Biserica „Sf. Dumitru“ din Suceava - o adevărată catedrală rareşiană

Fostă reşedinţă voievodală a Moldovei timp de aproape două veacuri, Suceava, un veritabil spaţiu unde moştenirea bizantină avea să devină un reper, un model aulic pentru arta religioasă, păstrează astăzi şapte biserici ortodoxe, construite în perioada secolelor XIV-XVII, în cea mai mare parte ctitorii domneşti: „Sf. Gheorghe“ - Mirăuţi, „Adormirea Maicii Domnului“ - Iţcani, „Sf. Gheorghe“ - Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou“, „Sf. Dumitru“, „Sf. Înviere“, „Sf. Nicolae“, „Sf. Ioan Botezătorul“ (a Beizadelelor).

Între aceste sfinte lăcaşuri de închinare, un loc aparte îl ocupă, atât prin dimensiuni (35 m lungime, 10 m lăţime, 27 m înălţime până la cruce) şi decoraţie, prin poziţia ocupată în cuprinsul fostului oraş medieval Suceava, cât şi prin istoria sa, biserica cu hramul „Sf. Dumitru“, ctitoria domnitorului Petru Rareş. Existenţa unei veritabile şi active şcoli de artă în Suceava în secolul al XV-lea şi mai apoi în cel următor este pe deplin argumentată prin cea mai reprezentativă ctitorie rareşiană din Suceava, datată 1534, biserică ce deschide drumul catedralelor moldoveneşti atât în sens arhitectonic, cât şi religios, impunându-se prin proporţii armonioase, prin robusteţea construcţiei, dar mai ales prin iscusita trecere de la corpul dreptunghiular al clădirii, la absidele laterale şi la absida mare a altarului, toate de formă poligonală, dispuse în semicerc. Suceava, capitală a Moldovei, era în artă - sub Petru Rareş, personaj complex încă medieval, dar cu licăriri nu puţine de ideologie, comportament şi ţeluri moderne – continuatoarea lui Ştefan cel Mare, şi prin urmare păstrătoarea unei tradiţii de artă, care şi cu mai multă uşurinţă putea împreuna curentele noi şi adapta specificului local formele aduse de peste hotare. De la Gotic la Renaştere Obţinerea unui rafinament arhitectonic este însoţită şi de amănunte decorative ce anunţă trecerea de la Gotic la Renaştere. Ferestrele de la Biserica „Sf. Dumitru“ din Suceava cu ornamentaţie în partea superioară din perioadele gotice zise rayonante şi flamboyante sunt foarte mari. Lumina pătrunde abundent prin aceste ferestre, învăluind în calda ei îmbrăţişare chipurile şi scenele religioase zugrăvite pe pereţi ca să le trăiască aievea în sufletul miilor de credincioşi transfiguraţi de măreţia artei şi divinitatea rugăciunilor cântate în stilul bizantin. Aceste deschideri largi specifice stilului epocii corespund principiilor Renaşterii. Renaşterea care înseamnă şi abundenţă, pe lângă armonie, prezintă în cadrul artei noastre acea carte deschisă de ilustrare a Evangheliei. Din împăcarea principiilor de dogmă ale Bisericii Răsăritene cu trouvaille-urile artei apusene, geniul artistului autohton, zămislit în concepţia Ortodoxismului, dar nenăscut a fi artist adevărat, a ştiut să înnoade inovaţiile binefăcătoare la firul trainic al tradiţiei naţionale, realizând, prin această contopire artistică, opere originale. De altfel, Moldova, cu tot ceea ce înseamnă aici anii de mijloc ai secolului al XV-lea şi apoi a doua jumătate a secolului al XVI-lea, prin episoadele de certă deschidere spirituală spre noutăţile Europei Renaşterii, avea să cunoască în ultimele două decenii ale secolului al XVI-lea, în jurul curţii unui domnitor de stirpe princiară muntenească - Petru Şchiopul - climatul unui patronaj cultural unde sugestii apusene şi inflexiuni levantine se uneau într-un sincretism. Deschiderea firească spre Occident