Violența între adolescenți: rolul frustrării, al anturajului și relațiilor de sprijin

Violența dintre adolescenți, atunci când ajunge la forme extreme, ridică întrebări profunde despre mediul în care cresc copiii, rela­țiile care îi modelează și emoțiile pe care nu reușesc încă să le înțeleagă sau să le gestioneze. Dincolo de șocul produs de faptele recente, specialiștii atrag atenția asupra unor mecanisme mai puțin vizibile - frustrarea acumulată, influența grupului și lipsa unor relații de sprijin -, care pot transforma conflicte aparent banale în acte cu urmări dramatice. Implicarea activă a adulților și a familiei este decisivă pentru prevenirea escaladării violenței.

Atrocitățile comise între adolescenți au devenit de multe ori subiecte de prim-plan pentru mass- media din străinătate, dar și în spațiul românesc. Crima comisă recent de un grup din care făceau parte un adolescent de 13 ani și doi adolescenți de 15 ani a îngrijorat societatea. Aceasta a fost posibilă din cauza unui cumul de factori precum: situații de viață marcate de privațiuni socio-economice, frustrare, un mediu familial și social dezechilibrat, consum de droguri, lipsa unor modele autentice, lipsa unor persoane de sprijin care să intervină înainte de escaladarea conflictului etc.

Agresivitatea între adolescenți este adesea legată de tipul de relații care se stabilesc între membrii grupului din care fac parte. La această vârstă, camarazii și anturajul reprezintă o parte importantă a vieții lor, iar influența acestora poate amplifica tendințele agresive. În plus, agresivitatea unui adolescent poate atrage alți colegi cu tendințe agresive similare, mărind și consolidând cercul de comportament agresiv.

Frustrarea, una dintre cauzele agresivității

În lucrarea „Ține-ți copiii aproape”, Gordon Neufeld și Gabor Maté explică agresivitatea prin participarea la anturaje agresive și prin acumularea, în mod inconștient, de frustrare pe care o persoană nu știe să o gestioneze corect. „Semnele cele mai grăitoare ale valului de agresivitate și violență se regăsesc în cultura anturajului: limbajul, muzica, jocurile, arta și divertismentul preferat. Apetitul pentru violență se reflectă în plăcerea indirectă pe care o generează, nu doar în muzică și filme, ci și în curtea școlii și pe holurile ei. Cele mai răspândite forme de agresivitate în copilărie și adolescență nu sunt bătăile sau atacurile, ci gesturile, cuvintele și acțiunile agresive, care fac parte din interacțiunea zilnică în rândul copiilor orientați spre anturaj. Atacurile pot fi emoționale, exprimate prin ostilitate, antagonism și dispreț. Pot fi experimentate prin gesturi nepoliticoase, prin datul ochilor peste cap ori prin cuvinte care insultă și rănesc. Atacul poate fi exprimat prin tonul vocii, printr-un gest batjocoritor, o privire răutăcioasă, postura corpului, sarcasmul unui comentariu sau răceala unui răspuns”, scriu Gordon Neufeld și Gabor Maté.

Un factor important care conduce la creșterea agresivității între ado­lescenți este felul cum interpretează intențiile celorlalți. Specialiștii în psihologia dezvoltării vorbesc despre ceea ce se numește „biasul de atribuire ostilă”, adică tendința de a percepe un comportament ambiguu al cuiva ca fiind ostil. Adoles­cenții care dezvoltă acest tip de interpretare sunt predispuși să reac­ționeze cu furie sau agresiune atunci când cred că au fost provocați, chiar dacă intenția reală a celuilalt nu era una agresivă. Astfel, unele conflicte aparent banale pot escalada rapid în agresiuni ce pot avea un final tragic.

De asemenea, psihologii arată că evenimentele agresive nu apar din vid, ci au o serie de cauze subterane, precum tensiuni ridicate în familiile din care provin adoles­cenții, modele parentale ostile, disciplină inconsistentă, lipsa de cre­dință și educație religioasă, care pot submina dezvoltarea autocontrolului. În plus, stările interne dificil de gestionat și de tolerat, precum tristețe, depresie sau anxietate, se pot corela cu un nivel mai mare de agresivitate. În situațiile în care tensiunea devine maximă și conflictul se amplifică prin vio­lență, adolescenții pot pierde controlul asupra gesturilor și trăirilor lor.

