Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Actualitate religioasă › Știri › Sfântul Ierarh Nectarie, cinstit la o mănăstire din judeţul Giurgiu

Sfântul Ierarh Nectarie, cinstit la o mănăstire din judeţul Giurgiu

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Data: 10 Noiembrie 2026

Luni, 9 noiembrie 2026, creştinii ortodocşi l‑au sărbătorit pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la Altarul de vară de lângă biserica Mănăstirii „Buna Vestire” din Protoieria Bolintin, cu ocazia sărbătoririi celui de‑al doilea hram.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre viaţa aleasă a Sfântului Ierarh Nectarie al Pentapolei, care a trăit ca un înger în trup, iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Cosmin Ungureanu a fost hirotonit în treapta de diacon, pe seama Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bolintin Vale.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a oferit protos. Mina Străinu, starețul mănăstirii, mai multe daruri și l‑a felicitat pentru activitatea pastoral‑misionară desfășurată.

Credincioşii prezenţi s‑au putut închina la părticele din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, păstrate în biserica mănăstirii. Din partea chiriarhului, credincioșii prezenți au primit ultimele numere ale revistei „Familia Ortodoxă”, precum și iconițe cu chipul Sfântului Nectarie de la Eghina.

Menţionată între vechile aşezări ridicate prin osteneala unor îmbunătăţiţi ai vieţii duhovniceşti, Mănăstirea „Buna Vestire” face parte din salba minunată de vetre ale Ortodoxiei româneşti. Rădăcinile aşezării merg adânc în istorie, secolul al XIV‑lea fiind considerat ca început al existenţei vechii vetre monahale.

 

Citeşte mai multe despre:   Ambrozie, Episcopul Giurgiului  -   Mănăstirea Buna Vestire-Bolintin Vale  -   hram