Biblia - verset cu verset: Poticnelile firii omeneşti

Facerea 16, 5: „Atunci a zis Sarai către Avram: «Nedreptate mi se face de către tine. Eu ţi-am dat pe slujnica mea la sân, iar ea, văzând că a zămislit, a început să mă dispreţuiască. Dumnezeu să judece între mine şi între tine!»“

Fragmentul biblic de mai sus reprezintă expresia nemulţumirilor de care aminteam cu prilejul versetului anterior. Într-o notă a Bibliei sau Sfintei Scripturi, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, aflăm că „iritarea Saraii e nejustificată, dar ea demonstrează starea de spirit în căsniciile poligame“. Desigur, în acest caz nu e vorba despre o căsătorie poligamă, dar observaţia îşi menţine valabilitatea. Fără reacţie în faţa atitudinii arogante a slujnicei Agar, Avraam primeşte de la soţia sa cuvinte de reproş. „Nedreptate mi se face de către tine“, îi spune Sara patriarhului. Ea foloseşte limbajul unei iritaţii pătimaşe, care arată regretul pentru hotărârea ei de mai înainte şi intenţia de a-l mustra pe soţul ei pentru faptă şi amarele ei urmări. „Cu adevărat cuvinte de femeie sunt cuvintele acestea. Ele dezvăluie slăbiciunea firii femeieşti. Aproape că îi spune lui Avraam aşa: «Am vrut să-ţi alin durerea lipsei de copii şi pentru asta m-am purtat cu atâta dragoste de tine, că ţi-am dat chiar cu mâinile mele pe slujnica mea şi te-am îndemnat să trăieşti cu ea. Când ai văzut, însă, că din pricina sarcinii se obrăzniceşte şi că e plină de mândrie, ar fi trebuit s-o opreşti, s-o pedepseşti pentru ocara ce-mi aduce. Dar n-ai făcut-o; dimpotrivă, ca şi cum ai fi uitat tot trecutul nostru ai lăsat o slujnică, adusă din Egipt, să mă dispreţuiască şi să mă necinstească pe mine, care am căsnicit atâţia ani cu tine. Dumnezeu să judece între mine şi între tine!»“, a scris Sfântul Ioan Gură de Aur, parafrazând reacţia soţiei patriarhului Avraam. Toate nemulţumirile acumulate după înlocuirea soţiei cu slujnica Agar pentru dobândirea de urmaşi reflectă încă o dată un aspect care poate fi privit la modul general, anume acela că drumul spre desăvârşire al omului, calea credinţei, este unul presărat de suişuri şi coborâşuri, nu unul constant ascendent, cum s-ar dori. Slăbiciunea firii omeneşti, patimile care-i dau târcoale şi gândurile care-l macină îl forţează pe om la un astfel de parcurs. Esenţială pe această cale este recunoaşterea greşelilor eventuale, o mărturisire a lor şi o reîntoarcere la adevărul dumnezeiesc veşnic. Altfel, drumul spre desăvârşire se poticneşte datorită slăbiciunii firii omeneşti. Datorită, însă, vredniciei celor din familia patriarhului Avraam în faţa căreia au apărut astfel de ispite, Dumnezeu nu se va lăsa aşteptat. Va interveni pedagogic şi providenţial, după cum vom vedea în versetele următoare, aşa cum de altfel mereu va proceda în istorie, ajutându-l pe om să se ridice şi să se înalţe spre cele cereşti.