Biserica – spitalul în care ne tămăduim sufletește și trupește
Cine citește Sfânta Evanghelie înțelege că pentru creștini boala și suferința sunt efectele păcatului și ale stării de împătimire. Adeseori, când Mântuitorul îl vindecă pe om, îl îndeamnă ca din acea clipă să încerce să nu mai păcătuiască: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ție ceva mai rău” (Ioan 5, 14).
Păcatul și patima, adică păcatul devenit prin repetare obișnuință, afectează cel mai profund strat al ființei umane, partea sa ascunsă, duhovnicească. Sufletul se hrănește cu impresiile furnizate de cele cinci simțuri și îl ajută pe om să viețuiască în lumea aceasta.
Despre suflet și duh, Sfântul Teofan Zăvorâtul scrie: „Cunoașterea sufletului se clădește în întregime numai pe baza a ceea ce oferă experiența, iar activitatea lui este menită satisfacerii nevoii vieții trecătoare. (...) Orice este deasupra acesteia nu îl interesează”. „Duhul, ca forță care a venit de la Dumnezeu, Îl cunoaște pe Dumnezeu, Îl caută pe Dumnezeu și își găsește odihna numai în El.” Se poate afirma că întreaga viață duhovnicească este un efort prin care ființa umană își subordonează trupul și sufletul duhului.
Am putea să ne întrebăm: de ce doar în Biserică ne putem tămădui cu adevărat? Din mai multe motive. Prin botez, Biserica ne naște din nou, la o viață spirituală. Doar în Biserică dobândim o viziune duhovnicească despre lume și viață. Biserica - trupul mistic al Domnului nostru Iisus Hristos - ne tămăduiește prin Sfintele sale Taine și ne ajută să intrăm în comuniune cu El. Numai în Biserică putem să ne împlinim sensul vieții noastre: îndumnezeirea, adică hristificarea ființei noastre sufletești și trupești, potrivit învățăturii Sfântului Nicolae Cabasila. Domnul ne îndeamnă: „Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele” (In. 15, 4-5).
Prin Sfintele Taine, sufletele credincioșilor se împărtășesc din harul nevăzut și tămăduitor al lui Dumnezeu. Astfel, prin Taina Botezului, omul este născut la viața în Hristos; prin taina Mirungerii dobândește harul care îl ajută să crească duhovnicește; prin Sfânta Euharistie se hrănește duhovnicește; prin Taina Pocăinței este izbăvit de păcate și de rănile patimilor; prin Taina Cununiei este sfințită unirea soțului cu soția, dar și nașterea și creșterea pruncilor. În Taina Sfântului Maslu, prin ungerea cu ulei sfințit și prin harul dumnezeiesc pe care preoții îl imploră să se coboare asupra celor suferinzi sunt vindecate, deopotrivă, sufletul și trupul.
În plus, doar în Biserică vom conștientiza existența patimilor, care ne îngreunează viața de zi cu zi și ne primejduiesc mântuirea. Aici vom învăța să luptăm împotriva lor, opunându-le virtuțile contrare. Astfel, ne vom deprinde să războim iubirea de sine cu dragostea pentru Dumnezeu și aproapele nostru, lăcomia cu cumpătarea, avariția cu dărnicia, desfrânarea cu abstinența, mânia cu virtutea blândeții, deznădejdea cu pronia dumnezeiască, trufia și slava deșartă cu smerenia.
În concluzie, dacă vom viețui creștinește, după rânduiala Bisericii, vom suporta mai ușor încercările vieții de zi cu zi și ne vom desăvârși: prin comuniunea cu El, ne vom asemăna Domnului nostru Iisus Hristos și ne vom împărtăși din viața cea nouă, nestricăcioasă, fără de sfârșit. Doar în Biserică ne putem pregăti pentru viața veșnică. Aici, potrivit Mitropolitului Hierotheos Vlachos, „episcopii și preoții sunt psihoterapeuții poporului lui Dumnezeu”.