Biserica din Voineşti, moştenire a familiei Negruzzi

La doar 20 de kilometri de oraşul Iaşi se înalţă în mijlocul satului Voineşti moştenirea lăsată de spătarul Ianachi Negruzzi, vărul scriitorului Costache Negruzzi. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost zidită în anul 1834 în stil neoclasic şi prezintă în partea de miazănoapte a pronaosului un frumos monument funerar din marmură albă, străjuit în perete de o lespede neagră pe care sunt înscrise numele ctitorilor care-şi dorm somnul de veci în camera sepulcrală.

Astăzi, Parohia Voineşti I numără 280 de familii care cinstesc cum se cuvine moştenirea familiei Voinescu-Negruzzi nu doar prin purtarea de grijă asupra lăcaşului de cult, ci şi prin rugăciune şi milostenie.

Părintele Ciprian Roată, instalat aici ca preot paroh în 2 februarie 2021, vine în întâmpinarea nevoilor credincioşilor prin săvârşirea Sfintelor Liturghii din zilele de duminică şi de sărbători, a slujbelor de pomenire a morţilor şi a Sfintelor Taine: „E o bucurie pentru mine ca preot să îi am alături pe oameni chiar şi la slujba Vecerniei, nu mai spun duminica la Sfânta Liturghie, când biserica este plină, sau sâmbăta, când facem pomenirea morţilor”.

În Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, părintele Roată va împleti rugăciunea cu milostenia, iar primul proiect social pe care doreşte să-l implementeze în parohie este acela de a oferi, într-una din zilele săptămânii, o masă caldă pentru cei care au nevoie, familii necăjite sau bătrâni singuri. „Măcar o zi pe săptămână vom oferi o masă caldă persoanelor necăjite, care nu sunt deloc puţine din păcate. Proiectul acesta îl vom începe din fondurile parohiei, iar mai apoi pe cei care vor dori să facă o pomenire îi vom îndemna să facă milostenie şi pentru oamenii cuprinşi în proiectul nostru. Eu merg pe principiul că trebuie să oferim ajutorul fără să judecăm pe cel aflat în nevoie: că nu vine la biserică, că e leneş, că are anumite patimi... Misiunea noastră este de a ne ruga pentru toţi, de a-i ajuta pe toţi suferinzii, dacă avem posibilitatea, fără să facem deosebire. Poate că mai târziu el îşi va în­toar­ce faţa către Dumnezeu, va bate la uşa bisericii, iar noi vom fi aici şi-l vom primi cu braţele deschise. De asemenea, nu vrem să condiţionăm un ajutor sau o activitate făcută cu şi pentru copii de prezenţa lor la biserică. Atât eu, cât şi doamna preoteasă ne dorim să facem în aşa fel încât ei să vină de drag la biserică”, întăreşte părintele Roată.

Tot anul acesta preotul paroh va începe lucrările de restaurare la una dintre cele două case parohiale, unde se vor amenaja o capelă mortuară, arhivă, bibliotecă şi oficiu parohial. Totodată, sala de prăznuire a parohiei va fi extinsă şi modernizată prin achiziţia de electrocasnice în ton cu vremurile, pentru a uşura munca gospodinelor care prepară mâncare la praznice ori pentru persoanele sărace.
 
Monument funerar în pronaos

Zidită în urmă cu 188 de ani de spătarul Ianachi Negruzzi în mijlocul satului Voineşti (Iaşi), Biserica „Adormirea Maicii Domnului” impresionează atât prin arhitectura neoclasică, cât şi prin faptul că pronaosul are rol de cameră sepulcrală. Aici, în partea dinspre miazănoapte, se află criptele cu osemintele ctitorilor, străjuite de un monument funerar din marmură albă. Pe lespedea criptei se poate citi: „Spătăreasa Zoe Negrouzzi născută Anastasie Voinesco decedată la 5 Septem. 1889 în etate de 80 ani. Alexandru Negrouzzi decedat la 6 martie 1901 în etate de 65 de ani. Aglaia A Negrouzzi decedată la 12 mai 1922”.

Pe soclul monumentului funerar este încastrată fotografia Aglaiei Negruzzi, cea care, în anul 1905, în calitate de proprietăreasă a moşiei, a restaurat biserica. Ultima restaurare a lăcaşului de cult a fost începută în anul 2013 prin grija enoriașilor și a preotului paroh de atunci.

