Violența dintre adolescenți, atunci când ajunge la forme extreme, ridică întrebări profunde despre mediul în care cresc copiii, relațiile care îi modelează și emoțiile pe care nu reușesc încă să le
Violența dintre adolescenți, atunci când ajunge la forme extreme, ridică întrebări profunde despre mediul în care cresc copiii, relațiile care îi modelează și emoțiile pe care nu reușesc încă să le
Începând cu anul 2020, în prima joi din luna noiembrie este marcată, la iniţiativa UNESCO, Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullyingului în şcoli, inclusiv a cyberbullyingului. Fenomenul
Comisia Europeană (CE) pregăteşte un plan de acţiune împotriva bullyingului din online, ascultând vocile a peste 5.000 de tineri, în condiţiile în care copiii petrec mult timp în acest mediu care le oferă
În era digitală, cyberbullyingul se conturează a fi una dintre cele mai insidioase forme de violență psihologică asupra copiilor și adolescenților. Departe de a fi doar o serie de „glume nevinovate” sau
Într-o societate tot mai impredictibilă, în care copiii se confruntă cu forme multiple de vulnerabilitate, Asociația „Telefonul Copilului” își asumă activ rolul de sprijin emoțional și psihologic, oferind
Fenomenul bullyingului, tot mai frecvent în școlile din România și din lume, este un comportament complex care implică agresiune repetată, intenționată și dificil de evitat de către victimă. Psihologul
Poliţia Română, prin Direcţia Siguranţă Şcolară, în parteneriat cu Asociaţia Happy Minds, a lansat o linie de suport psihologic gratuită, dedicată elevilor, părinţilor şi profesorilor care se confruntă cu
În primele două luni ale anului şcolar, incidenţa violenţei a fost de două ori mai mare în rândul elevilor din ciclul primar faţă de cei de gimnaziu şi de patru ori mai mare comparativ cu adolescenţii,
Asociația Părinților Isteți organizează, pe parcursul lunii noiembrie, întâlniri online gratuite pe tema prevenirii şi combaterii bullyingului în rândul copiilor. La aceste „lecţii” pot participa cadre
În ultimele decenii, s-a constatat că pe lângă beneficiile pe care le-a adus internetul, acesta deschide și „porți” către acțiuni periculoase. Una dintre acestea este abuzul de tip cyberbullying, întâlnit
Peste un milion de euro va fi acordat organizaţiilor neguvernamentale care vor dezvolta şi implementa proiecte pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar. Programul SAVE („School Anti-Violence Eco
Activitățile de prevenire a bullyingului implică în aceeași măsură familia, școala și societatea. Nadia Tătaru, președinte al Asociației Părinților Isteți și director co-fondator al postului de radio
Un fenomen răspândit în școlile românești este bullyingul, care reprezintă manifestarea unei agresiuni intenționate și repetate. Cu o experiență bogată în activități de combatere și prevenire a
Un spaţiu dedicat sănătăţii emoţionale a elevilor a fost amenajat la Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaş Soter” (LPS) Buzău, fiind primul de acest tip din judeţ. Elevii de la LPS au contribuit la
În conferința de la Academia Română (AR) „Copiii și tehnologia: între panici morale și optimism tehnofil”, dr. Anca Velicu, cercetător la Institutul de Sociologie al AR, a analizat, în termeni
Societatea Naţională de Cruce Roşie-Filiala Sibiu demarează proiectul „Din Sibiu Punem Stop Joc Drogurilor”, un manifest împotriva consumului de droguri şi a bullyingului asociat acestuia. În următoarele
De Ziua internaţională pentru nonviolenţă în școală, marcată în fiecare an la data de 30 ianuarie, Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, a lansat campania de
Bullyingul este una dintre marile probleme cu care se confruntă copiii în spaţiul şcolar. Datele organizaţiilor neguvernamentale arată că numărul elevilor care se declară victime ale acestui fenomen a crescut
Ziua internațională a nonviolenței în școală a fost marcată luni, 30 ianuarie, şi în şcolile din ţara noastră, prin intermediul a numeroase activităţi de conştientizare a actelor de violenţă.
Asociaţia Părinţilor Isteţi şi Fundaţia Vodafone România au lansat „Educație fără bullying”, o aplicație gratuită de prevenire și combatere a bullying-ului în rândul copiilor din România.
Un studiu realizat de Organizația Salvați Copiii România arată că aproape 50% dintre elevi au fost victime ale bullying-ului în şcoli, iar 27% admit că au fost agresori. „Bullying-ul este un fenomen extrem de


