Iubirea ca temelie a familiei și arta de a o păstra

Iubirea este adesea percepută ca forța principală care apropie doi oameni, însă, din perspectivă psihologică, ea reprezintă doar nucleul afectiv care stă la baza constituirii unei familii. Aceasta necesită susținerea în timp printr-o serie de procese, precum reglarea emoțională, comunicarea conștientă și capacitatea de a gestiona conflictele. În același timp, tradiția teologică vede legătura conjugală ca pe o lucrare continuă a inimii, o chemare la jertfă, răbdare și creștere lăuntrică. Menținerea comuniunii într-o familie presupune un exercițiu zilnic de responsabilitate, discernământ și orientare reciprocă spre bine.

Din perspectivă psihologică, iubirea reprezintă fundamentul inițial, însă nu singurul factor care duce la apropierea dintre doi tineri. O căsnicie funcțională are nevoie și de susținerea unor procese cognitive și a unor comportamente stabile. Relația de lungă durată care stă la baza unei familii armonioase se susține pe o serie de abilități, precum reglarea emoțională, comunicarea asertivă și capacitatea de negociere a nevoilor. De exemplu, doi soți pot simți afecțiune profundă unul pentru celălalt, dar dacă nu știu să își exprime nemulțumirile fără reproș sau ironie, tensiunile mici se pot acumula și pot produce distanțare emoțională. Iubirea susține relația, însă nu substituie competențele de ges­tionare a conflictelor, manifestarea empatiei în activitățile cotidiene sau disponibilitatea de a asculta activ.

În lucrarea „Împreună. O carte despre căsătorie și relații”, psihologul Eleftherios G. Eleftheriadis vorbește, în termeni simpli și profunzi în același timp, despre elementele care susțin o familie fericită, subliniind rolul fundamental pe care îl au credința și viața duhovnicească a soției și a soțului.

Iubire jertfelnică

„Nu-i suficientă doar iubirea. «De ce?», vă veți întreba. Fiindcă nu toți iubim în același mod. Fiindcă de fiecare dată când cineva spune «te iubesc», înțelege asta diferit. O are și oarecum altfel în minte. Așadar, nu există niște elemente stabile? Există. Cum să nu existe? Elementul stabil este Hristos. Dacă vrei să vezi ce înseamnă iubirea, aruncă-ți o privire spre Cruce. Aruncă-ți o privire acolo și vei înțelege. Dacă toți am iubi fără limite, așa jertfelnic, atunci n-ar exista nici o problemă. Însă iată că este greu să-i ierți pe cei care te răstignesc...”, scrie psihologul Eleftherios G. Eleftheriadis.

Din punct de vedere teologic, iubirea este temelia familiei, însă aceasta este privită mai ales ca o chemare la lucrare continuă lăuntrică. În tradiția ortodoxă, iubirea conjugală este asociată cu ideea de jertfă, adică disponibilitate de a oferi timp, răbdare și iertare chiar și atunci când nu este ușor. De pildă, doi soți își pot declara constant iubirea, dar dacă unul dintre ei refuză permanent dialogul sau nu își asumă greșelile, atunci treptat relația are de suferit. Iubirea adevărată se exprimă prin fapte mici și repetate, cum ar fi ajutorul la treburile zilnice, rostirea unui cuvânt împăciuitor într-un moment tensionat sau practicarea smereniei în locul unei atitudini competitive. Dragostea între membrii unei familii nu este doar o stare interioară, ci și o formă de slujire reciprocă și îndreptare a iubirii fiecărui soț către Bunul Dumnezeu.

În teologia creștină, familia este consfințită prin taina Sfintei Cununii, legământ divino- uman privit ca promisiune conștientă de fidelitate și responsabilitate, alegere ce trebuie reînnoită prin comportamentul cotidian. Iubirea, dacă rămâne doar la nivel afectiv, poate fi instabilă, deoarece emoțiile se schimbă în funcție de oboseală, stres sau dificultăți. Stabilitatea și unitatea familiei sunt menținute prin virtuți, precum răbdare, cumpătare, bunătate, respect și discernământ. Toate acestea contribuie, clipă de clipă, la echilibrul unei căsnicii.

