Biserica de la „Kilometrul Zero” al Olteniței

În cuvintele preotului Dumitru Popescu, „Biserica este hristosul social, comunitar, care parcurge necontenit drumul lui Hristos Cel personal”. Ne descoperim, astfel, căutători ai lui Dumnezeu, urcători din mijlocul lumii, pe drumul vertical ce ne duce la cer. Vizitând biserica parohiei cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae”, „Sfântul Ierarh Alexandru” și „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” din Oltenița, județul Călărași, am trăit același sentiment. Locașul, aflat în centrul orașului, marcat de o piatră aflată în pridvor, pe care stă scrisă istoria urbei, și un bumb metalic, își adună credincioșii pregătindu-i pentru mântuitorul urcuș.

Orașul Oltenița a fost întemeiat în 1853 pe moșia prințului Alexandru Dumitru Ghica, de către negustorii și meseriașii care se stabiliseră în satul Oltenița. Cu voie de la domn, ei au cumpărat peste o mie de pogoane de pământ lângă satul pomenit, unde și-au întemeiat un oraș liber cu numele Oltenița. Cele două localități au coexistat un secol, cu admi­nistrații separate. Pentru a fi diferențiate, vechiul sat, întemeiat la 13 aprilie 1515, s-a numit „Oltenița rurală”, iar orașul, întemeiat la 23 aprilie 1853, când au început să se ridice primele case, s-a numit „Oltenița urbană”. Pentru nevoile spirituale ale locuitorilor noului oraș, s-a ridicat mai întâi o bisericuță de lemn. 

Locașul din inima orașului

În 1858, s-a hotărât ridicarea unei biserici-catedrale, din cărămidă, chiar pe locul în care inginerul hotarnic stabilise, încă din 1852, că este centrul orașului. Astfel, la 21 iulie 1858, s-a pus piatra de temelie a actualei biserici din centrul Olteniței, în prezența prințului Alexandru Dumitru Ghica. Tot atunci s-a hotărât ca locașul să poarte hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Ierarh Alexandru”, iar prințul a pus primul mortar cu o mistrie de aur, făcută și oferită în dar de locuitori. Biserica s-a ridicat cu bani strânși de la cetățenii tânărului oraș și de la rușii pravoslavnici stabiliți în urbe. După trei ani, biserica era gata, fiind sfințită în vara anului 1861 de către D. D. Nifon, Mitropolitul Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. 

Conform tradiției, sfântul locaș trebuia să fie ridicat în „buricul” orașului, în centrul comu­nității. De aceea, pe pragul dintre tindă și pronaos a fost înfipt, încă de la început, un bumb de oțel, ca punct trigonometric ce marca „Kilomentrul Zero” al urbei. În tindă s-a ridicat o cruce pe al cărui postament de piatră este scrisă istoria „Olteniței urbane”. Se spune că, inițial, biserica ar fi fost pictată de Gheorghe Tattarescu, dar nu se știe exact. De atunci și până în prezent, sfântul locaș, cel mai important și reprezentativ din orașul de la Dunăre, a rămas centrul spiritual, referențial, care strânge comunitatea în jurul lui, pregătind-o pentru urcușul, nu ușor uneori, dar sigur, pe drumul mântuirii. Pentru această delicată lucrare, parohia s-a pregătit cu temeinicie, dezvoltând nu doar o pilduitoare activitate catehetică și duhovnicească, ci și una de educație și sprijinire, mai ales a tinerilor, viitorul parohiei. Totodată, în incinta acestui centru religios socio-cultural se desfășoară și o frumoasă activitate filantropică, avându-i beneficiari pe oamenii străzii, pe cei bolnavi, pe bătrânii neajutorați și pe nevoiași.

Istorie și slujire ziditoare

Despre ceea ce se petrece în această parohie și despre activitățile pe care le desfășoară ea ne-a vorbit părintele protopop Marian Necula, parohul bisericii: 

