În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, ne îndreptăm gândul și inima către Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, prima monahie româncă de neam domnesc canonizată la noi. De viță
Galateni 4, 4-7
Prochimenul glasul al 8-lea: Tot pământul să se închine Ţie şi să cânte Ție. (Ps. 65, 3)
Stih: Strigaţi lui Dumnezeu toți locuitorii pământului, daţi slavă numelui Său (Ps. 65, 1)
DIN EPISTOLA CĂTRE GALATENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
Fraților, când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Și, pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel, dar, nu mai ești rob, ci fiu; iar de ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.
Aliluia, glasul 1
Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. (Ps. 18, 1)
Stih: Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. (Ps. 18, 2)



.jpg)


