Cyberbullyingul, violența invizibilă din spatele ecranelor

În era digitală, cyberbullyingul se conturează a fi una dintre cele mai insidioase forme de violență psihologică asupra copiilor și adolescenților. Departe de a fi doar o serie de „glume nevinovate” sau „conflicte între colegi”, acest fenomen reflectă un dezechilibru profund de putere, întreținut de anonimatul online, de lipsa de empatie și de validarea socială facilitată de mediile digitale, spune asist. univ. dr. Elena-Ancuța Zăvoianu, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București. Într-un peisaj educațional în care agresiunea digitală poate lăsa urme adânci și tăcute, este esențial să învățăm nu doar să recunoaștem semnele, ci și să acționăm eficient și empatic.

Doamnă profesor Elena-Ancuța Zăvoianu, cum recunoaștem cyberbullyingul?

Cyberbullyingul este o formă de agresiune psihologică desfășurată în mediul digital, prin care o persoană este rănită emoțional în mod intenționat și repetat, folosind mijloace tehnologice precum telefonul mobil, rețelele sociale, aplicațiile de mesagerie sau platformele edu­caționale. Acest comportament nu este un conflict spontan sau o glumă între colegi, ci un proces calculat, cu scopul de a umili, izola sau teroriza o victimă. Spre deosebire de glumele sau neînțelegerile care pot apărea pe moment, cyber­bullyingul implică o premeditare, o repetabilitate și un dezechilibru de putere între agresor și victimă.

Recunoaștem acest fenomen prin fapte concrete, precum mesaje insultătoare sau ame­nințătoare, excluderea voită din grupuri online, distribuirea de imagini personale fără acord, crearea de profiluri false, răspândirea de zvonuri sau ridiculizarea prin meme-uri. Însă primul semn de alarmă nu este întotdeauna pe ecran, ci în comportamentul copilului: devine retras, anxios, trist, evită contactul social sau refuză să mai participe la lecții online ori să meargă la școală. 

Care sunt caracteristicile esențiale ale unui proces de cyberbullying?

Pentru a încadra un comportament în sfera cyberbullyingului, trebuie să fie îndeplinite simultan mai multe criterii esențiale. În primul rând, agresiunea este intenționată. Agresorul are ca scop să provoace suferință, nu este vorba despre o replică impulsivă sau o tachinare întâmplătoare. În al doilea rând, acțiunile sunt fie repetate în timp, fie au un efect prelungit, cum este cazul distribuției unor imagini com­promițătoare, care rămân în online și pot fi redistribuite constant.

Un alt element fundamental este dezechilibrul de putere. Agresorul controlează situația, profitând de statut social, cunoștințe digitale sau de anonimat. Mediul online favorizează acest dezechilibru, pentru că oferă acces continuu la victimă și îi reduce drastic spațiul personal de siguranță. În plus, lipsa contactului direct atenuează empatia și încurajează comportamentele agresive, într-un mediu perceput ca lipsit de consecințe. 

Sub ce forme se manifestă cel mai frecvent cyberbullyingul?

Cyberbullyingul poate lua numeroase forme, adaptate specificului mediului digital. Printre cele mai întâlnite se numără trimiterea de mesaje jignitoare sau amenințătoare, distribuirea de informații false, umilitoare sau defăimătoare, excluderea intenționată din grupuri de discuție, crearea de conturi false în numele altor persoane sau publicarea de imagini intime fără acord. O formă tot mai subtilă, dar frecventă, o reprezintă folosirea rețelelor sociale pentru umilire indirectă, prin meme-uri sau sondaje de tipul „cine este cel mai urât din clasă” ori „cine ar trebui exclus din grup”. Deși sunt ambalate sub forma umorului, aceste „glume” pot avea un efect profund destabilizator pentru victima implicată. În realitate, impactul emoțional al acestor acte nu este cu nimic mai mic decât în cazul hărțuirii directe. 

Cine sunt actorii implicați în cyberbullying?

Într-un caz de cyberbullying nu există doar agresor și victimă. Fenomenul implică o întreagă rețea de actori, fiecare având un rol în susținerea sau întreruperea ciclului agresiunii. Agresorul este, adesea, un copil care experimentează propriile frustrări sau nevoi emoționale nerezolvate și care găsește în spațiul digital un mod de exprimare și dominare. Victima poate fi percepută ca „diferită”, vulnerabilă sau, dimpotrivă, prea vizibilă și populară. Martorii sunt poate cei mai influenți actori. Ei pot alege să rămână pasivi, pot încuraja agresiunea prin like-uri și distribuiri sau pot interveni pentru a sprijini victima. Așa cum afirma Luwing (2010), „orice copil poate purta, la un moment dat, pălăria de agresor, victimă sau martor”, iar rolurile pot varia de-a lungul timpului.

