„Biserica a rezistat eroic prin patriarhul Iustin“

În emisiunea radiofonică "Dialogurile Trinitas" difuzată la data de 29 iulie 2010, pr. Ciprian Apetrei, în calitate de realizator, şi pr. Constantin Pârvu, fost vicar administrativ patriarhal, ca invitat, l-au evocat pe patriarhul Iustin Moisescu, la ceas comemorativ. Vă prezentăm un fragment semnificativ din acea emisiune.

Pr. Ciprian Apetrei: Dumneavoastră aţi lucrat cu patriarhul Justinian, cu patriarhul Iustin, cu patriarhul Teoctist şi cu actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cum este să lucrezi cu atâţia patriarhi? Pr. Constantin Pârvu: Când am venit în administraţie, veneam după o perioadă de interdicţie asupra mea şi mă rugam să rămân acolo măcar câţiva ani de zile, ca să demonstrez că pot să lucrez şi se poate investi încredere în mine pentru Biserică, pentru că eram pus în disponibilitate din învăţământul seminarial şi treceam printr-o perioadă de încercare. În situaţia asta nu a fost prea uşor. Pe patriarhul Iustin l-am cunoscut în vremea studenţiei; în primul an de studenţie, în 1948, l-am avut profesor la cursurile de licenţă şi trei ani de zile la cursurile de doctorat. Pot să spun că era un om de o probitate excepţională din punct de vedere profesional, din punctul de vedere al ţinutei şi din punctul de vedere al comportamentului. Aşa cum era ţinuta lui, maiestuasă, elegantă, aşa ca om, aşa era şi la cursuri. Un om punctual şi care avea expuneri foarte documentate. Chiar dacă disciplina Noului Testament este o disciplină puţin rigidă, în sensul strict, el a făcut din ea o disciplină foarte agreată de studenţi, încât, surprinzător, veneau studenţi şi de la alte facultăţi să îi audieze prelegerile. În ce an se întâmpla acest lucru? În 1947-1948, până la reforma învăţământului. Încă nu era scoasă Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii din Bucureşti, era integrată în învăţământul de stat. Când eraţi Vicar administrativ al Patriarhiei Române iar, deja, profesorul era între timp călugărul şi apoi ierarhul Iustin Moisescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei, cum era titulatura atunci, ce a însemnat acest lucru? Mai ales că vă cunoştea din administraţia patriarhului Justinian, dar şi ca student. Ne cunoşteam într-adevăr destul de bine din timpul celor şapte ani de studii în facultate, pentru că la doctorat altul era sistemul de învăţământ. Dialogai cu profesorul, aprofundai problemele, iar el nu era irascibil, când ridicai o problemă, o asculta. Era un om dispus să accepte lucrurile pe care le demonstrai ca adevărate. Cu el am început Noul Testament, am învăţat despre Parabolele Mântuitorului, despre activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena, despre care atunci când vorbea, cu adevărat te cucerea. Era un om care parcă trăia deodată cu Apostolul Pavel. Era un om despre care noi atunci, ca studenţi, admirându-l, ne gândeam ce s-ar întâmpla cu omul acesta dacă ar ajunge în ierarhie, pentru că era necăsătorit şi ar fi fost posibil şi lucrul acesta. Când a fost ales mitropolit la Sibiu, în 1956, eram profesor la Seminarul Teologic al Bucureştilor care funcţiona la Curtea de Argeş. Nu mai eram în Bucureşti în anul acela, dar eram la curent cu tot ce se întâmplă în Biserică. A stat vreo 10 luni acolo, apoi a fost ales la Iaşi. Activitatea pe care a desfăşurat-o ca profesor şi nivelul la care a desfăşurat această activitate l-au impus realmente ca ierarh în Biserica Ortodoxă Română, şi nu în orice scaun ierarhic, ci în cel de la Sibiu şi apoi în cel de la Iaşi, unde a stat 20 de ani. În contextul acesta eu am avut acea sincopă după alegerea lui ca patriarh, am fost scos din învăţământ, stigmatizat că nu dau garanţii pentru