mod excepţional: „După cum un tată iubitor, care are un copil frumos la chip, pe care l-a crescut cu toată grija, care s-a bucurat de toate desfătările, care a locuit într-o casă strălucită, care a fost îmbrăcat cu haine de mătase şi s-a folosit în toată voia de averea şi bogăţia părintească, după cum, deci, un tată cu un astfel de copil, când vede mai târziu că fiul său a alunecat dintr-o viaţă plină de belşug în adâncul răutăţii, îi ia toate acele bunătăţi, îl pune sub stăpânirea lui, îl dezbracă de haina cea frumoasă şi-l îmbracă cu o haină stricăcioasă şi adeseori chiar cu una de rob, ca să nu fie cu totul gol şi hidos; tot aşa şi iubitorul de oameni, Dumnezeu, când a văzut că Adam şi Eva s-au arătat nevrednici de îmbrăcămintea aceea frumoasă şi strălucitoare, care îi împodobea şi-i făcea mai presus de orice nevoie trupească, i-a dezbrăcat de toată slava aceea şi de toată fericirea pe care o aveau înainte de a cădea în acea grozavă cădere; dar şi-a arătat marea Lui milă faţă de ei şi i-a miluit în căderea lor; şi văzându-i acoperiţi de multă ruşine că nu ştiau ce să facă pentru a nu mai fi goi şi urâţi, le-a făcut îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat. (...) Dar Purtătorul de grijă al sufletelor noastre, văzându-i cu totul neputincioşi, nici aşa n-a îngăduit să-i treacă cu vederea, ci le face îmbrăcăminte şi le arată, prin îmbrăcămintea cea sărăcăcioasă, ce îmbrăcăminte merită“.