„Toți spun că iubesc și toți fac ce vor. Fiecare în felul lui. Și lucrurile se încurcă și oamenii au probleme. Văd oameni confuzi care nu știu ce să facă. Văd oameni care se chinuiesc la dilema «să rămân sau să plec din această relație?» Și confuzia începe de la faptul că odată iubeau acea persoană. Alteori rămân în relații toxice, spunând: «Încă mă mai iubește... Dar nu se poartă frumos cu mine... Spune-mi ce să fac»? Vreau să-ți imaginezi o plantă, o floare sau un trandafir. Un trandafir cu flori frumoase înmiresmate este iubirea pe care o are tovarășul tău pentru tine. Însă nu-i suficient să sădești o plantă. Nu-i suficient doar să o stropești. Trebuie să și cureți buruienile de lângă ea. Acestea sunt patimile, purtările rele, vorbele urâte, posomorârea și cârtirile. Acestea, dacă le lași să crească mari, în cele din urmă vor înăbuși planta ta”, notează psihologul Eleftherios G. Eleftheriadis.

Valori comune

Căsnicia implică și o dimensiune pragmatică și identitară legată de valori comune, proiecte de viață și compatibilități în modul zilnic de acțiune al soților. Aceștia se pot iubi sincer, dar dacă unul pune preț pe stabilitate financiară și planificare pe termen lung, iar celălalt preferă spontaneitatea și riscul constant, pot apărea neînțelegeri repetate. Aceste diferențe sunt provocate de structura personalității și sistemele de credințe ale fiecărui partener, dar aceasta nu înseamnă că cei doi nu se iubesc. O familie armonioasă cultivă cooperarea, flexibilitatea cognitivă și capacitatea de a construi rutine comune, cum ar fi împărțirea responsabilităților casnice sau susținerea reciprocă în situații dificile. Iubirea construiește legătura afectivă, dar stabilitatea familiei este menținută prin maturitate emoțională, respect reciproc și acorduri concrete, care oferă un sentiment de echilibru și predictibilitate.

Familia poate fi privită și ca un spațiu de creștere duhovnicească, nu doar de confort emoțional. Dragostea este doar începutul, însă cei doi soți au nevoie de valori comune, orientarea spre binele celuilalt și spre mântuirea sufletelor prin viețuirea împreună. De aceea iubirea trebuie însoțită de responsabilitate zilnică din partea ambilor parteneri, cum ar fi rugăciune comună, spovedanie și ascultarea de un duhovnic, discuții sincere despre decizii importante și sprijin reciproc în momente de stres.

„Se poate să existe iubire, dar această iubire să nu fie suficientă. E posibil să se sufoce. Să existe lucruri care o murdăresc. De aceea vă spun că nu-i suficientă doar iubirea. E nevoie de discernământ. E nevoie de luptă continuă pentru păstrarea relației. E nevoie de smulsul buruienilor, fiindcă există mereu primejdia că acestea să crească și să înăbușe floarea. Există primejdia ca purtările urâte să crească și să înăbușe iubirea”, explică psihologul Eleftherios G. Eleftheriadis.

Într-o căsnicie, fiecare partener evoluează în timp, își schimbă prioritățile, interesele, modul de raportare la semeni și la iubire. De aceea dra­­gostea de una singură nu garantează armonizarea acestor transformări. Unul dintre soți poate dori o reconversie profesională sau o schimbare majoră de stil de viață, iar celălalt poate resimți nesiguranță. În astfel de situații, contează foarte mult susținerea reciprocă, toleranța la incertitudine și dialogul deschis despre temeri și speranțe. O familie va trece testul unității și stabilității în timp prin iubirea care este însoțită de flexibilitate psihologică și de dorința de a crește împreună, nu doar de a rămâne în aceeași formă inițială a legăturii.

Iubirea este un sentiment puternic care aduce stabilitate și armonie familiei atunci când cei doi soți îi dau sens prin disciplină interioară și grijă constantă pentru menținerea comuniunii.