Biserica eroilor din Ţara Făgăraşului

Şercaia este una dintre localităţile de referinţă ale judeţului Braşov, atât prin aşezarea ei pe calea de legătură dintre Făgăraş şi Braşov, cât şi prin istoria şi monumentele ei. La Şercaia, cei care poposesc pentru câteva momente au posibilitatea să afle mai multe despre istoria Transilvaniei, să admire frumuseţile naturii şi să se împărtăşească din tradiţiile şi obiceiurile străbune.

Localitatea braşoveană Şercaia a purtat în trecut numele de Şerpeni sau Sarcaia, iar în dialectul săsesc satul se numea Schirkojen. Maghiarii denumeau vechea aşezare umană cu termenul Sárkány, în timp ce documentele latine menţionează localitatea cu numele de Sarcam.

Vechimea satului nu se cunoaşte cu adevărat. Prima atestare, de la 1235, menţionează existenţa la acea vreme a unor sacerdoţi de Sarcam, pe nume Hermannus et Gerlachus. Documentul latin este o diplomă acordată de papa Grigorie al IX-lea, conform istoricului localităţii, pus la dispoziţie de autorităţile locale. Existenţa la 1235 a unor sacerdoţi la Şercaia arată că aici exista deja o comunitate mai veche, încât nu se poate spune cu exactitate când a luat naştere localitatea de la marginea Ţării Făgăraşului.

Poziţia sa geografică, la graniţa dintre Ţara Făgăraşului şi Ţara Bârsei, pe drumul ce face legătura între mai multe zone din Transilvania, a dat Şercaiei o importanţă deosebită. La 1288, localitatea aparţinea de comitatul Ţării Bârsei, iar până în secolul al XIX-lea s-a aflat fie sub dominaţia maghiară, fie a voievozilor valahi sau a autorităţilor din Braşov. Un document din 1371 menţionează faptul că târgul de aici a intrat sub organizarea districtului Făgăraş, organizat de Ludovic I. În anii care au urmat, statutul localităţii a fost schimbat adesea de principii Transilvaniei sau regii maghiari. Un important moment s-a petrecut în 1736, când localitatea a fost aleasă capitală de ocol până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Acest statut a presupus ca la Şercaia să existe instituţii importante precum judecătoria de ocol, judecătoria de scaun şi cea a percepţiei.

În prezent, Şercaia este una dintre cele mai importante comune din judeţul Braşov, fiind cunoscută turiştilor pentru obiectivele de aici, pentru drumurile care fac legătura cu Sibiul şi Predealul.

Bisericile Sfântului Nicolae

Vechimea localităţii şi importanţa acesteia în această parte de Ardeal au adus cu sine şi naşterea unor importante monumente de spiritualitate şi cultură, simboluri ale comunităţii. Astăzi vom afla mai multe despre Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şercaia, lăcaşul de cult al românilor ortodocşi de aici şi o emblemă a aşezării braşovene.

Lăcaşul de cult nu este foarte vechi, fiind zidit în perioada 1925-1928, prin strădaniile parohului şi protopopului Vasile Stoicanea. Zidirea este de fapt urmaşă a unui lăcaş de cult mai vechi, datat la 1702, când un negustor din Muntenia, pe nume Slavostaicovici, a ctitorit o biserică pentru românii din Şercaia, închinată Sfântului Nicolae.

„Au fost vremuri de blejenie, spune părintele Stoicanea în jurnalul său. Mulţi dintre români au fost forţaţi să treacă la Uniaţie pentru a primi pământ, iar puţinii ortodocşi rămaşi au făcut o bisericuţă modestă la 1808, care nu se mai păstrează. Când am descoperit jurnalul părintelui Stoicanea am rămas impresionat de cât de multă inimă s-a pus în zidirea actualei biserici, într-o perioadă în care românii ortodocşi încă erau minoritari“, ne-a spus actualul paroh Gheorghe Lucian Streza. Chiar dacă s-a zidit o biserică nouă, iar vechea biserică ortodoxă de la 1702 aparţine acum comunităţii greco-catolice, românii nu şi-au uitat trecutul. Icoana praznicului din biserică, a Sfântului Nicolae, este vechea icoană din bisericuţa de la 1808 şi se află la loc de cinste, ca un punct de legătură cu strămoşii care au vieţuit aici.

Pe locul unde a curs sânge românesc

Un lucru vrednic de amintit din istoricul parohiei este înfiinţarea, la Şercaia, a Protopopiatului „Oltul“, care cuprindea 20 de parohii din Ţara Făgăraşului şi care era condus de parohul de la Şercaia, părintele Vasile Stoicanea, fost profesor la Liceul „Radu Negru“ din Făgăraş.

În 1924, când a fost înfiinţat protopopiatul amintit, se punea şi piatra de temelie pentru biserica actuală, în inima satului şi a „cartierului săsesc“. În prezent, Parohia Şercaia face parte din Protopopiatul Făgăraş 1. Locul unde a fost înălţată monumentala biserică este unul simbolic şi important pentru români. Se spune că în 1916, aici şi-a dat viaţa un dorobanţ venit să elibereze Şercaia şi s-o alăture patriei mame. Tot aici şi-au dat viaţa foarte mulţi ostaşi români, dar şi civili, victime ale invaziei armatelor străine. Din acest motiv, biserica este considerată o biserică a eroilor români, a martirilor din prima conflagraţie mondială. Aici se reculeg urmaşii celor care au pierit în tranşee sau pe pământul natal şi se roagă pentru odihna sufletelor acestor eroi ai neamului. 

