Binecuvântare pentru comunitatea de credincioşi din Sibiel

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 04 Martie 2024

A doua duminică a Triodului din acest an a fost o zi de binecuvântare pentru comunitatea de credincioși din Sibiel, judeţul Sibiu. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Biserica „Sfânta Treime” din localitatea sibiană.

Credincioșii din localitatea aflată în Mărginimea Sibiului au participat în număr mare la Sfânta Liturghie și s-au rugat împreună cu ierarhul și soborul de preoți și diaconi pentru binecuvântare cerească în această perioadă premergătoare Postului Mare. Au fost prezenți alături de credincioșii parohiei numeroși oaspeți, oficialități locale și invitați.

Cuvântul de învățătură al ierarhului a evidențiat învățăturile Evangheliei din Duminica Întoarcerii Fiului risipitor.

„Greșim în fața lui Dumnezeu și greșim și față de ceilalți semeni ai noștri, pentru că îi supărăm și de multe ori credem că noi avem dreptate. Dacă suntem mai înțelepți, recunoaștem greșeala noastră. Ce facem la spovedanie? Exact ca și la întoarcerea fiului risipitor, întâi de toate, trebuie să avem această conștiință a păcatului. Cel care vine să se spovedească vine degeaba dacă se duce doar că așa este rânduiala. În momentul în care apare conștiința păcatului, îngenunchem în fața lui Dumnezeu și rostim această rugăciune a fiului risipitor: «Am greșit la Cer și înaintea Ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău. Fă-mă ca pe unul dintre argații Tăi!» Îndată după conștiința păcatului, urmează hotărârea de îndreptare, pentru că, dacă în momentul în care ai plecat de la spovedanie nu ești hotărât să nu mai repeți greșeala, păcatele reactivate creează o greutate mult mai mare decât înainte”, a spus ierarhul.

După Sfânta Liturghie, IPS Mitropolit Laurenţiu a oferit Ordinul „Anastasia Șaguna” doamnei Oana-Laura Fluieraș și un act de înal­tă apreciere preotului paroh Bogdan Alin Fluieraș. Ierarhul a mai oferit și alte distincții, amintind aici diplomele de cinstire acordate Consiliului parohial, Comitetului parohial și Adunării parohiale din Parohia Sibiel.

La final, preotul paroh Bogdan Alin Fluieraș i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă peste comunitatea din Sibiel în această perioadă de pregătire pentru intrarea în Postul Mare și i-a oferit în dar din partea parohiei un engolpion arhieresc și o copie a icoanei Maicii Domnului „Prodromița”.