Psihodrama, metodă experiențială de explorare și transformare personală

Psihodrama este o metodă de psihoterapie experiențială care transformă introspecția într-o formă activă de explorare și vindecare. Psihoterapeutul Adelina Matei ne-a spus că prin intermediul jocului de rol, al dialogului și al acțiunii scenice, o persoană își reconstituie fragmente din propria viață într-un cadru simbolic și sigur, ghidată de un psihoterapeut și susținută de un grup. Această abordare, întemeiată de Jacob Levy Moreno, îmbină creativitatea, spontaneitatea și reflecția emoțională, oferind participanților posibilitatea de a înțelege conflicte interioare, de a elibera emoții blocate și de a construi perspective noi asupra propriei existențe.

Psihodrama este o metodă de psihoterapie experiențială care presupune explorarea emo­țiilor, sentimentelor, gândurilor, relațiilor, conflictelor, prin tehnici și modalități de lucru ce implică concretizarea, acțiunea, dialogul, interviul, jocul scenic, facilitându-se astfel înțelegerea și vindecarea emoțională într-un cadru sigur și lipsit de judecată. Psihodrama presupune mai puțin „a vorbi despre” și mai mult „a vedea cum”, implicând lucrul psihologic cu persoana ca întreg: corp, minte, suflet. În esență, această metodă psiho­terapeutică este un „antrenament pentru viaţă”, emoțional și relațional.

Explorarea unor situații reale

„În psihodramă, persoana numită «protagonist» pune în scenă, explorează și exersează situații reale din propria viață sau imaginare, într-un spațiu sigur, susținută de grup și de un psihoterapeut, numit «director». Astfel se creează oportunitatea ca persoana care își joacă propria poveste să iasă din raționalizare sau repetiție și să dobândească o perspectivă nouă asupra celor întâmplate.

Creatorul metodei psihodramatice este Jacob Levy Moreno, un pionier al psihoterapiei de grup, care s-a inspirat din jocurile copiilor, ceea ce i-a permis să valideze importanța jocului de rol, a spontaneității și a creativității în vindecarea psihologică. J.L. Moreno a descoperit, în primul rând, la copii bogăția vieții imaginare şi a jocului creator, pe care le-a folosit, mai târziu, la adulți.

Psihodrama este o terapie pozitivă, care consideră persoana ca fiind capabilă să-şi îmbună­tățească viața, atunci când se eliberează de anxietate, să se poată manifesta spontan şi creativ, fiind folosită cu succes în dezvoltare personală, educație, formare profesională și coaching”, a explicat psihoterapeutul Adelina Matei.

Această metodă psihoterapeutică presupune câteva elemente fundamentale pentru procesul terapeutic. Psihoterapeutul psihodramatist, numit și director, este cel care facilitează ședința și procesul psihoterapeutic și care asigură sigu­ranța emoțională, structura și direcția terapeutică. Protagonistul este persoana care, prin alegerea colegilor de grup sau autopropunere, explorează povestea personală, întâmplări din viață, un conflict sau o dificultate emoțională. Membrii grupului, care sunt aleși de protagonist să interpreteze rolurile altor persoane semnificative (de exemplu: cineva din familie, prieteni, colegi de serviciu), sunt numiți euri auxiliare și contribuie la externalizarea lumii interne a protagonistului. Ceilalți membri din grup, care nu sunt desemnați să participe la desfășurarea activității, se retrag în afara spațiului de lucru, numit auditoriu și sunt martori ai reprezentației psihodramatice sau sunt introduși pe parcurs.

„Reprezentația psihodramatică se desfășoară într-o încăpere special amenajată sau improvizată numită studio de psihodramă. Are în mijloc un spațiu numit scenă, reprezentat adesea printr-un covor rotund, partea de auditoriu, unde se retrag cei care nu sunt aleși să reprezinte un rol, și balconul, folosit pentru a vedea acțiunea scenică dintr-o altă perspectivă. Într-o altă parte a încăperii se află zona cu recuzită, reprezentată de perne, scaune, eșarfe colorate, diverse obiecte, saltele, bețe etc., care sprijină creativitatea și improvizația. Recuzita are un rol esențial nu doar decorativ, ci și psihologic și terapeutic, ce poate facilita simbolizarea unor persoane, emoții, tipuri de relații (de exemplu: un animal de pluș poate deveni «partenerul de viață», iar un scaun gol poate simboliza «absența cuiva»). Recuzita poate clarifica și structura acțiunea, face scena mai «vie» și facilitează accesul la emoții profunde, oferind siguranță și distanțare, ceea ce reduce anxietatea și permite exprimarea mai liberă”, a adăugat Adelina Matei.

Restructurare echilibrată a evenimentelor neplăcute

O sesiune tipică de psihodramă cuprinde trei etape. Prima parte este cea de încălzire, în care directorul de psihodramă pregătește participanții fizic și emoțional pentru sesiune. Facilitează activități de relaxare, mișcare, interacțiune între membrii grupului, așa încât să crească spontaneitatea, coeziunea de grup, siguranța și implicarea. Tot aici are loc identificarea protagonistului a cărui provocare sau preocupare va fi lucrată în timpul sesiunii. A doua etapă este faza centrală a sesiunii, cea de acțiune, în care protagonistul își explorează problema prin acțiunea scenică, fiind ghidat treptat de către director. Aici au loc fixarea în timp a acțiunii, construirea scenei cu ajutorul elementelor de recuzită (de exemplu: sufrageria casei, o terasă, un loc din vacanță, biroul de la serviciu etc.), alegerea auxiliarilor care vor interpreta rolurile persoanelor prezente, cunoașterea persoanelor și acțiunea propriu-zisă. Apoi are loc partea de intervenție a directorului, care facilitează ruperea scenariului vechi al protagonistului, cu posibilitatea de a vedea o altă perspectivă și de a oferi răspunsuri noi. Toate aceste acțiuni sunt un antrenament și o pregătire pentru viața reală și o restructurare echilibrată a evenimentelor neplăcute din trecut.

„În psihodramă, ruperea scenariului se referă la momentul în care persoana iese din tiparul obișnuit de gândire, comportament sau reacție emoțională, cu alte cuvinte, iese din «scenariul interior». Protagonistul are ocazia să experimenteze o reacție diferită de cea obișnuită (de exemplu: în loc să fie obedient într-o situație inconfortabilă, poate să spună ce îl deranjează și să-și comunice nevoile), să schimbe raportarea la o scenă din trecut, să experimenteze roluri noi pentru a vedea și trăi o altfel de «poveste». Astfel se deschid posibilități de alegeri noi în viața reală, se reduc rigiditatea și automatismul comportamental. De exemplu, o persoană care evită conflictul ar putea să învețe cum să abordeze o persoană critică, exersând aceasta prin jocul de rol. Partea a treia, cea de final, constă în îm­părtășire sau feedback, după ce au loc încheierea acțiunii și încheierea sau strângerea scenei construite. Toți participanții se adună în mijlocul scenei și își împărtășesc sentimentele și trăirile. Exprimă cum a fost pentru ei să joace rolul alt­cuiva, ce au simțit în legătură cu asta sau cum a fost să observe din auditoriu și ce anume s-a actualizat din viața personală. Împărtășirea se face relatând propriile experiențe, vorbind despre sine fără a interpreta sau analiza protagonistul și fără a oferi sfaturi. Una dintre regulile psihodramei este respectarea adevărului subiectiv, așa cum a fost trăit și simțit de fiecare. Se pune accentul pe conexiune emoțională, sprijin și înțelegere. Directorul de psihodramă are în vedere principiul egalității, fiecare membru să împărtășească și să aibă un timp de exprimare aproximativ egal”, a completat psihoterapeutul Adelina Matei.

O sesiune tipică de psihodramă durează între 90 de minute și 3 ore, în funcție de mărimea grupului și de tema aleasă. Grupul cuprinde între 6 și 12 persoane și se poate desfășura față în față într-un studio de psihodramă sau online (cu tehnici adaptate). Psihoterapia de grup prin metodele psihodramatice se lucrează în grupuri închise pe termen lung, cu aceleași persoane pentru a consolida încrederea și a favoriza deschiderea participanților. Sesiunile de grup se desfășoară pe durate variabile: 3, 6, 9 luni sau chiar mai mult.