Resfinţită recent

Lăcaşul de cult a fost sfinţit pentru prima dată la 8 noiembrie 1928, când Mitropolitul Nicolae Bălan a venit în comunitatea braşoveană şi a târnosit jertfa credincioşilor români din localitate. Pictura bisericii, în tehnica fresco, s-a realizat în perioada 1988-1991, prin strădania pictorului Nicolae Ţolea. Sfinţirea picturii a avut loc în 1996, la vizita canonică a Mitropolitului Antonie Plămădeală.

În ultimii 12 ani, lăcaşul de cult a fost renovat şi reînfrumuseţat prin strădaniile credincioşilor, ale preotului paroh şi ale autorităţilor locale.

„Am reuşit să schimbăm acoperişul, să retencuim şi să zugrăvim exteriorul, să schimbăm ferestrele, podeaua cu parchet de fag, să înlocuim iconostasul cu unul din lemn de stejar sculptat şi să introducem sistemul de încălzire centrală“, ne-a mai spus părintele Streza. Toate aceste lucrări au fost binecuvântate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, pe 13 octombrie 2013. Resfinţirea bisericii a fost o sărbătoare istorică, la care au participat numeroşi fii ai satului şi militari din Garnizoana Făgăraş, care au adus coroane de flori şi omagii celor care au murit pe aceste locuri.

Monumentul eroilor din Şercaia

O importantă lucrare efectuate recent în incinta bisericii este monumentul eroilor, înălţat chiar lângă lăcaşul de cult. Monumentul a fost ridicat în memoria tuturor eroilor din localitate şi nu numai, căzuţi la datorie pe fronturile de luptă din cele două războaie mondiale, în special în prima conflagraţie.

Aşa cum s-a subliniat în alocuţiunile oficiale de la dezvelirea monumentului din 13 octombrie 2013, foarte mulţi tineri din Şercaia au murit în timpul primului război mondial, dar şi mai mulţi localnici au suferit moarte cumplită în anul 1916, ca de altfel foarte mulţi români din Ţara Făgăraşului. Preoţi, învăţători, oameni de vază ai comunei Şercaia şi ai altor localităţi din această zone au suferit la năvălirea armatei austro-ungare, mulţi pierind chiar în apropiere de locul unde se află acum Biserica „Sfântul Nicolae“. Mulţi dintre aceştia au fost nevoiţi să ia calea exilului, în Moldova. La Şercaia au pierit şi ostaşi din alte părţi. Se păstrează până acum mărturii despre nouă ostaşi români din Regimentul VII Muscel, care au fost răniţi în timpul luptelor şi au trecut Oltul pentru a se retrage aici şi a-şi găsi adăpost la românii din Ardeal. Din nefericire, şi-au găsit sfârşitul în acele locuri, la Şercaia, când armatele austro-ungare i-au descoperit.

„Poiana Narciselor“

Pe raza comunei braşovene se află o cunoscută rezervaţie naturală numită „Poiana Narciselor“, sau „Dumbrava Vadului“, fiind unică în Europa prin poienile de narcise ce se întind pe mai bine de 300 de hectare. Rezervaţia se întinde pe mai bine de 400 de hectare, în care se află stejari seculari. Pe 21 mai, când plantele înfloresc are loc o sărbătoare a narciselor, la care se adună săteni din toate localităţile apropiate. Tinerii îmbracă costumele populare şi organizează spectacole artistice, întreceri sportive, dansuri şi obiceiuri specifice satelor de unde vin. Sărbătoarea narciselor este la rându-i unică în Europa şi face parte din patrimoniul cultural din această zonă.

Conform site-ului oficial al primăriei Şercaia, narcisele din Dumbrava Vadului fac parte dintr-o specie protejată, numită „Narcissus angustifolius“, regăsită în Rezoluţia numărul 6 din 1998 a Comitetului permanent al Convenţiei de la Berna. Tot în pădurile din Vadul Şercaiei se mai găsesc şi alte specii protejate de floră cum ar fi bulbucii şi irişii, dar şi specii de faună ca lupul, ursul, râsul, acvila de munte, şoimul de iarnă, eretele vânat, ciocănitoarea de grădină, ciuful de câmp şi cârstelul de câmp.

Pe lângă obiceiurile tradiţionale din Poiana Narciselor, în comuna Şercaia, mai exact în satul Vad, se mai păstrează şi „Plugarul“, ţinut anual la Paşti. Este o sărbătoare a recoltei, când prima cunună de grâu este cinstită spre a avea o recoltă bogată. În a doua zi de Paşti, cete de feciori şi fete îmbracă portul popular şi se strâng la casa unuia dintre feciori, numit Plugarul. În trecut, tânărul era ales dintre cei care urmau să meargă în armată. Plugarul este ascuns în gospodăria sa, iar după ce este găsit de săteni este îmbrăcat în cununi de grâu proaspăt şi scos din curte la o vale. Este purtat pe braţe, pe o grapă de lemn până la râu, în cântece tradiţionale. La un pod, ceata de feciori joacă dansuri populare, după care Plugarul intră în apă şi face cruce în râu. Luând apă în clopul pe care îl poartă, va stropi pe cei care-l înconjoară, spre a destinde şi mai mult atmosfera. Alţi feciori îi fură în acest timp grapa pe care a fost purtat şi o aruncă în râu, iar mai apoi are loc o întrecere de recuperare a grapei. După câteva dansuri populare, se retrag la casa Plugarului, iar mai apoi „scot jocul“ la locul unde are loc petrecerea până seara târziu.