Biblia - verset cu verset: Pământul nu va mai fi pierdut prin potop

Facerea 9, 11: „Şi închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul.“

Singurul om de pe pământ pe care Dumnezeu l-a găsit vrednic de mila Sa înainte de potop a fost Noe. Prin acesta a fost salvată omenirea de la o dispariţie totală şi iată că acum, după marele diluviu, încheie cu el şi familia lui un legământ pentru lumea nouă care se va naşte. De aceea, încă de atunci şi până astăzi există în mentalul public, dacă putem spune aşa, ideea că pământul nu va mai fi pierdut prin potop sau inundaţii, la fel cum nu se poate spune despre dispariţia sau distrugerea lui prin alte mijloace: foc, cutremure ş.a.m.d. Acest lucru este alimentat astăzi şi de ştiinţă, cea care deţine temeiul observării unei creaţii care este peste tot stricătoare şi muritoare. Binecuvântarea de care s-a bucurat Noe şi familia lui va constitui pentru posteritate un prilej de pioşenie faţă de aceştia, însoţindu-i pretutindeni de un respect deosebit. De aceea, nu ne miră atunci când întâlnim pomenirea numelui lui Noe şi însemnul legământului încheiat de Dumnezeu cu el în formulele de salutare din epistolele părinţilor Bisericii, precum cea adresată de Sfântul Ambrozie lui Eusebiu: „Cu tine este cel ce a ridicat lui Dumnezeu altar, cel care L-a binecuvântat şi pe el şi pe fiii săi, Dumnezeu zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi», cel cu care a aşezat legământul păcii Sale, ca să fie lui şi fiilor lui, din neam în neam, spre veşnică folosinţă. Ai, aşadar, moştenitor al binecuvântării dumnezeieşti, tovarăş al harului, părtaş al dreptăţii“. Revenind la ideea versetului de mai sus, trebuie precizat că, la modul cel mai concret, asigurarea lui Noe în acea vreme că lumea nu va mai fi pierdută prin potop chiar era necesară. „Dacă ar fi venit o ploaie cât de mică, s-ar fi tulburat şi spăimântat, crezând că are să vină pe lume iarăşi un potop ca acela care a mai fost; de aceea, Bunul Stăpân, Care cunoştea că cele trecute sunt în stare să aducă multă spaimă în sufletul lui Noe, îi dă curaj şi lui şi tuturor celor de după el. Deci, pentru că era firesc ca pe fericitul acesta să-l înspăimânte şi să-l înfricoşeze o ploaie întâmplătoare, Bunul Dumnezeu, ca să-i dea curaj, ca să-l scape de orice teamă şi să-l facă să stea liniştit şi mulţumit, îi făgăduieşte că n-are să mai aducă pe pământ o astfel de pedeapsă“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.