educaţia tineretului în spiritul care se dorea la vremea aceea. În acest context, tot ducându-mă la Departamentul Cultelor ca să îmi rezolv problema, să demonstrez că nu am nici o vină, m-a întâlnit cu Iustin, fostul meu profesor. Venit acolo, m-a întrebat: Ce-i cu tine aici? Eu i-am răspuns scurt. Când a auzit că sunt pus în disponibilitate, cu o emfază extraordinară şi cu o siguranţă de sine a început să strige: "Ce aveţi de gând cu băiatul acesta? El este studentul meu. Pentru el eu dau garanţii. Vă rog să-i rezolvaţi situaţia." Situaţia aceasta trena de vreo doi-trei ani de zile, nu aveam salariu, ci doar o contribuţie de la parohie ca preot şi nerecunoscut în activitate de Departamentul Cultelor. M-a luat în primire un inspector şi în situaţia aceasta am venit la Palat, i-am raportat patriarhului, patriarhul l-a chemat pe Teoctist, care era pe atunci episcop-vicar, şi i-a spus: "Spune-i lui Antim", celălalt episcop-vicar, "ca mâine să-l instaleze pe părintele Pârvu Inspector general bisericesc la Cancelaria Sinodului". Şi de acolo aţi început activitatea la Cancelaria Sinodului. Am ajuns aici şi datorită patriarhului Iustin. Sigur, se lămureau poate lucrurile până la urmă, dar trenau. M-a numit patriarhul Inspector, după un an jumătate Consilier, apoi după doi ani am fost numit Vicar administrativ patriarhal. Lucrând cu al patrulea patriarh În această calitate eraţi în 1977, când patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a devenit Preafericitul Iustin Moisescu. Cum a fost acest moment şi ce au însemnat cei nouă ani în care aţi lucrat alături de cel de-al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În situaţia în care eram la Cancelaria Sfântului Sinod, aveam posibilitatea să urmăresc activitatea mitropolitului Iustin la Moldova, pentru că lucrurile acestea se raportau la fiecare şedinţă sinodală şi pe vremea aceea eu eram singurul între colaboratori care participam la şedinţele sinodale. Toate problemele se centralizau la Cancelaria Sfântului Sinod, eu le pregăteam şi le prezentam pentru dezbatere în Sfântul Sinod şi în comisiile sinodale şi aveam posibilitatea să văd tot ceea ce lucrează mitropolitul Iustin. Lucrarea lui a fost o lucrare extraordinară, externă, mai ales cea din punct de vedere ecumenic. A fost reprezentantul nostru permanent în afară, om de un prestigiu extraordinar în toate conferinţele şi întâlnirile bisericeşti, şi au fost zeci şi zeci de întâlniri la care el a participat ca delegat al Bisericii, ceea ce la vremea morţii patriarhului Justinian, care a survenit pe neaşteptate, după cutremur, el a trebuit să vină ca locţiitor statutar şi, din punct de vedere bisericesc, patriarh locotenent. Practic, avea încredere în ceea ce îi prezentam, pentru însă locul în care venise, ca locţiitor de patriarh era nou, cu toate că administraţia nu era ceva nou pentru dânsul şi, sigur, trebuia să îl informez de toată procedura de care trebuie să facă uz un patriarh în problemele bisericeşti. La cât timp s-au făcut alegeri după moartea patriarhului Justinian? A murit la 26 martie şi în iunie s-a convocat Colegiul Electoral şi s-a făcut alegerea. Cum era firesc, nu exista o altă opinie că ar fi altcineva mai vrednic decât mitropolitul Moldovei. Era cel mai erudit dintre mitropoliţi, cu o activitate ecumenică foarte largă, un om orientat în toate problemele, şi sociale, şi politice, şi relaţii bisericeşti. Nouă ani a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cum a fost în această perioadă? Să vorbim de prima parte, până la începutul anilor â80, apoi şi perioada mai grea care a urmat, în care au fost atâtea presiuni din partea regimului. A avut neşansa să vină la conducerea Bisericii într-o perioadă în care lupta