a Moldovei pe care Ştefan cel Mare o denumise într-un text din 1475 menit unei circulaţii europene QUESTA PORTA DELLA CHRISTIANITA, făcea ca amintitele forme de Renaştere să fie aici întru totul la locul lor. Că suflul Renaşterii ajunge la Suceava ne-o dovedeşte şi pisania Bisericii “Sf. Dumitru”. Cea mai frumoasă stemă din câte se păstrează astăzi Aşezată ca la Probota, pisania este prinsă într-o ramură de baghete încrucişate la colţuri. Deasupra textului propriu-zis se află o sculptură unică, reprezentând doi îngeri care ţin o cunună de laur cu stema ţării. Acest subiect este copiat după o balustradă din Capela Sixtină, unde cei doi putti poartă armele papei Sixt IV şi care este atribuită lui Mino da Fiesole. Se pare că însăşi păzitorii însemnelor lui Sixt IV, acel papă ce l-a numit pe Ştefan cel Mare Athleta Christi, să fi primit misiunea de a duce binecuvântarea Renaşterii la curtea unui vrednic descendent al apărătorului creştinătăţii. Execuţia sculpturală nu poate fi decât opera unui maestru. Stema reprezentată aici este socotită a fi cea mai frumoasă şi mai impunătoare dintre toate care se păstrează astăzi. Capul bourului este prezentat nu en face, ci în profil; capul este aproape în mişcare. Artistul, aici, din decorativ face sculptură; din static creează, prin realismul artei sale, apariţie mişcătoare, vie, dovedind că este stăpân pe tehnica executării plastice. Nu mai poate fi pus la îndoială faptul că la Suceava exista un centru de artă, cu o distinsă şcoală sculpturală, iar printre figurile meşterilor acelei şcoli moldoveneşti de o excelentă tehnică, chipul încă învăluit în legendă al primului maestru de piatră, Ioan Zidaru - Hans Maurer, Johannes Murator - originar din Suceava şi supus lui Petru Rareş, este deja cunoscut. Turla de deasupra naosului, construită în întregime din cărămidă, pe două baze: prima pătrată şi a doua stelată, se impune prin aceeaşi supleţe şi eleganţă - caracteristică bisericilor construite în stilul moldovenesc. Grafite provenite din timpul ocupaţiei polone Interiorul Bisericii „Sf. Dumitru“ este cel obişnuit bisericilor orăşeneşti din acel veac: exonatex, pronaos, naos şi altar. Exonartexul, uşor lărgit şi acoperit cu o boltă semicilindrică lungă, asemănătoare celor de la Humor şi Voroneţ, - en berceau - reproduce ca arhitectură exterioară formele pridvorului deschis al Moldoviţei, în care cele două arcade joase de pe faţadele laterale, care marcau intrările, au devenit cadre de uşi, iar restul golurilor de deasupra lor, uşor strâmtate, precum şi cele trei acade de pe faţada apuseană, păstrându-i linia verticală dominantă, au devenit ferestre cu elemente de piatră sculptate şi cu rame profilate. Printr-un impunător portal, de tipul celor de la Hârlău, Moldoviţa, Humor, pătrundem în pronaosul de formă dreptunghiulară, boltit printr-un sistem de arcuri piezişe. Încăperea centrală, naosul, are bolta obişnuită tuturor edificiilor bisericeşti construite în stil moldovenesc; pătratul celor patru arcuri mari care stau la baza cupolei este îngustat printr-un sistem de tot atâtea arcuri mai mici, aşezate în diagonală. Prin intermediul a patru pandantivi care se sprijină pe cele două sisteme suprapuse, de arcuri, se înalţă eleganta turlă a bisericii, având formă cilindrică în interior, dar octogonală în exterior. Cele două abside laterale ale bisericii sunt prevăzute fiecare cu câte o singură fereastră de dimensiuni reduse. Absida altarului larg evazată spre interior este boltită în sfert de sferă şi lumnată printr-o