„Frustrarea este carburantul agresivității. Simțim această emo­ție atunci când ceva nu merge cum trebuie. Poate fi vorba despre o jucărie, un loc de muncă, propriul corp, o conversație, o solicitare, o relație, o cafetieră sau o foarfecă. Frustrarea nu este neapărat con­-ș­tientă, dar, la fel ca orice altă emo­ție, ne mișcă. Există mulți factori declanșatori ai frustrării, dar având în vedere ceea ce contează cel mai mult pentru copii, și pentru mulți adulți deopotrivă, este atașa­men­tul. Cea mai mare sursă de frustrare este reprezentată de atașa­mentele care nu funcționează: pierderea contactului, conexiunea zădărnicită, o separare prea îndelungată, sentimentul de respingere, pierderea unei persoane dragi, lipsa apartenenței sau a înțelegerii. Dat fiind faptul că, de cele mai multe ori, nu suntem conștienți de atașa­ment, nu suntem conștienți nici de legătura dintre frustrarea noastră și nefuncționarea atașamentelor”, notează Gordon Neufeld și Gabor Maté.

Dacă frustrarea este una dintre cauzele agresivității, așa cum arată autorii menționați, e bine să știm că un rol important în reducerea agresivității îl au recunoașterea și exprimarea emoțiilor într-un mod armonios și sigur. Adulții din familie sau din mediul adolescenților îi pot ghida să observe semnele corporale ale furiei, cum ar fi tensiune musculară la nivelul maxilarului, pumni strânși, respirație accelerată. În asemenea situații, pot învăța să se retragă câteva minute dintr-o situație conflictuală și să folosească tehnici simple de reglare cum ar fi respirația profundă și numărarea inversă.

Modul de rezolvare a conflictelor poate fi o altă direcție despre care adolescenții pot fi îndrumați prin pași simpli de rezolvare. Ascultarea celuilalt fără întrerupere, formularea nemulțumirii fără jigniri și căutarea unei soluții comune. De exemplu, într-un conflict între colegi, pot fi încurajați să spună „m-a deranjat când ai vorbit urât despre mine”, în loc de atacuri personale. Exersarea acestor abilități în contexte sigure, precum jocuri de rol, discuții ghidate, mediere cu un adult, ajută adolescentul să vadă că fermitatea nu presupune neapărat agresivitate.

Presiunea grupului agresiv

„Când camarazii înlocuiesc pă­rinții, se schimbă și sursa frustrării și, în cele mai multe cazuri, aceasta crește în loc să scadă. Camarazii ale căror atașamente principale sunt îndreptate spre alți camarazi sunt frustrați, deoarece le este greu să mențină apropierea. Ei nu locuiesc împreună, motiv pentru care suferă permanent de pe urma separării. Nu există nici un fel de certitudine în ceea ce privește intrarea în grațiile camarazilor; a fi ales astăzi nu este o garanție că vei fi ales și mâine. Dacă a fi important pentru camarazi este ceea ce contează cel mai mult, atunci frustrarea se va manifesta permanent din multiple motive: să nu fii sunat înapoi, să fii trecut cu vederea sau ignorat, să fii înlocuit cu altcineva, să fii desconsiderat sau defăimat. Într-un asemenea mediu frustrarea este intensă, chiar și atunci când lucrurile merg relativ bine. Copiii care nu pot scăpa de frustrare caută oportunități să atace și sunt extrem de atrași de tematica cu caracter agresiv din muzică, literatură, artă și divertisment”, explică Gordon Neufeld și Gabor Maté.

Copleșiți de presiunea grupului agresiv din care fac parte, ado­lescenții rareori se îndreaptă spre un adult sau un coleg de încredere cu care să poată vorbi atunci când tensiunea a crescut. Relațiile de sprijin bine definite pot fi salvatoare în momente critice și pot scoate adolescentul din relații conflictuale. În plus, acest tip de relații pot contribui la consolidarea stimei de sine, ceea ce duce la scăderea agre­si­vității, deoarece astfel ado­lescenții se simt văzuți și apreciați și nu mai este nevoie să se impună prin forță.