Biblia - verset cu verset: „Nimenea dintre cei sănătoşi la minte să nu-şi închipuie că păcatul minciunii e unul mic“

Facerea 3, 4:

„Atunci, şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri!»“ Din acest verset rezultă viclenia diavolului în lupta sa contra nepătimirii firii primilor oameni. Acesta recurge la mijloace josnice prin care o amăgeşte pe Eva, spunându-i că, de va încălca porunca dată de Dumnezeu, nu doar că nu-i va fi mai rău, ci dimpotrivă - după cum vom vedea în versetul următor - o amăgeşte că „vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu“. Minţind, diavolul încearcă să îndepărteze pe om de Dumnezeu care este „Calea, Adevărul şi Viaţa“, ducându-l pe drumul pierzării. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre cuvintele diavolului în dialog cu Eva că „cel care când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii, rosteşte, în puţine cuvinte, trei minciuni: că oamenii nu vor muri; că Dumnezeu cel atotbun ar cunoaşte răul; că oamenii vor fi ca Dumnezeu (se mai subînţelege şi o teamă a lui Dumnezeu faţă de om). Cuvântul şarpelui cuprinde şi o jumătate de adevăr, aceea că omului i se vor deschide ochii, mâncând din pom. Într-un fel, ochii săi s-au deschis, cunoscând pe dată ceea ce a pierdut...“ Minciuna a fost calificată de Sfinţii Părinţi ca fiind un păcat josnic, ei folosind cuvinte dintre cele mai drastice împotriva acestei practici. Este greşit a privi minciuna ca pe o teorie, filosofând în jurul ei. Minciuna este, înaine de toate, o faptă care păgubeşte atât pe cel care o practică, cât, mai primejdios, pe ceilalţi din jur. Sfântul Ioan Scărarul, în lucrarea „Scara“, spune că „nimenea dintre cei sănătoşi la minte să nu-şi închipuie că păcatul minciunii e unul mic. Duhul Sfânt a rostit o judecată înfricoşătoare împotriva ei. Dacă David zice către Dumnezeu: «Vei pierde pe toţi cei ce grăiesc minciună» (Psalm 5, 6), ce vor pătimi cei ce întăresc minciuna cu jurăminte?“ Prima minciună din istoria omenirii pe care şarpele i-a spus-o Evei a atras odată cu ea alte minciuni şi amăgiri. Avva Dorotei (în Filocalia IX) spune că există şi alte „feţe“ ale amăgirii. Există, astfel, pe lângă cei care mint prin cuvânt, „cei care mint în cuget“, cum ar fi oamenii care primesc bănuielile, aşa-zisele „teorii ale conspiraţiei“ care se nasc mereu numai împotriva lor, şi care văd în gesturile altora expresii ale iscodirii împotriva lor. Mai sunt apoi „cei care mint cu însăşi viaţa lor“, condamnând faţă de oameni păcatele pe care ei înşişi le săvârşesc în ascuns. Soluţia izbăvirii de patima minciunii o găsim în cuvintele Mântuitorului, care ne îndeamnă „să vă fie vouă ce este da, da şi ce este nu, nu“. Sfântul Clement Alexandrinul ne îndeamnă să ne ferim de minciună căci, „când e spusă cu viclenie, nu este un cuvânt fără putere, ci lucrează răul“.