Biblia - verset cu verset: Versetul răbdării, răbdării, răbdării...

Facerea 15, 7: „Şi i-a zis iarăşi: «Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ţi dau pământul acesta de moştenire».“

Putem numi fragmentul de mai sus „versetul răbdării, răbdării, răbdării...“, parafrazându-l astfel şi pe marele duhovnic român, părintele Cleopa Ilie. De trei ori i-a făgăduit Dumnezeu încă pelerinului Avraam că va stăpâni ţara Canaanului (Facerea 12, 7: „Acolo S-a arătat Domnul lui Avram şi i-a zis: «ţara aceasta o voi da urmaşilor tăi». Şi a zidit Avram acolo un jertfelnic Domnului, Celui ce Se arătase“; Facerea 13, 14-15: „Deci a zis Domnul către Avram, după ce s-a despărţit Lot de dânsul: «Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti acum, caută spre miazănoapte, spre miazăzi şi răsărit şi spre mare, că tot pământul, cât îl vezi, ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi pentru vecie»“). Acum, „i-a zis iarăşi: «Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ţi dau pământul acesta de moştenire»“. După ce însă a călătorit cale lungă din ţinuturile natale, după ce a trebuit să se refugieze o perioadă în Egipt, din cauza foametei, după ce a luptat în câmpia Babilonului contra a patru popoare de barbari aliate, situaţia lui nu s-a schimbat prea mult. Avraam este în continuare un pelerin, fără urmaşi, bătrân şi cu o soţie stearpă. Toate acestea însă puse într-o balanţă lipsită de echilibru, de partea cealaltă a talerului găsindu-se toate stelele de pe cer, „de le poţi număra“ (Facerea 15, 5) - cu trimitere la obârşia cerească, la Noul Legământ venit prin Mântuitorul Iisus Hristos -, şi toată pulberea de pe pământ, „de va putea cineva număra pulberea pământului“ (Facerea 13, 16) - aluzie la constituţia omului care aparţine şi lumii materiale. Atât de mult cuprinsese patriarhul Avraam în credinţa sa şi dobândise făgădinţă de la „Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului“ că va însemna poporul al cărui strămoş va fi. Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând fragmentul biblic de mai sus, remarcă purtarea de grijă deosebită a lui Dumnezeu pentru Avraam pe care l-a scos „din Urul Caldeii“, aducându-l în ţinutul Canaanului pentru a i-l da în stăpânire lui şi urmaşilor săi spre moştenire. „«Te-am luat Eu, oare, de acolo fără rost? Te-am adus, oare, aici, în zadar şi la întâmplare? Nu! Am voit să te aşezi în Palestina, să-ţi laşi casa părintească şi să vii în pământul acesta ca să-l moşteneşti. Gândindu-te, dar, la marea purtare de grijă ce am avut de tine de când ai părăsit Haldeia şi până acum şi că prin ajutorul Meu ai ajuns din zi în zi mai strălucit, încrede-te în cuvintele Mele!» Ai văzut ce covârşitoare iubire de oameni? Ai văzut ce mare pogorământ? Iată cum vrea Dumnezeu să-i întărească sufletul şi să-i facă credinţa mai puternică...“, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur.