Copiii și tehnologia digitală: între panică și optimism

În conferința de la Academia Română (AR) „Copiii și tehnologia: între panici morale și optimism tehnofil”, dr. Anca Velicu, cercetător la Institutul de Sociologie al AR, a analizat, în termeni științifici, impactul tehnologiei digitale asupra copiilor, subliniind atât aspectele pozitive, cât și pe cele negative. Dacă îi ferim pe copii de riscuri, le limităm și oportunitățile, și atunci trebuie găsită o altă posibilitate pentru a-i proteja. Soluția propusă de cercetătoare este de a-l împuternici pe copil să fie singur capabil să discearnă adevărul de minciună, gândind critic asupra conținuturilor digitale pe care le accesează.

Trăim într-o epocă cu puternică dezvoltare a tehnologiei digitale, iar internetul nu mai este ceva ce vrem sau nu vrem să folosim. Efectele sale pot fi atât pozitive, cât și negative. Copiii reprezintă un public vulnerabil, care trebuie protejat de instituțiile statului, familie și școală. Aducând în discuție teoria panicilor morale, cercetătoarea Anca Velicu a precizat că aparent tema aflată în dezbatere în spațiul public este despre coruperea copilului, dar adevărata temă ar fi frica de tehnologie, păstrarea ordinii gene­raționale, cultură elitistă versus cultură populară, manifestate de-a lungul timpului față de orice noutate. Inițiat în 2006, în 25 de state, printre care și România, proiectul internațional „Our kids online” a cercetat problema impactului tehnologiei digitale asupra copiilor între 9 și 12 ani. Concluzia primei părți a cercetării a demonstrat că statusul socio-economic al familiilor explică accesul copiilor la internet și prin aceasta expunerea la riscuri, utilizarea mai mare însemnând riscuri mai multe. Principalii factori care fac medierea socială între copii și tehnologia digitală sunt părinții, școala și prietenii, care au un rol important în ceea ce micuții „consumă” în mediul online. Mai multă folosire a internetului înseamnă mai multe activități și mai multe oportunități măsurate în competențe digitale. Dacă îl ferim pe copil de riscuri, îi limităm și oportunitățile, și atunci trebuie găsită o altă soluție potrivită pentru a-l proteja. 

Medierea parentală activă

Copiii nu folosesc tehnologia digitală sub un clopot de sticlă, ci o fac social, de aceea fenomenul trebuie înțeles în contextul vremurilor pe care le trăim. Când copilul vede că frații mai mari, mama și tatăl sunt mereu cu telefonul în mână, este dificil să se intervină eficient. De aceea, medierea parentală în reducerea riscurilor și creșterea oportunităților este foarte importantă. Dr. Anca Velicu a arătat că există mai multe tipuri de mediere parentală în ceea ce privește activitatea online a copiilor. Una dintre acestea este co-vizionatul, adică părintele vizionează împreună cu copilul, oferindu-i siguranță în privința conținuturilor online pe care le accesează. Alt tip este medierea activă, atunci când copilul vede un conținut nepotrivit, cum ar fi un act de violență, părintele vorbește cu copilul despre faptul că este un trucaj și că acolo nu este sânge, ci o altă substanță asemănătoare la culoare. În plus, i se explică micuțului că apariția respectivei scene de violență poate face parte dintr-un proces mai amplu de instigare la violență, foarte des întâlnit în mediul online. Medierea restrictivă este cea care limitează în moduri diferite accesul copilului la activități digitale, reducând expunerea la riscuri, dar și pe cea a oportunităților. Studiile arată că medierea activă este asociată cel mai mult cu diminuarea efectelor negative și cu creșterea oportunităților. Cu cât părintele este mai implicat în a explica unui copil ceea ce vede, cu atât cresc oportu­ni­tățile copilului, aducându-se și beneficii în urma consumului de internet.

Cercetările au pus în evidență că ceea ce știu părinții despre activitățile pe internet ale copiilor diferă foarte mult de experiențele propriu-zise ale copiilor. Întrebați separat, părinte și copil, dacă acesta din urmă a suferit un cyberbullying, 80% dintre părinți au răspuns că niciodată copilul lor nu a fost abuzat. În schimb, copiii au mărturisit că au fost supuși la cyberbullying în activitățile lor online.

Graniță fluidă între oportunități și riscuri

E necesar să înțelegem cultura copiilor, căci a fi parte dintr-un spațiu digital nu este o opțiune pentru ei, ci este o necesitate, ei dezvoltându-se și construindu-și identitatea în acest spațiu. Dr. Anca Velicu a relatat că important nu este cât timp petrec copiii în fața ecranelor, ci esențial este ce fac online. Dezbaterile din spațiul public demonstrează că aspectele sunt interpretabile din punct de vedere cultural, ceea ce o persoană cu vederi liberale vede ca oportunitate, o altă persoană cu atitudini conservatoare consideră că este un risc major. Reperul la care trebuie să ne raportăm este „starea de bine” a copilului în general. În acest context, distincția dintre riscuri și oportunități pare a fi una fluidă, granița dintre ele fiind atât de fragilă, încât foarte repede aceeași situație poate să reprezinte un risc sau o oportunitate, după cum a spus cercetătoarea: „Modul cum copiii practică angajamentul cu ecranul este fundamental. Cert este că trebuie să existe o limitare a timpului petrecut în fața ecranului. Dar vedem că multe persoane, după ce împlinesc 18 ani, stau nelimitat pe internet. De aceea, e necesar să dăm copiilor propriile instrumente pentru a gestiona riscurile prin competențe, înțelegerea pericolelor și sprijin social. E bine ca părinții să discute cu copiii, să le arate riscurile și să le fie un model. Aceasta pentru că de multe ori părinții interzic copiilor să folosească internetul, în timp ce ei sunt mai mereu cu telefonul în mână”.

Un aspect foarte important este folosirea tehnologiei digitale în educație, mai ales începând cu anul 2020, când copiii nu au mai putut socializa și au fost obligați să folosească tehnologia digitală. Digitalizarea forțată a școlilor a arătat posibili­tățile pe care le are în sistemul educa­țional, mulți profesori îmbrățișând tehnologia digitală. Însă, treptat, s-a ajuns la o oboseală teh­nologică și de aceea unii au respins-o, ajungându-se până la ideea interzicerii tehnologiei digitale în școli. „Perioada pandemiei a dus la creș­terea agresivității între copii și a agresivității ciberneticii. De exemplu, folosirea Whats­App-ului ca formă de comunicare în școli incită la violență, pentru că în această rețea digitală tipurile de public se suprapun. În alte țări există anumite platforme de comunicare școlară, care sunt mai moderate în privința agresivității. Adesea, constatăm că societatea a internalizat atât de mult violența, încât nu mai știm să facem diferența între normalitate și violență. De aceea, atunci când un copil devine victima unui «cyber hate», care instigă la ură împotriva unui grup etnic este o mare problemă, mai ales că adulții (care sunt obișnuiți cu asemenea instigări) nu consideră că este o problemă reală. Iar copilul devine o victimă nerecunoscută în acest context”, a atras atenția cercetătoarea.

În prezent, internetul a devenit cea mai ieftină resursă educațională, dar se pune problema cum este folosită și cine selectează informația. „În această privință, școala și familia trebuie să conlucreze pentru selectarea conținuturilor digitale. Dar, cu siguranță, copiii intră și pe alte site-uri, drept dovadă amploarea pe care au luat-o «copy-paste» și plagiatul. De aceea este necesar ca școala să formeze atitudini etice prin învățarea copilului să analizeze critic mesajul pentru a discerne adevărul de «fake». Dezvoltarea ChatGBT arată că dincolo de plagiat se poate institui ușor o altă realitate. Un studiu recent a demonstrat că riscul nu constă în rapiditatea cu care ne răspunde ChatGBT, ci forma amabilă în care o face și care ne determină să fim mai puțin critici față de conținutul pe care ni-l livrează. De aceea e necesar să-l împuternicim pe copil să discearnă singur adevărul de minciună, gândind critic asupra conținuturilor digitale pe care le accesează”, a adăugat dr. Anca Velicu.

Informațiile utilizatorilor sunt colectate la orice interacțiune cu internetul, de aceea există grupuri civice care atrag atenția că suntem supravegheați informațional în scop comercial. În plus, apare riscul tehnologiei digitale ca instrument de putere, pentru că cine are informația deține puterea și aceasta poate duce la abuzuri. „În această privință, copiii sunt cei mai vulnerabili, pentru că nu au capacitatea de a discerne funcționarea algoritmilor după interesul comercial. «Comercializarea like-urilor» și a aprecierilor din mediul digital îi determină pe copii să cadă ușor în această capcană cu interes economic. Dar până la urmă dezvoltarea tehnologică digitală este o reflectare a societății noastre”, a concluzionat cercetătoarea Anca Velicu.