Biblia - verset cu verset: Împlinirea făgăduinţei divine, decalată de o pribegie de patru sute de ani

Facerea 15, 13: „Atunci a zis Domnul către Avram: «Să ştii bine că urmaşii tăi vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robiţi şi apăsaţi patru sute de ani»“

Versetul de faţă ne prezintă succint viitorul apropiat al poporului care se va naşte din Avraam: patru sute de ani de pribegie. În aproape toată această perioadă, urmaşii patriarhului vor trăi în pământul Egiptului, un tărâm istoric deopotrivă prigonitor şi salvator pentru descendenţii lui Avraam, în fapt, Egiptul fiind considerată biblic ca o a doua patrie pentru ei. Trebuie precizat că în total, Sfânta Scriptură ne va oferi aproximativ 680 de referiri la ţara Egiptului. În cei patru sute de ani de pribegie, urmaşii lui Avraam aveau să fie nu numai martorii direcţi ai realizării unei culturi şi civilizaţii, ci ei şi-au adus contribuţia lor - e drept, după cum ne spune şi versetul de sus, având un statul josnic, de „robiţi şi apăsaţi“ - la construirea unor monumente care uimesc şi astăzi lumea. Ei trebuiau astfel să trăiască în pământ străin, înainte ca făgăduinţa întâlnită în versetul 18 al acestui capitol - „Urmaşilor tăi voi da pământul acesta de la râul Egiptului până la râul cel mare al Eufratului“ - să se împlinească. Oare cât de anapoda trebuie să-i fi părut patriarhului Avraam situaţia aceasta pe care o va întâmpina poporul ce se va naşte din el, acum, după ce auzise în trecut atâtea făgăduinţe divine care depăşeau prin bunăvoinţa lor orice putere de pricepere omenească!? „Dacă patriarhul n-ar fi avut un suflet curajos şi bărbătesc, dacă n-ar fi avut un suflet de filosof, cuvintele acestea ar fi fost în stare să-l tulbure“, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur. Spuneam că acest tărâm este deopotrivă şi salvator, aducându-ne aminte de prima migrare a familiei lui Avraam în Egipt, când, mânată de o foamete teribilă (Facere 12, 10), a pătruns în Egipt. Apoi, vom afla mai departe în cuprinsul Vechiului Testament despre plecarea fraţilor lui Iosif în această ţară, cea de-a doua migrare efectivă a israeliţilor în Egipt. Şi în perioada Noului Testament, Egiptul va mai reprezenta încă un loc de refugiu pentru israeliţi. Autorii neotestamentari prezintă episodul în care Dreptul Iosif, îndemnat de un înger al lui Dumnezeu, ia Pruncul Iisus şi pe Fecioara Maria şi pleacă în Egipt, fugind de mânia regelui Irod, episod cu bogate semnificaţii simbolice, trimiteri la istoria primordială a poporului evreu. În acei patru sute de ani de robie, din punct de vedere teritorial, ţara Egiptului însemna un imens teritoriu, care se întindea de la Nubia, în sud, până la Kerkemiş pe Eufrat, în nord, şi includea şi regiunea Canaanului iar din punct de vedere economic, trebuie precizat că în lunca fertilă a Nilului se producea suficientă hrană pentru a aproviziona întreaga regiune, chiar şi în anii secetoşi.