Binecuvântat să fie poporul Meu, Egiptul!

Într-un pasaj din cartea profetului Isaia, Egiptul este numit "poporul Meu" (al lui Iahve), iar Asiria "lucrul mâinilor Mele", aceste expresii apărând în paralel cu sintagma "Israel, moştenirea Mea". Ţări străine - şi cel puţin în cazul Asiriei - vrăjmaşe sunt puse pe picior de egalitate cu Israel, poporul ales. Cine este până la urmă poporul ales?

Textul face parte din cinci adaosuri făcute pericopei din Isaia 19:1-15, fiecare începând cu expresia "în ziua aceea" (prima în vv. 16-17, a doua în v. 18, a treia în vv. 19-22, a patra în v. 23, iar ultima în vv. 24-25). Universalismul profeţiei Primul adaos subliniază frica de Domnul care îi va cuprinde pe egipteni, dublată însă şi de frica de ţara lui Iuda. În al doilea adaos, sunt menţionate cinci cetăţi care vorbesc limba Canaanului şi invocă numele lui Iahve, una fiind cetatea On (Heliopolis). Ar putea fi aici vorba de comunităţi iudaice din diaspora, Ieremia 44:1 indicând chiar numele a patru (Migdol, Tahpanhes, Nof şi ţara Patros, adică Egiptul de Sus). În orice caz, numărul pare mai degrabă general, simbol probabil al unei federaţii. Adaosul al treilea aduce informaţii foarte importante: "Va fi un jertfelnic în mijlocul pământului Egiptului şi un stâlp de pomenire la hotarul lui, pentru Iahve (Domnul)" (v. 19). Ridicarea de sanctuare în afara Ierusalimului contravine preceptelor Deuteronomului (cf. 12:5) şi reformei centraliste a regilor Iezechia şi mai ales Iosia din Iuda, la fel şi ridicarea de "stâlpi" (maţţeba) (cf. Deuteronom 16:22). Totuşi, se cunoaşte sanctuarul iahvistic din Elefantina în urma descoperirii papirusurilor arameice de acolo, dar şi un templu zidit la Leontopolis (Tell el-Yehudieh), ridicat după 170 î.Hr. de fostul mare-preot Onias 4 care a invocat, potrivit lui Iosif Flaviu, chiar împlinirea textul profetic din Isaia 19 (cf. Antichităţi iudaice 13:64). Tot în acest adaos se vorbeşte şi de un izbăvitor ("mântuitor") ridicat de Iahve pentru egipteni (v. 20), care trebuie identificat cu o persoană umană (un rege egiptean sau asirian), sprijinită însă de Dumnezeu. 4 Regi 13:4-5 oferă o paralelă foarte interesantă: "Atunci s-a rugat Ioahaz Domnului şi Domnul l-a auzit, pentru că vedea necazul Israeliţilor şi cum îi strâmtora regele Siriei. / Şi a dat Domnul Israeliţilor izbăvitor şi au ieşit de sub mâna Sirienilor şi au trăit fiii lui Israel în cetăţile lor ca şi mai înainte". Aici chiar regele asirian Adad-nirari 3 este numit "izbăvitor" (moşia' ). Deşi în unele contexte, termenul "izbăvitor" se referă la cazuri profane (cf. Deuteronom 22:27; 28:29.31, salvarea unei fete de la necinste), în Judecători 3:9 astfel este numit primul judecător, Otniel, iar în 3:15 judecătorul Aod (Ehud), ceea ce arată că termenul poate sugera implicarea divină. Mai mult, în 1 Regi 10:19 chiar Dumnezeu este numit moşia', ceea ce Biblia sinodală redă prin "Domnul Dumnezeul vostru, Care vă scapă din toate necazurile şi nevoile voastre". Ultima parte a adaosului al treilea, precum şi ultimele două adaosuri sporesc însă elementele universaliste: "Domnul se va face ştiut în Egipt şi Egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Şi vor aduce arderi de tot şi prinoase şi vor face