Binecuvântarea noului ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov

Un articol de: Mihai Dumitru - 29 Septembrie 2026

Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov are un nou corp de ambulatoriu începând din 28 septembrie. Inaugurarea edificiului a fost marcată prin oficierea unei slujbe de binecuvântare a lucrărilor efectuate, precum și prin sfințirea unei troițe amplasate în curtea unității medicale. La evenimentul inaugural au participat conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, cadre medicale și reprezentanți ai autorităților centrale și locale. Slujba de binecuvântare a noului ambulatoriu a fost oficiată de un sobor de preoți, sub protia părintelui Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Finalizarea proiectului aduce speranța că locuitorii din județul Ilfov vor putea accesa servicii medicale de calitate. Este necesar să evidențiem că am săvârșit această slujbă cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru că la orice lucru important din viața noastră cerem ajutorul lui Dumnezeu. Acum, fiind la început de drum în această secție, este esențial să ne rugăm lui Dumnezeu să ne acorde ajutorul”, a declarat părintele Dumitru Ștefănescu pentru TRINITAS TV.  

În continuare a fost sfințită troița amplasată în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov. „Semnul Sfintei Cruci amintește tuturor oamenilor care trec prin curtea spitalului, pacienți, medici, asistente, că nu sunt singuri. Lucrul în spital aduce oamenilor mult stres și această troiță îi va ajuta să se gândească la Dumnezeu. Crucea în sine înseamnă asumarea nevoinței, în cazul personalului medical, și a bolii, în cazul pacienților. Fiecare dintre trecători poate spune o rugăciune și să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, astfel aducându‑și aminte de Dumnezeu și de faptul că nu sunt singuri în fața bolii, a suferinței și stresului”, a explicat părintele George‑Răzvan Vișănescu, preot de caritate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov.

Noul ambulatoriu va include și un laborator de genetică medicală. Despre importanța investiției și noile posibilități oferite pacienților au vorbit reprezentanții spitalului. „Noul ambulatoriu a fost gândit încă din prima clipă pentru oameni. Ne‑am dorit un spațiu în care frica și anxietatea, care însoțesc adesea o vizită la medic, să fie înlocuite de încredere, căldură și respect. Fiecare cabinet și detaliu din această clădire au fost concepute pentru ca pacientul să se simtă ascultat, protejat și îngrijit”, a relatat dr. Vasile Lungu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, după cum informează TRINITAS TV.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ douăzeci de milioane de lei, bani obținuți din fonduri europene nerambursabile și cofinanțare națională.

„Această investiție reprezintă un pas important pentru dezvoltarea spitalului nostru, iar în centrul dezvoltării se află laboratorul de genetică. Laboratorul reprezintă mai mult decât un spațiu modern sau o dotare, reunind genetica medicală, genetica moleculară și citogenetica. Astfel, am dezvoltat un circuit medical conectat cu ginecologia și în special cu medicina materno-fetală”, a declarat dr. Tarig Massawi, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov.