Biblioteca brâncovenească de la Hurezi
Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a fost încă de la începutul domniei sale un susținător al tipăriturilor ortodoxe - cărți de ritual și apologetice -, achiziționând în același timp, prin trimișii săi, carte din Franța și Italia. Încă din anul venirii arhimandritului Ioan la Hurezi, Sfântul Constantin îi încredințează organizarea unei „Biblioteci de hrană dorită sufletului, această casă a cărţilor îmbie preaînţeleaptă îmbelşugare”, după cum menționa inscripția pictată în anul 1708.
Când Sfântul Constantin Brâncoveanu pune bazele Bibliotecii de la Hurezi şi întăreşte actul de fondare al Academiei de la „Sfântul Sava”, el acordă celor două instituţii nu numai şansa dăinuirii, ci și pe aceea a evoluţiei. „Pentru prima oară în istoria culturii vechi româneşti, elementele încă viabile ale tradiţiei sunt îmbrăcate în forme suficient de noi pentru a le asigura, dincolo de această domnie de la cumpăna veacurilor, integrarea în patrimoniul cultural al secolului al XVIII-lea”, consideră Violeta Barbu.
Daruri de carte pentru Biblioteca de la Hurezi
Cărţile necesare slujirii liturgice și îndrumării duhovnicești a comunității monastice, dar și de istorie bisericească și de morală, literatură ascetică, omiletică și patristică, apărute la Paris, Moscova, Veneţia, Iaşi, Liov şi Kiev, toate însemnate cu pecetea sa domnească, şi numeroasele manuscrise copiate în mănăstiri au fost așezate într-una din încăperile din aripa sudică a incintei, în apropierea arhondaricului. Pecetea circulară este descrisă de dr. Doru Bădără în studiul dedicat unui exemplar al Bibliei de la Bucureşti: „...are în centru, închisă în scut, pasărea heraldică a Ţării Româneşti, conturată cu aripile deschise şi zborul în jos, având cruce în cioc, este flancată în dextra de un soare, iar în senestra de luna crai-nou, are înscris în terasă anul 1691, deasupra scutului se află coroana principilor imperiali şi iniţialele K., iar sub scut iniţialele B.B., totul înconjurat de o elegantă cunună de lauri”.
Sfântul Constantin a oferit bibliotecii Mănăstirii Hurezi edițiile bilingve ale operelor Sfinților Părinți și Scriitorilor bisericești: Origen, Clement Alexandrinul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz și Sfântul Maxim Mărturisitorul, precum și fondul filologico-teologic pe care s-a lucrat la diortosirea Bibliei din 1688: cele şase volume din Biblia sacra polyglota, tipărită în şase limbi la Londra (1653-1657), Lexiconul limbii greceşti al lui Varinus Flavarinus (1523), Lexiconul graeco-latinum al lui Petro Gillio (1523). Biblia de la București (1688) se găsea în biblioteca Mănăstirii Hurezi în trei exemplare, aşa cum rezulta din lista cărţilor „rumâneşti” aflată în Catastiful de avuturi sfintei man«as»tiri Hurezii din sud Vâlcea... încheiat la 21 mai 1791.
„Corpus Byzantinae historiae”
În Biblioteca princiară a fost semnalată și colecția de volume greco-latine din „Corpus Byzantinae historiae” al lui Charles Du Cange du Fresne, publicate în veacul al XVII-lea la Paris, care cuprindeau texte din istoriografia bizantină, începând cu secolul al IV-lea și continuând până la cele ale cronicarilor greci medievali. Catalogul bibliotecii cuprindea operele lui Procopius din Cezareea, volumele editate între 1645 şi 1647 ale lui Ioan al VI-lea Cantacuzino și Nicetas Choniates, cele din 1686-1687 ale lui Ioannes Zonaras, opera unor Agathias, Acropolites, Ana Comnena, Ioan Cinamos, Georgios Kedrenos, Constantin Manases, Skylitzes și Laonic Chalcocondyl, care relata despre căderea Bizanțului sub turci.
La acest fond de carte s-au adăugat şi manuscrisele copiate „den porunca şi cu osârdia” arhimandritului Ioan, multe din ele texte de pe manuscrise ale mănăstirilor Cozia și Bistrița sau de pe diferite cărți grecești și slavone. Copiştii, ucenici ai egumenului, beneficiau de îndemnul şi exemplul acestuia, de bogatul conţinut al ornamentaţiei cărţilor străine şi de prezenţa zugravilor, vreme îndelungată, pe şantierele de la Hurezi. Din rândul copiştilor s-au remarcat ieromonahul Filotei care a copiat „Floarea darurilor”, ierodiaconul Dosithei şi ieromonahul Iosif, care au realizat un fond de cărţi teologice şi de ritual. Sunt copiate „Rânduiala călugăriei „(1695), „Amartolon Sotiria” (1696) - publicat la Veneția în 1641 -, „Viaţa lui Varlaam şi Ioasaf” (1699), „Panegiricul închinat Sfinţilor Împăraţi al patriarhului Eftimie de Târnovo, Pateriku Lavrei Pecerska” (1699) - în introducerea căreia se preciza că „năstravnicul Orezilor” se îndeletnicea „cu cetania acestei cărți”, un Miscelaneu (1704), care cuprinde „Tâlcuire la Apocalips” de Andrei al Cezareei, „Cazanie la Schimbarea la Faţă” a Sfântului Efrem Sirul, „Omilii la Rusalii” a Sfântului Ioan Hrisostom. Două manuscrise de excepție realizate în scriptoriul de la Hurezi sunt Pomelnicul Mănăstirii Hurezi (1699) și un Miscelaneu (1695), în paginile căruia apare portretul arhimandritului.
