Şcoala, lumina care ne face să înţelegem viaţa

Un mare trăitor creștin din Ardealul secolului XX, pustnicul Ioan David, spunea odată: „Focul cu foc se aprinde și inima cu inimă se câștigă”. Chiar dacă aceste cuvinte se referă la viețuirea și paternitatea duhovnicească, ele sunt la fel de potrivite în relația profesor-discipol din domeniul didactic. Am amintit aceste cuvinte pentru a întări convingerea că orice elev are nevoie, pentru a face performanță, de un profesor pe măsură. Un astfel de dascăl este părintele profesor Mihail Daniliuc de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ Neamț, care predă Istoria Bisericii Ortodoxe Române. De mai bine de patru ani, elevii săi ocupă primele locuri la olimpiada de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române, faza naţională, organizată între seminariile teologice din țară. În interviul de mai jos am vorbit cu sfinția sa despre începutul noului an școlar și despre insuflarea pasiunii pentru istorie către elevii pe care îi îndrumă. 

Părinte profesor, suntem la debutul unui nou an școlar. Cu ce gânduri începeți dumneavoastră personal, corpul profesoral și elevii Seminarului Teologic Neamț acest nou an?

Profesorii de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț pășesc în fiecare nou an școlar cu nădejde, dar și cu sentimentul unei răspunderi pe care timpul petrecut la catedră nu o micșo­rează, ci, dimpotrivă, o dinamizează. Într-o școală teologică, rostul dascălului nu se încheie odată cu predarea lecției, nici nu se poate măsura numai prin rezultatele școlare ale elevilor. Pe lângă cunoștințele pe care este dator să le transmită temeinic și onest, profesorul trebuie să aibă permanent în vedere că înaintea sa se află tineri într-o perioadă hotărâtoare a formării lor, când se așază convingeri, se conturează caractere, iar pentru unii dintre ei prinde să se deslușească o posibilă chemare spre slujirea Bisericii. Cuvântul Sfintei Scripturi, „Încredințează Domnului lucrările tale și gândurile tale vor izbuti” (Pilde 16, 3), exprimă foarte frumos nădejdea ce se cuvine să însoțească lucrarea de formare.

După prima săptămână de școală, emoția începutului lasă loc ritmului firesc al vieții de liceu. Elevii au revenit la cărți, la profesori, dar, în egală măsură, la strană, la rugăciunea împreună și la Sfânta Liturghie. Pentru un seminarist, intrarea într-un alt an școlar înseamnă reluarea studiului, dublată de o nouă măsurare a propriei creșteri su­fletești. Poate tocmai aceasta este fru­musețea primelor zile: fiecare elev sau elevă din seminar ajunge să înțeleagă din nou că anii de liceu nu se numără doar în clase absolvite, ci și în pașii, uneori ne­văzuți, prin care omul se apropie de Dumnezeu și descoperă ce așteaptă Dumnezeu de la el.

O zicală spune că nu poți călăuzi pe cineva pe un drum dacă nu l-ai parcurs tu însuți. Performanțele seminariștilor nemțeni la Olimpiada Națională de ­Istoria Bisericii Ortodoxe Române (IBOR) sunt cunoscute și ele vi se datorează în bună măsură. De unde provine pasiunea dumneavoastră pentru istorie?

Cred că pasiunea pentru istorie s-a așezat în mine treptat, din dorința de a înțelege mai bine trecutul, iar prin el lumea în care trăim. Începuturile acestei preocupări le regăsesc însă în anii de gimnaziu, când am avut-o ca profesoară de istorie și, totodată, ca dirigintă pe doamna Olga Strugariu. Domnia-sa a sădit primele semințe ale acestei pasiuni, deoarece a știut să transforme ora de istorie dintr-o simplă întâlnire cu date, nume ori evenimente într-o invitație de a descoperi oameni, epoci, destine. În cazul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, apropierea este încă mai profundă, fiindcă nu vorbim numai despre instituții, date sau evenimente, ci despre viața Bisericii, despre credința poporului român, despre oamenii care au păstrat-o și au mărturisit-o de-a lungul veacurilor.

Am încercat să le spun elevilor că Istoria Bisericii noastre stră­moșești nu se poate învăța doar memorând ani, domnii, ierarhi, sinoade ori ctitorii. Desigur, datele sunt indispensabile, căci în absența lor istoria și-ar pierde rigoarea. Însă ele își capătă adevărata semnificație atunci când ne ajută să înțelegem evenimentul, iar prin acesta să descoperim omul, cu alegerile, frământările și rostul său în epocă. Un ierarh, un călugăr, un preot, un cărturar sau un domnitor nu trebuie să rămână un simplu nume dintr-o lecție, ci se cuvine așezat în epoca sa, înțeles prin hotărârile luate, prin încercările traversate, prin izbânzi și, uneori, prin neputințe. Abia atunci istoria capătă viață, începând să fie nu atât învățată, cât înțeleasă.