făgăduinţe Domnului şi le vor împlini" (v. 21); "Şi ei (egiptenii) se vor întoarce la Domnul şi El se va îndupleca şi îi va tămădui" (v. 22); "În ziua aceea, Israel va fi al treilea în legământul cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului, / Binecuvântare a Domnului Savaot, Care zice: "Binecuvântat să fie poporul Meu, Egiptul şi Asiria, lucrul mâinilor Mele şi Israel, moştenirea Mea!" (vv. 24-25). Ca o mică paranteză, semnalez o eroare gravă de traducere din Biblia sinodală, îndreptată însă de Biblia Anania. În v. 23, Sinodala redă prin "egiptenii şi asirienii vor sluji pe Domnul", dar de fapt în ebraică şi greacă "egiptenii îi vor sluji pe asirieni", adică se vor supune lor politic. Categorii ale universalismului Aceste idei din cele cinci adaosuri (Isaia 19:16-25) pot fi comparate şi cu alte texte care subliniază universalismul recunoaşterii lui Dumnezeu, însă cu tente diferite. Un tânăr şi eminent biblist din România, Csaba Balogh, a împărţit în teza de doctorat dedicată profeţiei lui Isaia cap. 18-20 asemenea texte în trei categorii (Csaba Balogh, The Stele of Yhwh in Egypt. The Prophecies of Isaiah 18-20 concerning Egypt and Kush, Universitatea Teologică, Kampen, 2009, pp. 347-349). Mai întâi, unele texte prezintă recunoaşterea puterii lui Iahve: egiptenii sub plăgile aduse asupra lor (Ieşire 8:19; 9:20.27; 10:7), filistenii în faţa chivotului (1 Regi 5-6), corăbierii care călătoreau cu Iona (Iona 1:16), regele Nabucodonosor (Daniel 2:47; 3:28-33) sau Darius (Daniel 6:24-27). De asemenea, profetul Sofonie în 2:11 prooroceşte că "înaintea Lui (Iahve) se vor închina locuitorii ţinuturilor celor mai de departe, fiecare din locul său". În general totuşi, asemenea texte insistă pe recunoaşterea lui Iahve de către indivizi sau grupuri, nu de populaţii sau popoare întregi. Din a doua categorie fac parte texte în care neamurile se închină lui Dumnezeu la modul general, nu special lui Iahve. Prin evlavia lor, ele recunosc implicit puterea adevăratului Dumnezeu. În Maleahi 1:11, deşi Cel care vorbeşte este "Iahve (Domnul) Savaot" (în Septuaginta numele personal Iahve este redat în permanenţă prin "Domnul"), totuşi contextul "numelui mare printre neamuri" trimite mai degrabă la manifestări cultice generale, care pot fi interpretate ca o recunoaştere universală a lui Dumnezeu. La fel apar şi asirienii din Ninive în Iona 3-4: ei cred în Elohim, Dumnezeu prin excelenţă (Iona 3:5.8.9-10), nu special în Iahve. Unor asemenea recunoaşteri universale generalizante le lipseşte elementul fundamental al religiei iahviste, legământul. În fine, potrivit celei de-a treia categorii propuse de Balogh, alte texte cer ca neamurile să recurgă la intermediul Israelului pentru a-L putea cunoaşte pe Iahve. Sunt cazurile convertirilor individuale, precum canaaneanca Rahav (Iosua 2:9-13), moabiteanca Rut (Rut 1:16), ofiţerul sirian Neeman (4 Regi 5:15.17). De asemenea, Sofonie 3:9-10 presupune ca popoarele ale căror buze au fost curăţite Îi slujesc lui Iahve, însă aducându-I prinoase, adică venind către Israel. Aici pot fi incluse şi textele care profeţesc un adevărat pelerinaj universal al popoarelor spre Ierusalim (cf. Isaia 2:2-4; Miheia 4:1-4; Agheu 2:7). Evident că diferenţa majoră