„Hramul principal al locașului nostru este «Sfântul Ierarh Nicolae». Dar, pentru că ridicarea lui a beneficiat de o contribuție semnificativă din partea prințului Alexandru Dimitrie Ghica, ctitorii au hotărât ca biserica să primească și hramul «Sfântului Ierarh Alexandru». Cel de-al treilea hram a fost dat în 2009. Având în vedere o istorie a locului, care spune că în localitatea Odaia Vlădichii din protopopiatul nostru se retrăgea în reculegere, în momente de tulburare, Sfântul Antim Ivireanul, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul nostru, am hotărât să acordăm acest hram protopopiatului. Iar din 2011, biserica aceasta, fiind principalul sfânt locaș al protopopiatului, a primit și ea același hram. În parohia noastră trăiesc mai puțin de 2.000 de familii, cu aproximativ 5.000 de suflete. Mulți enoriași și-au părăsit apartamentele și au migrat spre țările mai dezvoltate din vestul Europei în căutarea unor locuri de muncă. Este o enorie cu o activitate bogată, ca de altfel orice enorie din Protoieria Oltenița. Noi încercăm să fim cât mai aproape de credin­cioși, cu un program liturgic foarte bogat: miercuri, slujba Acatistului; vineri dimi­neața, slujba Sfântului Maslu; sâmbăta, Sfânta Liturghie și parastasele; duminica, Sfânta Liturghie; Vecernii în preziua fiecărei sărbători etc. Pentru tineri, am înființat un cor de copii, dar desfășurăm și alte programe prin care încercăm să-i atragem la viața în Biserică. Acest cor colindă în parohie, la instituțiile din oraș, la sfânta episcopie și pe unde mai sunt invitați. De Crăciun, copiii susțin concerte în biserica parohială, interpretează scenete și recită poezii care readuc în actualitate momentul Nașterii Domnului, într-un spectacol intitulat «Deschideți inima, creștine!», ajuns la a XVI-a ediție. La fel și la Sfintele Paști, în cadrul spectacolului «Lumină din lumina Învierii». Corul nostru participă, alături de alte 20 de coruri ale copiilor din parohii, la toate acțiunile inițiate în protopopiat. Cu aceleași prilejuri, vernisăm și expozițiile de icoane expuse în cadrul unui concurs de pictură, iar câștigătorii sunt răsplătiți cu pelerinaje și excursii la diferite obiective din episcopie sau din alte zone ale țării. Încercăm prin toate activitățile și inițiativele noastre să punem în valoare potențialul artistic al copiilor și să stimulăm dezvoltarea sentimentului de dragoste față de Dumnezeu și de frumos. În anul 2010, ierarhul nostru a cerut protopopiatelor să întemeieze câte un cor. Așa se face că, pe lângă corul de copii al parohiei, am înființat un altul, în care activează în jur de 25 de preoți și mireni. Domnul Ștefan Voicu, un teolog local și absolvent de Conservator, a organizat acest cor, devenindu-i dirijor, și l-a dus, prin tact și mult simț pedagogic, la un nivel profesional deosebit de ridicat. Corul a imprimat până acum două CD-uri, unul cu colinde de Crăciun, intitulat «Hristos Se naște, slăviți-L», și altul, care cuprinde colinde de Paști, intitulat «Eu sunt Învierea și Viața». Corul participă la concerte organizate în biserica noastră, în sălile diferitelor instituții locale și la concertul mare de la episcopie, face schimb de experiență cu alte coruri din protopopiatele noastre, a concertat la Constanța și la câteva ambasade din Capitală. Putem spune că este un cor profesionist. În plan filantropic, de aproape patru ani, oferim o masă caldă, în fiecare duminică, oamenilor străzii, celor singuri, bătrânilor și celor nevoiași din apropierea bisericii. Acești oameni știu că, în fiecare duminică, de la ora 11:00 și până la ora 13:00, aici, într-o cameră special amenajată, primesc hrană caldă, cu două feluri de mâncare și desert. Contribuția bănească pentru acest prânz a fost la început asigurată din fondurile protoieriei. Acum, costurile lui sunt susținute de credincioși din parohie. În unele zile, aici sevesc masa chiar și câte 50 de persoane. Pentru credincioșii iubitori de istorie, pentru copii, dar și pentru alte persoane care ne vizitează, în noua clădire a protopopiatului am amenajat un muzeu în care sunt expuse icoane, obiecte de cult și cărți religioase vechi, de secolele XVIII-XX, strânse de pe teritoriul protopopiatului nostru”. 

Călători pe verticala crucii

Înainte de a părăsi această parohie, am discutat și cu doamnele Niculina Constantinescu și Adela Mitran, voluntarele care pregătesc hrana pentru oamenii străzii. Dar și alte credincioase din parohie le ajută, cu dragoste creștină pentru semeni. „Suntem pensionare și văduve. În felul acesta încercăm și noi, cum putem, să ajutăm Biserica. Lucru care ne aduce liniște sufletească și o împlinire deosebită”, ne spun cele două voluntare.

De la domnul Laurențiu Zorzor, cântărețul bisericii și cel care conduce Corul de copii „Sfântul Alexandru” al parohiei, am aflat că ține sub „bagheta” sa, acum, 25 de copii, de la clasa a II-a și până la clasa a VIII-a. „În fiecare an vin alți copii, care îi înlocuiesc pe cei care pleacă spre alte școli. Acest cor activează în parohie de trei ani. În acest moment, pregătim colindele pe care le vom cânta în perioada Crăciunului, în cadrul concertului pe care îl vom susține în biserica noastră, alături de corul mare, de preoți, al Protoieriei Oltenița. În perioada Sfintelor Paști, pregătim și interpretăm cântece legate de Învierea Domnului. Mă ocup de activități din 1992. Cel mai bun lucru care se întâmplă cu acești copii este faptul că ei sunt în Biserică. După Revoluție, aici s-a cântat Prohodul, uneori și cu 150 de copii!”, afirmă domnul Zorzor. 

Cu acest prilej i-am cunoscut și pe beneficiarii acestei lucrări, fete și băieți care vin cu drag la cor. Câteva declarații ale lor pot ține loc de concluzie a documentării noastre. Eliza ne-a spus: „Mi se pare foarte important că în Biserică toți suntem primiți și că avem un loc în care să ne manifestăm talentul și activitățile”. Bianca susține că „aici ne petrecem timpul cu mai mult folos, nepierzându-l butonând telefonul sau utilizând tableta. Fiecare își are locul lui. Nu este nimeni în plus. Toată lumea este primită și se simte bine”. Nicoleta ne-a mărturisit că prezența sa mai mult timp în biserică o apropie de sfinți. Lui Teodor îi place foarte mult să vină la biserică, după cum spune, pentru că „aici cânt cu mai mulți copii, suntem un grup de prieteni, care comunicăm între noi. Aici îmi formez vocea și asta mă va ajuta în viitor, pentru că eu vreau să devin preot”. Mario a venit la cor „pentru a cunoaște mai mulți copii”, iar Selena simte că „Biserica mă protejează”.

Așa am descoperit noi, într-o zi de toamnă strălucitoare, că „Biserica este hristosul social, comunitar, care parcurge necontenit drumul lui Hristos cel personal”, și cum ne identificăm noi cu noi, căutători ai lui Dumnezeu, urcători din mijlocul lumii, pe drumul vertical ce ne duce la cer...