Referitor la rezultatele semi­na­riștilor la Olimpiada Națională, mă bucură, firește, fiecare reușită, dar nu mi le-aș atribui mie. În spatele unei asemenea perfor­manțe se află, înainte de toate, munca elevului: multe ore de lectură, răbdare, disciplină, curiozitate, dorința de a merge dincolo de manual. Profesorul poate să deschidă un drum, să indice izvoarele, să explice, să corecteze ori - extrem de important - să ­trezească gustul pentru cercetare. Însă o parte din răspunsul la întrebarea dumneavoastră se găsește și în următorul aspect: nu vei reuși să predai cu adevărat o disciplină dacă tu însuți ai încetat să mai înveți. Încerc să rămân eu însumi un cititor înainte de a intra în clasă. Elevul simte dacă profesorul îi vorbește numai dintr-o lecție pregătită sau dacă se adâncește într-un domeniu ­care îl preocupă, fiindcă îl iubește cu adevărat.

Revenind la elevii dumneavoastră: Care sunt premiile obținute în ultimii ani?

Înainte de a vă oferi infor­mațiile cerute, aș vrea să vă spun că la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, performanța a devenit o constantă. La olimpiadele școlare din anul școlar 2025/2026 elevii nemțeni au obținut trei premii I, un premiu II, un premiu III, un premiu special și o mențiune. În ceea ce privește disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, în urmă cu trei ani elevul Cecan Dan a obținut premiul I, acum doi ani eleva Voineag Irina a fost distinsă cu un premiu special al juriului, iar în anul școlar 2025/2026, la Olimpiada Na­țională pentru seminarii și licee teologice ortodoxe, desfășurată la Tulcea, elevul Ionică Claudiu a obținut premiul I, cu nota 9.80. De altfel, în ultimul deceniu, podiumul a fost ocupat de tinerii noștri de cinci ori.

Cum și când începe pregătirea pentru olimpiadă? Cum vă selectați cursanții?

Pregătirea în vederea olimpiadei nu debutează, propriu-zis, în ziua când se anunță concursul, nici nu se reduce la cele câteva luni precedente. Ea începe, într-un fel, la clasă, din primele întâlniri cu elevii, căci acolo observi cel mai bine cine ascultă cu interes, punând întrebări, cine încearcă să înțeleagă legătura dintre evenimente, cine este curios să afle mai mult decât îi oferă manualul. Uneori, un învățăcel foarte bun se remarcă repede; alteori, trebuie să ai răbdare ca să descoperi în el o disponibilitate, o putere de muncă pe care poate nici el nu și le cunoștea. De aceea, nu aș vorbi despre o selecție în sens strict. Un profesor nu doar selectează, ci îndeosebi descoperă, încurajează, formează. Nota are importanța ei, dar nu reprezintă singurul criteriu. Caut la un elev curiozitatea intelectuală, seriozitatea, consecvența și, cu precădere, dorința de a munci. Pentru olimpiadă nu ajunge să ai o memorie bună: e nevoie să înveți să citești un text istoric, să așezi un eveniment în contextul său, să faci legături, să argumentezi, exprimând limpede ce ai înțeles.

Așadar, pregătirea propriu-zisă presupune muncă intensă, atât din partea „ucenicului”, cât și a profesorului. Sunt lecturi suplimentare, izvoare, explicații, reveniri asupra unor teme, exerciții de redactare și multe discuții. Încerc mereu ca elevul să nu simtă această pregătire ca pe o povară, nici olimpiada ca pe o simplă cursă după un premiu. Un concurs școlar ar trebui să însemne, îna­inte de toate, o experiență de ­formare. Premiul aduce o mare bucurie, atunci când vine, dar mai important este ceea ce rămâne în tânăr după aceea: disciplina studiului, încrederea dobândită prin muncă, gustul lecturii, capacitatea de a cerceta cu seriozitate.

Aș vrea să adaug că un rol important în pregătirea pentru olimpiadă îl are climatul educațional favorabil susținut de conducerea seminarului, prin grija constantă a părintelui director, pr. prof. dr. Viorel Laiu, de a încuraja perfor­manța, de a crea condiții propice studiului temeinic, de a susține atât elevii dornici de aprofundare, cât și profesorii care îi îndrumă, astfel încât munca suplimentară, seriozitatea, dorința de cu­noaș­tere să fie prețuite, devenind parte firească din existența seminarului nemțean.