Este esențial ca martorii să fie educați nu doar să recunoască cyberbullyingul, ci să și acționeze împotriva lui. Părinții, profesorii și consilierii au un rol decisiv. Prin implicare activă, dialog deschis și intervenții corecte, aceștia pot opri agresiunea, restabilind siguranța emoțională în comunitate. Tăcerea lor poate echivala cu o validare tacită a comportamentului abuziv. 

Care sunt efectele psihologice asupra victimelor? Dar asupra agresorilor?

Pentru victime, efectele cyberbullyingului pot fi devastatoare și de lungă durată. Studiile arată o creștere alarmantă a cazurilor de depresie, anxietate, insomnie, retragere socială, scăderea stimei de sine și a performanțelor școlare. În cazuri extreme, expunerea repetată la agresiune online poate conduce la idei suicidare sau tentative de suicid.

Agresorii nu sunt scutiți de consecințe. Deși par în control, mulți dintre ei dezvoltă un stil relațional toxic, bazat pe lipsă de empatie și comportamente antisociale. Pot apărea tulburări de comportament, probleme de integrare socială sau dificultăți academice. Mulți dintre acești copii provin din familii disfuncționale, marcate de lipsă de afecțiune sau de abuz. Agresorul are nevoie, mai presus de orice, nu doar de pedeapsă, ci de sprijin, înțelegere și reeducare emoțională. 

Ce mecanisme psihologice sunt implicate în procesul de cyberbullying?

Unul dintre cele mai relevante mecanisme este dezinhibarea online. Copiii și adolescenții percep internetul ca pe un spațiu lipsit de reguli și consecințe, în care pot spune sau face lucruri pe care nu le-ar exprima niciodată în fața cuiva. Anonimatul, lipsa reacției directe și distanțarea emoțională duc la scăderea empatiei și la intensificarea comportamentelor agresive. Un alt mecanism este validarea socială. Atunci când agresorul primește aprecieri, distribuiri sau râsete, comportamentul său este întărit și repetat. În plus, în lipsa unor repere clare oferite de familie sau școală, copilul poate învăța că agresivitatea este o formă acceptabilă de a comunica, de a-și impune statutul sau de a atrage atenția. Aceste mecanisme trebuie înțelese nu pentru a justifica, ci pentru a corecta. 

Cum poate fi prevenit acest fenomen atât de răspândit în ultima perioadă?

Prevenția începe cu educația timpurie și continuă cu implicarea consecventă a tuturor actorilor educaționali. Încă din clasele primare, elevii trebuie învățați ce este empatia, cum se construiește respectul față de ceilalți și cum ne comportăm responsabil în mediul online. Programele de învățare socio-emoțională (SEL) trebuie integrate în curriculum și susținute de activități aplicate, nu doar teorie. Școlile trebuie să aibă politici clare de prevenție și intervenție, cadrele didactice trebuie formate în identificarea și gestionarea cazurilor, iar părinții trebuie să fie parteneri activi în educația digitală. Familia joacă un rol vital, prin supraveghere discretă, dialog deschis și încurajarea exprimării emo­țiilor. Nu în ultimul rând, implicarea comu­nității și promovarea unor modele pozitive de comportament pot crea o cultură școlară bazată pe respect și siguranță. 

Există aspecte legale în privința acestui fenomen?

Da. Cyberbullyingul este reglementat legal în România și recunoscut ca formă de violență psihologică. Legea nr. 221/2019 completează Legea educației naționale, impunând unităților de învățământ obligația de a preveni și de a interveni în cazurile de bullying și cyberbullying. Ordinul Ministerului Educației nr. 4343/2020 reglementează metodologia de aplicare a acestor măsuri. În plus, în cazuri grave, cyberbullyingul poate fi încadrat penal, conform prevederilor din Codul Penal referitoare la hărțuire, ame­nințare și violarea vieții private. Legea nr. 272/2004 privind protecția copilului garantează dreptul fiecărui elev la un mediu sigur, lipsit de orice formă de abuz. Este esențial ca profesorii, consilierii, părinții și elevii să cunoască aceste prevederi și să le aplice, transformând legea într-un instrument de protecție reală, nu doar într-un paragraf uitat într-un dosar.