Biserica din căminul cultural al satului Dâmbu

„În Biserică intri trup și ieși suflet”, spune un aforism românesc, adunând în el trăirea verticală a unui adevăr pe care țăranul nostru îl percepe identitar și inexorabil. Lipsa unui locaș de cult în sat îi anulează însă șansa de a se înălța, deopotrivă, în trup și suflet, lucru de neconceput pentru el. Iată de ce, pentru a se împlini în trăire, credincioșii din satul Dâmbu, comuna Berceni, județul Prahova, deși sunt în vârstă, țin „să se mute”, cu trupul și sufletul, din căminul cultural, unde se slujește în prezent, într-o biserică nouă, adevărată, pe care o zidesc cu eforturi mari.

În anul 1929, s-au ridicat primele case în satul Dâmbu, comuna Berceni, județul Prahova, Protopopiatul Ploiești Nord, Arhiepiscopia Bucureștilor. Aici s-au stabilit cetățeni veniți de prin satele vecine care doreau să se apropie astfel de orașul Ploiești, aflat la doar trei kilometri. Majoritatea locuitorilor sunt vârstnici și se ocupă cu agricultura de subzisten­ță. Sunt oameni modești, dar care se bucură de ceea ce realizează și pun suflet în tot ceea ce fac. Până în 2005, ei au mers la slujbe la biserica din satul Corlățești, care se află la mai bine de doi kilometri de satul lor.

Primul locaș de cult

În 2009, a sosit la Dâmbu, o parohie cu vreo 156 de familii, părintele paroh Cătălin Iordăchescu, vrednic urmaș al unei familii de credincioși care a dat Bisericii mai mulți preoți. Bunicul sfinției sale, părintele Grigore Iordăchescu, fost paroh la Varnița, a ridicat în timpul slujirii trei biserici, iar fratele părintelui Iordăchescu este tot preot, în Parohia Urleta, Protoieria Câmpina. Din aceeași familie, alți trei unchi au fost, de asemenea, slujitori ai Altarului.

Credincioșii din Dâmbu, împreună cu preotul Ion Gheorghe, de la Parohia Corlățești, au făcut demersuri pe lângă autoritatea locală pentru a amenaja o biserică în căminul cultural al localității lor. Astfel, în 2005, au primit aprobarea dorită și binecuvântare de la Arhiepiscopia Bucureștilor pentru acest demers. Ei s-au mobilizat și, de praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului din acel an, micul locaș a fost sfințit, primind hramurile „Sfântul Dimitrie cel Nou” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. De atunci, și în prezent, se slujește în acest spațiu. Neavând clopot, oamenii au strâns materiale și bani pentru confecționarea unuia. Apoi l-au turnat la Ploiești.

„Este de remarcat faptul că dintr-o altă parohie, care nici ea nu avea clopot, creștinii au donat materialele pe care ei le strânseseră pentru cei din Dâmbu ca să se confecționeze măcar un clopot, bucuria fiind astfel împăr­țită. În 2008, în Miercurea din Săptămâna Mare, bisericuța a trecut printr-un incendiu. Mobi­lizân­du-se exemplar, credin­cioșii au reușit ca până în Vinerea Mare să o repare și să o pregătească pentru slujire. Cu alt prilej, am strâns bani pentru o Sfântă Evanghelie. În timp ce mergeam să o cumpărăm, discutam ce bine ar fi să mai adunăm niște fonduri și pentru o cristelniță. După vreo două-trei zile, ne-a sunat o persoană necunoscută, întrebân­du-ne dacă nu cumva avem nevoie de o... cristelniță! Dar Dumnezeu ne-a binecuvântat și ne binecuvântează și cu alte daruri. Așa se face că parohia noastră primește ajutor de la Parohia «Sfântul Anton-Curtea Veche», Paraclis Patriarhal, din Capitală, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel”, ne mărturiseșe preotul Cătălin Iordăchescu.

Clădirea căminului a fost inițial împărțită în două încăperi. Spațiul donat bisericii fiind foarte mic, s-a solicitat și s-a primit încă unul în care se organizează agape frățești, activități cu tinerii, întâlniri și lecții de cateheză. „Încercăm să-i ținem aproape pe copii. Dacă ei sunt învățați, ceea ce trebuie de mici, în timp, ca și pomii udați și îngrijiți, ei «vor rodi». Este o mare bucurie faptul că avem copii în parohie. Nu mulți, dar avem. De aceea încercăm să-i învățăm să facă ceea ce este bine și plăcut înaintea lui Dumnezeu. Ei s-au apropiat foarte mult de mine. În perioada marilor sărbători, dar mai ales de Crăciun, se adună aici pentru a pregăti concertul de colinde. Apoi mergem cu colindul pe la casele credincio­șilor noștri”, ne mai spune părintele.

Când a ajuns în parohie, sfinția sa a aflat despre dorința enoria­șilor de a avea o biserică. În anul 2012 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, care are hramurile „Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu” și „Sfântul Mare Mucenic Mina”.

