Biblia - verset cu verset:Vieţuirea nestricăcioasă şi fără osteneală l-au adus pe om la uitarea bunătăţilor făcute de Dumnezeu

Facerea 3, 18:

„«Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!»“ Acest verset arată o parte din pedeapsa pe care Adam o primeşte de la Dumnezeu, pentru încălcarea poruncii. Dacă, până acum, protopărinţii se hrăneau cu seminţe sau fructe, după cum am aflat din versetele anterioare ale cărţii Facerea, acum, Adam va trebui să-şi caute mijloacele de existenţă printre cele mai ostile roade ale pământului, „spini şi pălămidă“, iar hrana animalelor, iarba câmpului (cortoz) îi va fi, de-acum, şi lui hrană. „Pe drept cuvânt trebuie ca acela ce se coborâse prin călcarea poruncii spre stricăciune şi moarte să locuiască un pământ curgător şi stricăcios şi să guste, după vrednicie, o astfel de hrană. Fiindcă desfătarea îmbelşugată, vieţuirea nestricăcioasă şi fără osteneală l-au adus la uitarea bunătăţilor făcute de Dumnezeu şi la dispreţuirea poruncii date de El, pe bună dreptate a fost osândit să lucreze pământul în osteneală şi sudoare, şi, aşa, să i se dea câte puţin din el, hrană, ca (una împărţită cu zgârcenie) de către un iconom“, spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Ava Dorotei a scris, referitor la pedeapsa primită de protopărinţii noştri, despre rolul pedagogic pe care necazul şi primejdia îl au în viaţa omului. El subliniază bunătatea lui Dumnezeu care nu îl uită pe om, ci îl chemă la Sine prin Fiul Său: „Căci de unde am venit la toate necazurile acestea? De ce am căzut în toată starea aceasta vrednică de plâns? Nu din pricina mândriei noastre? Nu pentru neînţelepciunea noastră? Nu pentru că ţinem la voia noastră cea rea? Nu pentru că stăpâneşte în noi amărăciunea voii noastre? Dar de unde? Nu a fost zidit omul în toată desfătarea, întru toată bucuria, întru toată odihna, întru toată slava? Nu era în rai? I s-a poruncit: «Să nu faci aceasta»! Şi a făcut. Vezi mândria? Vezi tăria cerbicei? Vezi nesupunerea? De aceea, Dumnezeu văzând această neruşinare, zice: «Acesta e nebun, acesta nu ştie să se bucure». De nu va cunoaşte zile rele, va pieri cu desăvârşire. Căci de nu va învăţa ce este necazul, nu va afla ce este odihna. Atunci i-a dat lui cele vrednice de el şi l-a scos din rai. A fost predat deci iubirii de sine şi voilor sale, ca să-şi zdrobească oasele sale, ca să înveţe să nu se bizuie pe sine, ci să asculte de porunca lui Dumnezeu, ca aceste urmări nenorocite ale neascultării lui să-l înveţe odihna ascultării, cum zice prin proorocul: «Te va învăţa pe tine, neascultarea Ta.» (Ieremia 2, 19). Dar bunătatea lui Dumnezeu n-a trecut cu vederea făptura Sa, precum am spus de multe ori, ci o îndeamnă iarăşi, o cheamă iarăşi: «Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi vă voi odihni pe voi»“ (Matei 21, 28).