Binecuvântarea începutului turnării clopotelor Catedralei Arhiepiscopale din Roman
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit o rânduială de binecuvântare și început bun al lucrărilor de turnare a celor 6 clopote ce vor fi amplasate în turnul clopotniță de la intrarea în incinta Centrului eparhial din Roman, județul Neamț.
Clopotele sunt obținute printr-un amplu proces de creare și modelare la vestita și istorica turnătorie de clopote Grassmayr, Insbruck-Austria, prin dragostea și bunăvoința familiei ctitorului Mihai Ilie. Împreună cu ierarhul a fost și o delegație de clerici din cadrul Centrului eparhial, care a vizitat fabrica în perioada 18-19 iulie.
După slujba de binecuvântare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a subliniat faptul că sunetul clopotului este un semn al biruinței vieții asupra morții prin puterea Învierii lui Hristos: „Istoria sunetului a fost armonizată iarăși astăzi la Innsbruck prin rugăciune și binecuvântare, în adâncă emoție și uimire. Clopotele se nasc în căldura incandescentă de peste 1.200 de grade, ca o pogorâre la iad, iar apoi învie în sunet și sunt înălțate în raiul clopotnițelor bisericilor creștine slăvind pe Hristos Dumnezeu”, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Ca simbol al acestei sfinte lucrări, Joannes Grassmayr a dăruit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim un clopot miniatură.
Prezent la acest eveniment, părintele Ioan Bârgăoanu, protopop al Protopopiatului Onești, și-a manifestat bucuria de a fi membru al delegației de la Roman, remarcând importanța unui astfel de act pentru Eparhia Romanului și Bacăului: „Astăzi am avut onoarea și binecuvântarea Arhiepiscopului nostru Ioachim al Romanului și Bacăului să particip la turnarea clopotelor Catedralei «Sfintei Cuvioase Parascheva » din Roman. Membrii familiei domnului Mihai Ilie, președintele Grup Agricultorul din municipiul Onești, sunt ctitorii clopotelor ce au fost turnate astăzi la Innsbruck, Grassmayr. Impresionantă lucrare executată de artizanii sunetului sacru, adevărați maeștri ce știu a croi în metal duhul curat al cântului de clopot, iar astăzi au făurit pentru Arhiepiscopia Romanului și Bacăului cele 6 clopote. O frumoasă și importantă realizare înfăptuită de Părintele Arhiepiscop Ioachim, al 77-lea chiriarh al istoricei eparhii moldave”, a spus părintele protopop.