faţă de Isaia 19 este aceea că în asemenea texte universalismul este centralist, având Ierusalimul ca ţintă, pe când în Isaia 19 recunoaşterea lui Iahve se face chiar în pământul Egiptului. Aş tinde totuşi să consider mai apropiate Isaia 19:16-25 de Maleahi 1:11, pentru că până la urmă numele lui Iahve este recunoscut de popoare. Este însă adevărat că Isaia 19:16-25 comparat cu orice alt pasaj vechi-testamentar îşi păstrează unicitatea. În nici un alt loc un popor străin şi chiar vrăjmaş nu este numit "popor al lui Iahve" şi nu-i este atribuit elementul fundamental al legământului aşa cum o face versetul 24. Pronie, legământ şi alegere O paralelă ar putea fi găsită în Amos 3:9, în care evenimentul fundamental al constituirii lui Israel ca popor al lui Iahve, Exodul sau ieşirea din Egipt, este comparat cu "exoduri" fondatoare similare din istoria altor popoare, atribuite tot lui Iahve: "Oare nu sunteţi voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca şi Cuşiţii?", zice Domnul. "Oare n-am scos Eu pe Israeliţi din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor şi pe sirieni din Chir?" Aceasta ar arăta că Iahve poartă de grijă şi altor popoare, implicându-se în izbăvirea lor ca şi în cazul Israelului. În Isaia 19:25 însă, punerea pe acelaşi plan cu Israelul este exprimată direct. Egiptul este "poporul Meu", iar Asiria "lucrul mâinilor Mele", o expresie "rezervată" de asemenea Israelului (Isaia 64:7), iar Israel "moştenirea Mea". Prin acest paralelism triplu, cele trei noţiuni speciale (popor, lucrul mâinilor şi moştenire) sunt împărţite între Israel şi vrăjmaşii săi, Egipt şi Asiria. Legământul dintre Egipt şi Asiria, în care totuşi "egiptenii le slujesc asirienilor", sugerează o perioadă de pace. Dacă unii comentatori se gândesc la Egipt ca fiind dinastia a 22-a cuşită şi în special regele Shabaka, cel care a menţinut relaţii paşnice regele Sargon al Asiriei (John D. Watts, Isaia 1-33, revised edition, Nelson, 2005, WBC 24, p. 317), alţii văd în Asiria imperiul persan (Hans Wildberger, Isaia 13-27, trad. T.H. Trapp, Fortress Press, Minneapolis, 1997, p. 279), care sub Cambyse 2 a supus în 525 î.Hr. Egiptul, iar în fine alţii văd în Egipt şi Asiria pe ptomelei şi seleucizi, plasând deci profeţia în perioada elenistică. Prin legământul dintre Egipt şi Asiria s-ar face referire la relaţia de pace dintre Antioh 2 şi Ptolemeu 2 (Joseph Blenkinsopp, Isaia 1-39, Yale University Press, New Have / London, 2008, AB 19, p. 319), în acest caz Israelul fiind reprezentat de haşmonei (macabei). Totuşi, Israelul îşi păstrează o specificitate. Prin faptul că Israel este "ca o binecuvântare în mijlocul pământului", s-ar împlini făgăduinţa făcută lui Avraam în Facere 12:2-3: "vei fi izvor de binecuvântare" şi "se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului". Dar dacă privim cu atenţie, Israelului îi este asociată acţiunea de binecuvântare "binecuvântare în mijlocul pământului", pe când Egiptul şi Asiria, deşi popor al lui Iahve, sunt "binecuvântate". Revenind la întrebarea de la început, putem spune că Israelul rămâne poporul ales prin excelenţă, dar că noţiunea va fi împărtăşită ulterior şi altor popoare, fapt desăvârşit prin propovăduirea creştină (cf. Matei 28:19).