„În 2014, a început practic zidirea sfântului locaș. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să-l înălțăm. Apoi, l-am acoperit cu tablă, i-am montat geamurile, dar mai e mult de lucru. Este drept că nu am fi reușit acest lucru fără sprijinul Primăriei Berceni, al Consiliului Județean Prahova, al unor oameni de suflet și al enoriașilor care au contribuit și continuă să contribuie la ridicarea lui din modestele lor venituri”, ne spune părintele Iordăchescu.

Edificiul trebuie tencuit la exterior, trebuie realizate izolația termică, tencuiala interioară și sistemul de încălzire prin pardoseală, toate însemnând costuri foarte mari. „Sperăm că, la fel ca și până acum, cei care ne-au ajutat să continuie să ne sprijine, astfel încât să putem finaliza proiectul. Lângă biserică am mai înălțat o clădire în care intenționăm să înființăm o bibliotecă și un muzeu pentru a expune obiectele vechi ale parohiei”, ne mărturisește părintele paroh.

În curtea noii biserici a fost ridicată o troiță de către un cetățean din sat în memoria fiului său care, împreună cu alți doi tineri, a fost lovit de un trăsnet în timp ce se întorcea de la serviciu.

Pentru a se împlini în trăire, credincioșii din Dâmbu, deși cei mai mulți sunt în vârstă, și-au dorit biserica lor. Ne-o confirmă și bătrânii Iordan Dumitru, Alexandru Vasile și Ioan Dumitrașcu, care ne-au spus: „Am vrut cu ardoare această biserică, să nu mai mergem în bastoane de sărbători prin satele din jur, cu colivele pe biciclete, prin viscol și ploi”.

„Port în suflet povestea dâmbenilor”

La finalul vizitei în Parohia Dâmbu, am discutat și cu doamna primar Cosmina Ramona Pandele. Un om care, după terminarea studiilor, întors în comunitate, a înființat Fundația „A doua șansă”, care se ocupă în principal de educația copiilor din mediul  rural.

„Totul a plecat de la ideea de a ajuta în preajma Crăciunului o familie nevoiașă din Berceni, pe care o cunoșteam încă de când eram copil. Cu acel prilej, am descoperit o altfel de realitate. O lume fără lumină, fără apă curentă, fără căldură, în care trăiau copiii din comunitatea mea. Mi se părea incredibil că există asemenea lucruri și că eu, timp de 20 de ani, nu le văzusem, crezând că peste tot este ca la mine acasă. Așa a apărut fundația. Prin ea am început să ofer ceva copiilor comunității de la care eu am primit foarte multe lucruri bune pentru viitorul meu. Prin fundație am reușit să renovăm toate grădinițele din satele comunei și să realizăm multe alte proiecte, totul făcându-se cu voluntari. Am dezvoltat programe care însumează un efort financiar de peste 2 milioane de euro, în cei 17 ani de activitate. Dorința oamenilor și rugăciunile lor au dat roade. Eu doar am aprins un beculeț!”, ne-a declarat Cosmina Ramona Pandele, care este de doar doi ani primar.

Am rugat-o apoi să ne vorbească despre lucrarea împreună cu Biserica.

„Este foarte important ca autoritatea locală să conlucreze cu Biserica, să fie ca o familie. Să nu uităm că orice realizare, oriunde, este posibilă doar cu ajutorul lui Dumnezeu, Care ne arată zilnic că ne iubește. Relația cu părintele paroh este una foarte bună. Încercăm să ne completăm reciproc, să ne ajutăm, să identificăm problemele și să găsim soluții. Nu este ușor. Dar avem o comunitate deosebită, cu oameni care își doresc cât mai mult apropierea de Dumnezeu. De fiecare dată am grijă ca la inițierea sau la finalizarea fiecărui proiect preoții să fie alături de noi. Avem o școală de vară, în cadrul căreia copiii noștri desfășoară diferite activități. De aceea ne-am propus să colaborăm cu Biserica, de la care aceștia să afle Tainele ei, lucrarea ei în lume, ceea ce este foarte important de dobândit chiar din copilărie. Ridicarea unei noi biserici în comunitate este un lucru foarte important. Eu port în suflet povestea dâmbenilor, pentru că bunica mea este de acolo. Ei sunt niște oameni tare speciali, care au avut puterea, chiar dacă sunt în vârstă, să convingă comunitatea actuală de importanța realizării unui locaș de cult în satul lor. Își doresc din suflet acest lucru. Iar noi, cei care suntem în măsură să ajutăm, nu avem cum să ignorăm lucrul acesta. Și, indiferent ce priorități ar exista, vom face ceea ce ne stă în putință pentru ca ei să-și rezolve astfel toate problemele care țin de relația cu Dumnezeu”, ne-a mai declarat domnia sa.

„Nu poate exista Biserica în afara iubirii”, spunea Sfântul Ioan de Kronstadt. Adevăr în care se integrează și dorința dâmbenilor de a se muta, cu trupul și sufletul, din căminul cultural, unde se slujește în prezent, în biserica nouă, adevărată, pe care o zidesc cu mari eforturi. Dar, pentru lucrul acesta, ei au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.