Biblia - verset cu verset: Frământările patriarhului Avraam

Facerea 15, 2: „Iar Avram a răspuns: «Stăpâne Doamne, ce ai să-mi dai? Că iată eu am să mor fără copii şi cârmuitor în casa mea este Eliezer din Damasc...»“

Iată care era aşteptarea patriarhului Avraam: un moştenitor. Cu gândul acesta plecase el din ţinuturile natale, cutreierase teritorii vaste şi devenise un nomad - în adevăratul sens al cuvântului -, acela de a da curs chemării lui Dumnezeu într-o ţară care va fi a lui şi pe care o va moşteni un popor întreg al cărui strămoş va fi. Or, acest din urmă aspect nu putea fi împlinit de vreme ce el nu avea încă urmaşi, însăşi casa lui urmând a fi cârmuită, în această situaţie, de unul dintre slujitorii săi. La o scurtă analiză pe text, trebuie precizat că fragmentul biblic de mai sus apare „incomplet pe manuscrisul ebraic deteriorat, abordat de traducători în moduri diferite, dar al cărui sens se limpezeşte în versetul următor“, după cum aflăm într-o notă a Bibliei sau Sfintei Scripturi, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta. Astfel, versetul 2 al Sfintei Scripturi se termină în puncte de suspensie, urmând ca următorul, lămuritor pentru precedentul, să arate astfel: „Avram a adăugat: «De vreme ce nu mi-ai dat fii, iată sluga mea va fi moştenitor după mine!»“. Expresia „că iată eu am să mor“ n-a existat mereu sub această formă, în alte traduceri întâlnindu-se „că iată eu mă duc“ sau „că iată eu mă dezleg“, evident fondul situaţiei fiind acelaşi, cu observaţia că în ultimele două cazuri moartea poate fi percepută mai uşor ca o plecare, ca o eliberare sau ca o desprindere. „Oamenii care săvârşesc fapte de virtute, când se mută din lumea aceasta, pleacă de aici ca şi cum s-ar dezlega de lanţuri, ca şi cum ar scăpa de lupte. Pentru cei virtuoşi, moartea este mutare de la cele mai rele la cele mai bune, de la o viaţă trecătoare la una veşnică, nemuritoare şi fără de sfârşit“, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur. Personajul amintit pe finalul versetului, Eliezer din Damasc, era unul dintre slujitorii lui Avraam, născut şi crescut în casa sa, primind o educaţie corespunzătoare şi care se va dovedi un apropiat vrednic şi credincios patriarhului. Tradiţia acelor vremuri indica o împuternicire asupra moştenirii de către stăpânii bogaţi care nu aveau urmaşi a unuia dintre slujitorii de încredere, gând care îl măcina încă pe Avraam, în mintea căruia răsuna de mult timp glasul Domnului: „Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare“ (Facerea 12, 2).