Biserica „Sfântul Gheorghe” din Cristuru Secuiesc şi vitregiile istoriei
Românii din Cristuru Secuiesc au avut până în anii 1863-1865 o biserică de lemn, dar care între timp a fost dărâmată. În anul 1922, s-a amenajat o capelă, iar între anii 1935 şi 1938 s-a ridicat Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, printr-un efort deosebit al statului român. În perioada comunistă, pentru un timp, biserica a fost depozit de cereale. În prezent, aici se săvârşesc sfintele slujbe pentru micuţa comunitate a credincioşilor români ortodocşi.
Biserica ortodoxă închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din oraşul Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita, a fost construită între anii 1935 şi 1938, sub coordonarea preotului Radu Simion, profesor de religie la Şcoala Normală de Învățători. Comunitatea de români din acest oraş a avut, până în anii 1863-1865, o biserică ortodoxă, dar care între timp a fost dărâmată. În anul 1922, în 30 decembrie, s-au pus bazele unei capele în cadrul unei şcoli primare din localitate. Capela a funcţionat până în anul 1938.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” are o arhitectură în stil românesc, pictura fiind realizată de Nicolae Brana, pictor născut în comuna Mohu, județul Sibiu. Slujba de binecuvântare a fost săvârşită în octombrie 1938, sub protia protopopului de Odorhei de la acea vreme, pr. Sebastian Rusan. În anul 1937, comunitatea parohială număra 40 de credincioşi. „Suntem în Cristur, Cristuru Secuiesc. Această adăugare la Cristur ne spune că suntem o zonă defavorizată ca număr de credincioşi. Aici nu am avut decât o biserică de lemn, înainte de 1918, care era tot în acest loc, aşa cum am găsit în arhive. Ne aflăm într-o zonă centrală şi în spaţiul istoric al oraşului. După anul 1918 a venit marele eveniment, cu bucurie pentru noi, deoarece s-a reparat nedreptatea, apoi a prins viaţă şi Cristurul. S-a numit la un moment dat I.G. Duca, apoi s-a revenit la numele Cristuru Secuiesc”, a spus pr. Gheorghe Muntean, parohul Parohiei Cristur din Protopopiatul Miercurea Ciuc.
Aici, credincioşii ortodocşi sunt în minoritate. „În acest oraş suntem patru confesiuni - catolică, unitariană, reformată şi ortodoxă. Majoritatea sunt reformaţi, apoi sunt unitarienii, catolicii, iar noi, cei mai puţini. Când am venit acum 20 de ani în această parohie, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ioan al Banatului, care pe atunci era episcop la noi, ne-a ajutat, astfel că am putut rămâne în acest loc, eu şi ceilalţi preoţi care suntem mai vechi. Aşa s-au potrivit lucrurile, încât preoteasa este angajată, avem cantor, iar de când am intrat în Uniunea Europeană, avem sprijinul de la APIA, astfel că se poate trăi aici, se poate creşte un copil şi trimite la facultate, cu realizările din parohie. Acum suntem 37 de familii, adică 75 de persoane, din cei 10.000- 11.000 cât este populaţia oraşului. Când am venit în parohie, eram 300 de persoane, dar între timp s-au pensionat, mulţi au plecat, alţii lucrează prin străinătate. Nu ştiu dacă avem un botez la an, o cununie la doi-trei ani, iar înmormântări nu avem”, ne-a povestit părintele Gheorghe Muntean, care acum este în prag de pensionare: „Mi-am crescut copiii aici, au ajuns oameni la locul lor, m-au întrecut până şi moral, deşi sunt preot, nu mi-e ruşine să spun. Dar nu eu i-am crescut aşa, nu ştiu cine, adică ştiu cine, numai Dumnezeu şi soţia care au fost aproape”.