mică fereastră în axul bisericii. Biserica „Sf. Dumitru“ din Suceava a fost împodobită, atât în interior, cât şi în exterior, încă din vremea primei domnii a lui Petru Rareş cu pictură în frescă, al cărei program iconografic se încadrează în canoanele erminiei bizantine. Pictura interioară a bisericii a suferit de-a lungul timpului degradări masive. Din acest program iconografic se remarcă câteva teme: în altar Împărtăşirea apostolilor; Spălarea picioarelor; Împărtăşirea apostolilor; în concele absidelor laterale Răstignirea; Sfânta Treime; o seamă de scene din cilcul Patimilor; în zona pronaosului Sinoadele ecumenice; Sinaxarul etc. Biserica „Sf. Dumitru“ are o o mulţime de grafite, unele în limba latină, provenite din timpul ocupaţiei polone de sub Ioan Sobieski. Dintre axestea una atrage atenţia Ilic fuit Teophilus, Rex in 1691 Ponicz. Acest Theophlus Rex poate să amintească de însuşi regele Sobieski, biruitorul turcilor de la Asediul Vienei din 1683. Biserica fiind în faţa Curţii domneşti, regele, încartiruit acolo, a putut să viziteze acest frumos edificiu religios. Printre alte iscălituri din pronaos este şi una în chirilică, a unui oarecare Ioan Zugravul - 1596. Se ştie că în Suceava exista în acea vreme o zugravsckoe bratstvo adică frăţie a zugravilor. În pictura exterioară, deşi deteriorată, desluşim foarte bine temele iconografice: Asediul Constantinopolului; Imnul Acatist; Arborele lui Jessei. Restaurarea bisericii Zugravii Bisericii „Sf. Dumitru“ din Suceava, ca şi zugravii celorlate biserici, au fost animaţi cu precădere de apărarea Ortodoxiei împotriva ameninţărilor de tot felul. Ei erau, fără îndoială patrioţi înflăcăraţi, gata să lupte şi să moară pentru ţara lor. Ori motivarea spirituală a luptei era întărită prin unitatea de credinţă. În zona de nord-est a bisericii se înalţă turnul clopotniţă, ctitorit în anul 1560-1561 de către Alexandru Lăpuşneanu. Astăzi, turnul clopotniţă prezintă trei niveluri iniţiale, dintre care cel superior a fost prevăzut cu deschideri largi pentru sunete, la care a fost adăugat ulterior un al patrulea nivel încununat de o cupolă, astfel că înălţimea sa măsoară 40 m. Deasupra uşii de intrare, situată pe latura de est, se găseşte pisania în limba slavonă, plasată într-un cvadrilob care încadrează stema dinastică a lui Alexandru Lăpuşneanu, inspirată de marea sinteză heraldică de la sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare. Din odoarele bisericii, cu care va fi fost înzestrată de ctitorul domnesc, nu se mai află decât câteva cărţi de slujbă în manuscris, precum un Octoih de la finea secolului al XV-lea şi un Minei pentru luna Septembrie, din secolul al XVI-lea, un Evangheliar slavon cu frumoase frontispicii, datat sfârşitul secolului al XVI-lea. Evenimentele dramatice prin care a trecut Moldova, implicit oraşul Suceava, începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi până în secolul al XX-lea şi-au pus amprenta şi asupra Bisericii „Sf. Dumitru“. La 1888, autorităţile habsburgice au intenţionat executarea unor substanţiale lucrări de restaurare a Bisericii „Sf. Dumitru“, dar abia la mijlocul secolului al XX-lea, Comisiunea Monumentelor Istorice a iniţiat lucrări de restaurare a bisericii, continuate în ultimele decenii. Lucrările de restaurare au avut în vedere în primul rând elementele de structură şi arhitectură, efectuate în limita principiilor care guvernează această nobilă activitate. La acestea se adaugă şi lucrările de restaurare şi conservare a veşmântului pictural.