De ce nu mai săvârșim minuni?

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, VII-VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 404

„Cereți, oare, să fac minunile pe care le făceau apostolii când intrau în cetele credincioşilor, să curăț leproşii, să alung demonii, să înviez morții? Dar cea mai mare dovadă a nobleței şi dragostei voastre este tocmai aceea că ați crezut în Dumnezeu fără aceste probe. Şi pentru această pricină, şi pentru alta, Dumnezeu a pus capăt minu­nilor. Dacă acum, când nu se mai fac minuni, oamenii înzestrați cu alte însuşiri, de pildă cu înțelep­ciunea sau cu cuvioşia, se laudă atâta, se mândresc şi se dezbină unii de alții, ce prăpăstii nu s-ar face între oameni dacă ar mai săvârşi şi minuni? Că spusele mele nu sunt un simplu gând al meu o mărturisesc corintenii, care erau împărțiți în mai multe partide, tocmai din această pricină (I Corinteni 1, 10-13). Nu căuta, dar, minuni, ci sănătatea sufletului! Nu căuta să vezi un mort înviat; ai aflat doar că toată lumea va învia. Nu căuta să vezi orb tămăduit, ci uită-te că acum toți oamenii văd mai bine şi mai cu folos. Caută şi tu să vezi la fel cu ei şi îndreaptă-ți ochiul tău! Dacă toți am trăi cum trebuie, păgânii ne-ar admira mai mult decât pe făcătorii de minuni. Minunile sunt luate de multe ori drept năluciri şi mai au şi altă faimă rea, deşi minunile făcute de sfinți nu sunt ca acestea; viața curată însă nu poate fi niciodată defăimată aşa; că virtutea închide gurile tuturor. Să ne îngrijim dar de virtute! Mare e bogăția ei şi e mare minune.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXIV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 313

„Dacă facem minuni, noi suntem datornicii lui Dumnezeu; dacă, însă, ducem o viață virtuoasă, plină de fapte bune, atunci Dumnezeu ni-i datornic.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)