Vremurile au fost grele nu doar pentru credincioşii ortodocşi, ci pentru toată lumea, iar părintele Gheorghe Muntean a încercat să păstreze relaţii bune cu credincioşii altor confesiuni şi cu reprezentanţii lor. „Aici nu am avut probleme cu celelalte comunităţi. Eu sunt un om maleabil, astfel încât ne-am înţeles şi cu celelalte culte, ne respectăm între noi. Am avut linişte şi pace, am trăit bine cu ei, am fost la înmormântările lor, ei au venit la înmormântările noastre, la servicii, iar uneori apelează la noi, la unele servicii, precum apa sfinţită, Sfântul Maslu. Şi de la ei ne-a mai venit un suport material, chiar ne-au ajutat şi la biserică. Florile din curte le pune primăria, este un gest deosebit, la fel primăria se ocupă de curăţenia în jurul bisericii”, a precizat părintele Muntean.
Efortul statului român interbelic
Biserica românilor din Cristuru a fost şi ea afectată de perioadele tulburi ale istoriei, iar rănile lăsate de acestea sunt vizibile şi în prezent. „În biserică avem un medalion cu regele Mihai care a fost şters de către comunişti. Biserica a fost magazie de cereale, după anul 1945, în perioada lui Petru Groza, pe timpul comuniştilor. Atunci biserica nu a funcţionat, preotul Paşcu era contabil, iar soţia lui lucra la fabrica de in. Biserica s-a redeschis în anii ’60. Încercăm să o întreţinem aşa cum putem, avem persoane care ne susţin şi din Bucureşti. Să vedeţi mila lui Dumnezeu: făceam slujbă şi a intrat o familie tânără cu un copil în braţe. L-au împărtăşit, iar la plecare, pentru că noi aveam o mochetă veche şi uzată, ne-au spus: «Părinte, nu ne place mocheta aceasta!» Am ridicat capul, le-am spus că pe asta o avem… Ne spune: «Eu aş vrea să o schimb». Le spun că de la Bucureşti, de unde sunt, e mai greu de schimbat. «Vă trimit totul prin curierat». Mi-a trimis în valoare de 5.000 de euro tot ce vedeţi, iar noi, de ruşine că ne-au făcut multe, am cumpărat şi noi cele două sfeşnice, pentru că tot el a cumpărat şi tetrapodurile, şi aşa ne-am înnoit. Ar mai fi multe de făcut, dar tot aşteptăm ajutor”, ne-a spus părintele paroh din Cristuru.
La pictura bisericii au mai lucrat şi elevi de la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. În condiţiile dure de după Primul Război Mondial, care a lăsat răni adânci, în perioada interbelică a fost un efort general pentru consolidarea statului român. „În acea perioadă s-au ridicat zeci şi sute de biserici. A fost un efort considerabil să le ridici, să le pictezi, să le pui şi clopote, să le dotezi ca să poată funcţiona. A fost un efort al statului român în condiţiile de după război. Noi, acum, după pandemie, ne clătinăm. În acele condiţii au reuşit. Ce sacrificii facem noi astăzi? Unde este criza? Noi suntem criza!”, este de părere părintele Gheorghe Muntean.
Comunitatea credincioşilor de aici mai păstrează unele tradiţii, mai sunt oameni care îmbracă portul tradiţional la biserică, însă numărul acestora este tot mai mic. Parohia se susţine mai mult prin cele 28 de hectare de pământ de la APIA. „Statul român dă la preot, la 42 de ani vechime, 800 de lei lunar, iar restul de 3.525 de lei din fonduri proprii, dacă le facem. Iar dacă nu, semnăm doar”, spune părintele paroh. Comunitatea are şi casă parohială, iar la biserică s-au mai făcut unele lucrări, precum încălzirea pe gaz, cu turbină cu aer cald, cu două centrale, astfel încât credincioşii să poată participa la sfintele slujbe în perioada rece.
Părintele paroh trăieşte mâhnirea faptului că în Cristur sunt tot mai puţini copii care să se alăture comunităţii de credincioşi. Oraşul Cristurul Secuiesc este printre localităţile de unde tinerii, indiferent de etnie sau confesiune, pleacă spre alte zone ale ţării sau în străinătate pentru studii şi pentru un loc de muncă. „Secţia română de la şcoala generală s-a închis. Înainte am predat religia la secţia română. Nu mai sunt copii”, spune părintele Gheorghe Muntean.