Tot în pronaos, în peretele nordic, pe o lespede de marmură de culoare neagră regăsim pomelnicul cu numele ctitorului şi ale altor membri ai familiilor Negruzzi şi Voinescu: „Aice se odihnesc robii lui Dumnezeu Ianachi Negruzzi SDV (săvârşit din viaţă, n.r.) 1836 iunie 29 în vârstă de 37 de ani, Zoica Negruzzi născută Rosetti SDV 1868 August 4 în vârstă de 27 de ani, Scarlat Alexandru Negruzzi SDV 1868 Octomvrie 10 în vârstă de 3 luni, Iorgu Anastasie Voinescu în vârstă de 64 de ani. Copii: Ecaterina, Eduard Ion Negruzzi”. Această lespede este ornată în partea de sus cu chipul a doi îngeri dăltuiţi în marmură.

Preotul paroh Ciprian Roată a subliniat că din monografia comunei pe care a consultat-o în arhivele Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei reiese că spătarul Ianachi Negruzzi a devenit proprietar al moşiei Voineşti în jurul anului 1825, când s-a căsătorit cu Zoe, fiica lui Iorgu Anastasie Voinescu: „Moşia a fost dată drept zestre lui Zoe la căsătoria cu spătarul Ianachi Negruzzi, vărul scriitorului Costache Negruzzi. Mai târziu, în 1834, după ce Ianachi Negruzzi a ridicat cona­cul familiei (acum sediu al Primă­riei Voineşti, n.r.), a decis să ridice biserica pe cheltuiala sa”.

Pe acest loc a mai existat, se spune în monografie, o biserică veche din care s-a mai păstrat doar o Sfântă Masă pe locul căreia a fost ridicată o troiţă din piatră şi lemn de stejar. „Planul general al bisericii este basilical, păstrând obişnuitele despărţituri bizantine, iar în anul 1905 s-a adăugat un pridvor la partea apuseană a lăcaşului. Corpul bisericii este construit din zidărie de cărămidă cu fundaţie şi soclu de zidărie de piatră, iar grosimea zidurilor este de 1,30 m, acoperişul bisericii în formă de şarpantă acoperit cu tablă zincată. Cornişa de jur împrejur este formată dintr-un brâu mural dinţat la bază pe care se sprijină streaşina acoperişului. Pe fiecare parte laterală şi la absida răsăriteană se află câte o fereastră (flancată de pilaştri) arcuită în partea superioară şi prevăzută cu gratii de fier, ferestrele având înălţimea de 2,5 m. [...] Deasupra pronaosului se înalţă turla clopotniţei de formă pătrată prevăzută cu patru ferestre mari în arc bizantin. Din pridvor se face intrarea în biserică pe o uşă lucrată cu barda din lemn de stejar ferecată cu tablă de fier, prevăzută cu un drug de lemn pe dinăuntru, pentru închidere. Dea­supra nartexului se află cafasul, tot de acolo se face şi urcarea la turnul clopotniţă. Nartexul este separat de naos doar prin ieşindurile din ziduri (pilaştri) pe care se reazimă arcul de boltă despărţitor. În partea de miazănoapte se află amvonul sculptat în lemn cu intrare din altar”, regăsim în scrierea monografică aflată în arhiva mitropoliei.

Evanghelie veche de la 1845

În monografie se vorbeşte despre o catapeteasmă foarte frumoasă „care nu este aceasta”, după cum spune părintele Ciprian Roată, şi despre un candelabru din lemn, „unicat probabil la vremea lor” - însă nu se ştie de ce la un moment dat s-a luat decizia de înlocuire şi nu de recondiţionare a lor. Iconostasul, ca şi stranele, fusese lucrat de un anume Iordache Stoleru, căruia spătarul Ianachi îi atrăsese atenţia că „trebuie să fie asemeni celor de la Biserica Banu din Iaşi”. Preotul paroh spune că icoanele de la catapeteasma veche există, „se află în patrimoniul bisericii, şi le vom recondiţiona pentru a fi expuse fiindcă este păcat să le ţinem stivuite”. Tot în muzeul parohiei vor fi expuse şi mai multe cărţi vechi de cult, între care trei Sfinte Evanghelii, una îmbrăcată în argint şi tipărită la Tipografia Mănăstirii Neamţ în anul 1845.

Odinioară, curtea bisericii servea şi drept cimitir al satului, însă acum se mai păstrează doar câteva morminte ale preoţilor Gh. Grosu, Alex. Soficu, dar şi al unei familii probabil de donatori. Între aceste morminte, la umbra unui copac se odihneşte o cruce veche, din piatră, despre care nu se cunosc date. „Vom încerca să desluşim de când ar putea data această cruce şi ce se află înscris pe ea”, a spus părintele Roată, extrem de interesat să păstreze cât mai multe din semnele timpului apus al înaintaşilor care se întrepătrund cu istoria locului. În curtea bisericii se află şi un monument al eroilor „ridicat cu stăruinţa preotului D. Miron şi cheltuiala gospodarilor.”