„Biserica lui Mihai Vodă“ din Albeni

Între parohiile gorjene din Protoieria Târgu Cărbuneşti, comunitatea din Albeni are un statut istoric cu totul aparte. În centrul localităţii se păstrează şi astăzi vechea temelie şi o parte din zidurile Bisericii „Sfântul Nicolae“, despre care localnicii spun că ar fi fost ridicată în timpul domnitorului Mihai Viteazul.

 

Aşezată în zona subcarpatică a ju­de­ţului Gorj, la 37 km nord-est distanţă de municipiul Târgu Jiu, Parohia Albeni are o istorie bogată, care merge până în anul 1486. În centrul comunităţii a stat de fiecare dată credinţa ortodoxă, ca ocrotitoare împotriva vitregiilor vremii. Bătrânii satului spun că biserica cea veche, as­tăzi fărâmiţată de trecerea a­nilor, a fost ridicată de însuşi Mihai Vodă Viteazul, domnul Ţării Româneşti. Istoricii, între care se numără şi Alexandru Ştefulescu, spun însă că sfântul lăcaş s-a ridicat „pe proprietatea şi din iniţiativa şi pe contul logofătului Albeanu Constantin, fiul căpitanului Albaneţu (căpitan în armata lui Mihai Viteazul), care deţinea 1.000 de stânjeni în Albeni, terenul a fost dat bisericii, construită la 1565 şi s-a desăvârşit la 1567. Primul slujitor al bisericii a fost preotul Motea care a primit danie pă­mântul bisericii, iar sătenii aşezaţi pe acest loc s-au numit Moteşti (această denumire o poartă satul şi astăzi)“. 

Frumos împodobită odini­oară, cu broderii de piatră la ferestre şi pictură auten­tic-bi­zan­tină, biserica din Albeni a început să se deterioreze din 1906 când, în urma unui cu­tremur, au început să se fi­su­reze zidurile. Preoţii slujitori au încercat prin diferite metode să o păstreze în picioare, tocmind legături de lemn şi chiar de fier spre a opri înaintarea degradării. Pe vremea comuniştilor, si­tua­ţia bisericii s-a agravat. Ne­chib­zuinţa unor oamenii a înaintat şi mai mult starea de de­gra­dare. Între săteni se cunoaşte şi astăzi cazul unuia dintre rău­vo­i­tori, care, dorind să-şi facă locuinţă, a mers şi a luat că­ră­midă din zidurile sfântului lăcaş. Povestea lui nefericită este suprinsă în sinodiconul bi­sericii: „Comuniştii aveau in­tenţia de a o dărâma şi chiar au recomandat membrilor de partid să ia cărămida de la biserică pentru a o folosi în gospodăriile personale. Şi aşa au cutezat câţiva să ia din cărămida bi­sericii (aveau de unde lua pentru că zidul are o grosime de peste 1 m); unul şi-a făcut casă folosind în mare parte că­ră­mida de aici, dar cum a terminat-o, casa i-a luat foc. Acest fapt i-a speriat şi nu a mai în­drăznit nimeni să ia cărămidă de la biserică în scopuri perso­nale“.

Degradarea progresivă a bi­sericii a fost justificată de să­teni în baza unei legende, le­gată de numele boierului Constantin Pociovălişteanu, vie­ţu­i­tor aici pe la 1880. El ar fi fost cel care, mânat de dorinţa de înavuţire, a vărsat sângele unor oieri pe care îi găzduia în co­nacul său din Albeni. Dându-şi seama de păcatul pe care îl făcuse, boierul a vrut să facă pocăinţă şi sa restaureze sfântul lăcaş. Nu a folosit banii ciobanilor, dar a fost de ajuns ca fapta sa să fie, în concepţia gorjenilor din Albeni, cea care a adus în paragină biserica satului. „Oamenii au considerat, în urma zvonurilor respective, că Dumnezeu nu a primit jertfa boierului şi că ar fi un blestem. Casa boierului în timpul comunismului a fost sediu de CAP. Făcându-se reparaţii la beciul clădirii şi săpând în interiorul lui pentru a turna placă de beton, au fost găsite şapte cra­nii. După revoluţie, nepoata bo­ierului a vândut casa, iar noul proprietar făcând săpături pentru renovarea locuinţei a găsit oseminte în pivniţă; astăzi nu locuieşte nimeni aici“, a spus pr. paroh Mihalache Şuncă.

 

Cu timpul, credincioşii din Albeni au construit două capele în localitate spre a le fi de folos duhovnicesc şi pentru a avea unde să-şi plece genunchii. Bi­serica cea mare a rămas însă la inima lor, nerenunţând nici o clipă la gândul că, într-o zi, va fi la fel de mândră ca înainte. Sarcina aceasta, deloc uşoară, îi revine astăzi preotului Mihalache, păstor sufletesc al celor din Albeni şi totodată iconom al unei tradiţii creştin-ortodoxe de aproape cinci secole.