aceasta politică a conducerii ateiste se ascuţise mai mult decât în vremea lui Justinian. Justinian reuşise în perioada lui să "tempereze" elanul comunist în ceea ce priveşte opreliştile pe care i le impunea Bisericii şi ajunsese la un "modus vivendi", ba chiar uneori Biserica avea şi perioade mai lejere, în care Biserica simţea mai puţin oprimarea şi asprimea la care era supusă. Însă în vremea lui Iustin, conducerea comunistă, odată cu venirea unui nou patriarh, căuta să-şi impună punctul de vedere, să creeze o nouă perioadă, să imprime un nou stil de muncă Bisericii şi să îngrădească cât mai mult activitatea bisericească. Însă Iustin a fost un patriarh cu demnitate, cu prestigiu. Patriarhul Iustin a venit într-o perioadă tulbure, deja intrăm în epoca în care Nicolae Ceauşescu face vizitele celebre în China şi în Coreea de Nord, vine cu alte idei în ceea ce priveşte Bucureştiul. Cutremurul i-a dat ocazia să înceapă redesenarea Bucureştiului şi acum încep marile probleme. Patriarhul Iustin cum a abordat problemele? A continuat pe linia patriarhului Justinian sau, dându-şi seama că i se impun alte linii din partea partidului, a încercat să se opună şi să ţină în continuare o linie în ceea ce priveşte supravieţuirea Bisericii, deoarece aceasta era lupta până la urmă. Patriarhul Iustin moştenea o situaţie de la patriarhul Justinian care fusese denumit patriarhul "apostolatului social". El adusese Biserica la unele responsabilităţi ale ei din punctul acesta de vedere, pe care statul comunist i le luase. Patriarhul Justinian a ajuns să creeze Bisericii o situaţie potrivit căreia să fie respectată, să fie apreciată. Preoţii sub îndrumarea lui Justinian lucraseră excepţional şi din punct de vedere pastoral, şi din punct de vedere social. Aş spune că patriarhul Iustin moştenea din punctul acesta de vedere o situaţie precisă şi bună pentru Biserică, situaţie care nu-i convenea regimului comunist. Îi spuneam uneori că nu are de schimbat ceva în modul de lucru, ci să-şi aducă preoţii aproape ca să fie armata cu care poate lucra. Acum patriarhul Iustin intră în această realitate pe care oricum o cunoştea, oricum 20 de ani a fost mitropolit la Iaşi. Cum s-au desfăşurat lucrurile în anii â80, când a fost o perioadă mai grea? După 1977, brusc, la atitudinea aceasta demnă a patriarhului Iustin cu care aborda problemele bisericeşti, regimul comunist a luat o atitudine mai dură în ceea ce priveşte Biserica. În primul rând, dorea ca sediul acesta al Patriarhiei să nu mai existe, pentru că aici era, la vremea aceea, Marea Adunare Naţională şi aici se derulau şi evenimentele bisericeşti în faţa Marii Adunări Naţionale, şi sigur că lucrul acesta nu convenea. Au început tatonările de mutare a Patriarhiei la Văcăreşti sau într-altă parte. Văcăreştiul era în ruină atunci. Personal, l-am însoţit pe patriarhul Iustin pe dealul de la Văcăreşti, când mănăstirea nu era demolată, când noi restauraserăm chiliile mănăstirii, după ce dispăruse închisoarea din interiorul ei, şi aveam de gând să facem acolo Muzeul Naţional Central al Bisericii Ortodoxe Române. De fapt, Biserica a început să restaureze acest ansamblu care îi fusese luat încă din secolul al XIX-lea, transformat în închisoare, iar acum statul comunist începuse să-l dea înapoi Bisericii, dar în interesul de a muta Patriarhia de unde este acum şi să o ducă la Văcăreşti. Atunci am aflat deschis de la Nicolae Ceauşescu, care a spus: "Veţi avea loc aici şi de facultate, şi de Reşedinţă patriarhală". Atunci patriarhul a spus foarte neted: "Domnule preşedinte, este atâta istorie în Dealul acela al Patriarhiei pentru neamul românesc, încât nu cred că-şi poate permite nimeni să mute Patriarhia în alt loc". L-a primit Emil Bobu, nu