„Ai întemeiat o bibliotecă demnă de văzut”
Arhimandritul Ioan a rânduit la Hurezi şi un vivliotecar în persoana monahului Ioan, care era asistat şi de un „legător de cărţi”, fiind amintit popa Iosif în 1725. „Ai întemeiat o bibliotecă demnă de văzut - adresa doctorul Ioan Comnen în anul 1702, în prefaţa traducerii în greaca vulgară a Tâlcului Evangheliilor, aprecierile sale la adresa domnitorului - cu multă cheltuială, în mănăstirea cea frumoasă a Hurezilor, zidită de tine şi ai umplut-o cu cărţi felurite şi foarte de folos.”
Organizării bibliotecii Mănăstirii Hurezi i-a fost prielnic și contextul dat de tipărirea în perioada 1688-1716 (data morții Sfântului Antim Ivireanul) a unui număr de aproximativ 90 de titluri, dintre care 32 ieșite de sub teascurile Sfântului Antim și 14 editate de către Episcopul Mitrofan al Buzăului. Fondul de carte al tipăriturilor brâncovenești existente la Hurezi a ajuns să fie cel mai mare din Țara Românească, întrecând de patru ori pe cel adăpostit de oricare altă mănăstire.
Din obştea Mănăstirii Hurezi s-au remarcat şi Lavrentie şi Rafail, diorthositori ai cărţilor româneşti imprimate la Râmnic. În anul 1706, stareţul achita tipărirea cărţii „Slujbele Născătoarei de Dumnezeu”, iar în 1712, cu cheltuiala sa, era tipărită „Învăţăturile lu Theodor Studitul”, „carte câştigată şi scoasă pe limba românească pe o carte slavonească a Coziei”.
Soarta bibliotecii după moartea mucenicească a ctitorului
Sub organizarea stareților care i-au urmat arhimandritului Ioan, biblioteca, ca de altfel întreaga mănăstire, a suferit o serie de transformări. La 27 aprilie 1747, Episcopul Climent al Râmnicului judeca un proces al egumenului Dionisie împotriva lui popa Ion de la Hurezi din sat, care luase pentru sine cărțile date de ctitor, „din care au fostu furatu și pecetea ctitorului, Mării Sale Constantinu Vodă Brâncoveanulu”. Episcopul Climent dăruieşte mănăstirii 6 cărţi româneşti, iar egumenul Dionisie Bălăcescu va nota pe un frumos Liturghier greco-român scris de „Kir Kliment ieromonahul Grădişteanu”, care s-a călugărit la Hurez, şi pe care el îl va cumpăra de la popa Cosma din Mănăstirea Cotroceni: „am dăruit-o Sfintei Mănăstiri Hurez ca să se afle la bibliotechie (s.n.)”, pe când Rafaif diorthositorul, ajuns egumen al mănăstirii, îi va lăsa moştenire o impresionantă colecţie de cărţi şi manuscrise.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, catalogul bibliotecii, întocmit la anul 1791, arată că aceasta dispunea pe vremea aceea de 382 de volume de carte tipărită și 46 de manuscrise. Un alt catalog a fost întocmit la 8 iunie 1804, cu ocazia inventarierii averii mănăstirii la schimbarea de egumen.
Într-o scrisoare din 9 decembrie 1814, fostul stareţ Pahomie arăta că „unde era vivlioteca, unde se păstrau cărţile, acum e talpazarie (!) pentru masa lor, ... Apoi socotească înţelepciunea prea sf., ce păstrare să fie la cărţi...”, acuzând în faţa Mitropolitului Nectarie neglijenţa manifestată de egumenul Gherolamo.
Ultimele inventarieri de cărţi
Biblioteca a găsit un larg ecou, cărţile au fost consultate nu numai în bibliotecă, ci erau cerute şi în afara ei, cum este cazul cu Iliada împrumutată în 1821 la Mănăstirea Bistriţa, sau operele lui Georgius Syncellus şi Hesiod împrumutate, în acelaşi an, unui Iosif care avea „mare nevoie de aceşti scriitori”; chiar învăţatul Episcop Iosif al Argeşului solicita o „Filonichie au avut un Athanasie Moldovean«u» cu rapt«tosa»t«ul» staret Paisie de la Sfiatagore”. Alexandru Odobescu, în 1861, consemnează existența colecției autorilor bizantini tipărită sub Ludovic al XIV-lea de Ducange, operele părinților Bisericii creștine în ediții greco-latine, Marele dicționar elen al lui Varie Favorius, ediția I (din 1522) și o ediție ulterioară tipărită la Veneția în 1712 și dedicată domnitorului. În catalogul întocmit de revizorul şcolar al judeţului Vâlcea, I. Eliade, nu figurează decât cărţile greceşti şi latineşti din mănăstire, potrivit solicitărilor din ordinul Ministerului Instrucţiunii nr. 13811/ 20.04.1865. Ulterior, cu adresa nr. 202/ 02.05.1865, I. Eliade arată că în Mănăstirea Hurezi mai exista o bibliotecă cu cărţi greceşti, slavoneşti şi româneşti având conţinut strict bisericesc şi despre care autorul, considerându-le de mai mică importanţă, spune că va raporta ulterior. Ultima menţiune despre fondurile bibliotecii Mănăstirii Hurezi o găsim la Gr. G. Tocilescu care, în raportul prezentat ministerului, arată că a ridicat 38 de manuscrise şi 393 de tipărituri (228 greceşti, 15 slavoneşti, 89 româneşti, 13 latine, 43 greco-latine, 5 diverse). Dacă s-ar fi păstrat întreagă, biblioteca monumentului Unesco, Mănăstirea Hurezi, ar fi rivalizat în mod sigur cu bibliotecile de tradiţie pe plan mondial.