Biserica de aproape 800 de ani din Cisnădioara
O localitate ce nu trebuie ratată când drumurile ne duc prin judeţul Sibiu este Cisnădioara. Se află în apropierea oraşului Cisnădie, la circa 2 kilometri de acesta, iar aşezarea se întinde pe deal. Întâia atestare documentară se află pe un act de donaţie din anul 1223, prin care bazilica fortificată de pe deal era donată mănăstirii cisterciene de la Cârţa. Acest ordin catolic călugăresc provine din mănăstirea benedictină din localitatea Cîteaux (în latină Cistercium), din Franţa. Două obiective turistice se desprind ca importanţă din peisajul oricum interesant al localităţii: „cetatea“ şi cea mai veche orgă din Transilvania.
„Cetatea“, adică biserica fortificată „Sfântul Mihail“, construită din piatră între anii 1262 şi 1223, se află pe dealul stâncos care mărgineşte localitatea în partea de sud. Monumentul este o bazilică scurtă cu trei nave, înconjurată de fortificaţii, fiind totodată şi unul dintre cele mai vechi pentru stilul romanic din Transilvania.
Este formată din nava centrală, două nave laterale, cor, absida centrală şi două abside laterale. În interiorul bisericii se află plăci comemorative cu numele ofiţerilor şi soldaţilor germani şi austro-ungari care au căzut în toamna anului 1916 în luptele din jurul Sibiului. Plăcile funerare au fost strămutate din cimitirul de la Guşteriţa în anul 1940.
Străvechiul locaş de piatră are o acustică foarte bună, motiv pentru care în interiorul monumentului se organizează concerte, înregistrări audio şi diverse spectacole, precum şi expoziţii şi piese de teatru. Denumirea dată de localnici de „Cetate“ provine de la faptul că întregul platou din vârful dealului pe care se află bazilica a fost înconjurat cu ziduri de piatră cu înălţimea de 4-6 metri spre exterior şi 2-3 metri spre interior. Intrarea se face printr-o poartă cu turn, făcută la începutul secolului al XIII-lea.
Iubitorii de tradiţii populare pot vizita Expoziţia Muzeală de Etnografie din Cisnădioara, care cuprinde piese de textile, ceramică şi lemn create de populaţia săsească din zona de sud a Transilvaniei. (Dan Cârlea)