Nicolae Ceaşescu Ştiaţi că Nicolae Ceauşescu vrea să demoleze Catedrala patriarhală şi Reşedinţa patriarhală? Acolo am aflat eu personal. Patriarhul Iustin ştia de lucrurile acestea. A încercat diplomatic să rezolve situaţia? Sigur că da. Nicolae Ceauşescu releva nişte aspecte care păreau pozitive, dar patriarhul Iustin a rezistat cu o demnitate extraordinară. Atunci, Nicolae Ceauşescu, supărat şi irascibil, a spus: "Vom vedea". Şi a făcut un gest cu mâna ca şi când va rade tot. Am venit apoi la Palat şi eu am îndrăznit şi am spus: "Preafericite, să ştiţi că după ce am făcut acolo restaurările, nu este rău să instalăm acolo cel puţin Facultatea de Teologie", atunci Preafericitul Iustin a răspuns: "Tu nu ai înţeles că vrea să mute acolo Patriarhia şi Reşedinţa patriarhală. Cum să facem lucrul acesta?" Amărât şi indignat, a început să ceară audienţă la Nicolae Ceauşescu să discute această problemă, însă l-a tot amânat. Într-o zi, mi-a spus secretarul Bănăţeanu: "Părinte, astăzi, în sfârşit, îl primeşte Nicolae Ceauşescu pe Preafericitul Iustin". Bucuros că va avea posibilitatea de a discuta, a plecat la preşedinţie, dar nu l-a primit în audienţă, ci a fost primit de Emil Bobu, cel care era responsabil al Cultelor, căruia patriarhul i-a spus, după cum mi-a relatat: "Domnule Bobu, noi ne cunoaştem de ani de zile, eu nu am venit la dumneata, eu am venit la domnul preşedinte". A plecat, neacceptând să stea de vorbă cu domnul Bobu, şi atunci lucrurile s-au înăsprit şi mai mult. Îmi aduc aminte că în iunie am plecat din ţară la comunităţile noastre ortodoxe din Europa, pentru că mergeam cam la doi ani să vedem ce nevoi au, cum lucrează, cum se integrează în viaţa ţărilor respective, pentru că această emigraţie a noastră din punct de vedere bisericesc sub patriarhii Justinian şi Iustin reuşise să schimbe mentalitatea Apusului despre România. Adunasem mii de exponate din toată ţara, de la toate eparhiile cu care să organizăm acest muzeu. Însă, pentru că voiam să-l facem în cooperare cu statul, toate intraseră în depozitele de stat, aproape că nu mai ştiu dacă au putut recupera toate aceste valori extraordinare ale patrimoniului nostru. În străinătate fiind, la Paris, am primit vestea de la episcopul Adrian că patriarhul este internat. Am pornit către ţară. Când am ajuns la Baden-Baden, Germania, patriarhul murise deja şi îi pregăteau funeraliile. Am ajuns la vremea în care se încheiau funeraliile. În încheierea discuţiei noastre este important să facem o recapitulare şi o sinteză a realizărilor din timpul patriarhatului Preafericitului Iustin. Din punctul de vedere al realizărilor, aş vrea să semnalez faptul că Iustin a dat o altă faţă învăţământului teologic, o altă importanţă. În al doilea rând, împotriva conducerii de stat, el a reînfiinţat Eparhia Argeşului, Eparhia Tomisului şi a Maramureşului, însă nu le-au putut activa din cauza conducerii de stat decât în vremea patriarhului Teoctist. A dorit ca episcopul Antim să aibă Scaunul episcopal la Constanţa, însă Antim nu a acceptat, a primit titlul de arhiepiscop, dar a rămas cu reşedinţa la Galaţi. În vremea patriarhului Iustin, 17 -18 ierarhi au fost aleşi sau au fost înălţaţi la o treaptă superioară. Datorită patriarhului Iustin, Biserica a rezistat eroic. În încheierea discuţiei noastre, cum rămân în istorie patriarhul Iustin şi patriarhatul său? Dacă ar fi să-l definiţi în două cuvinte? Nu am avut patriarhi mulţi, dar să ştiţi că fiecare dintre patriarhi a excelat într-un fel. Patriarhul Iustin a excelat prin demnitate, prestigiu. A fost un mare patriarh, este cărturarul nostru dintre patriarhi până la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi rămâne în istoria Bisericii ca un mare patriarh.