Pasivitatea, cea mai nocivă în caz de bullying

Bullyingul este una dintre marile probleme cu care se confruntă copiii în spaţiul şcolar. Datele organizaţiilor neguvernamentale arată că numărul elevilor care se declară victime ale acestui fenomen a crescut de la 29% la 49% în ultimii 6 ani. Între timp, a apărut o lege antibullying şi s-au trasat şi direcţii de acţiune care trebuie aplicate în fiecare şcoală. Bullyingul nu se referă doar la cei implicaţi în mod direct, ci şi la cei care asistă la agresiune şi nu reacţionează. „Ar trebui să mergem pe ideea intervenţiei asupra grupului, deoarece grupul are puterea de a schimba lucrurile”, susţine Gabriella Losonczy, profesor consilier şcolar la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi.

Numărul elevilor care declară că au fost victime ale bullyingului a crescut de la 29% în 2016 la 49% în 2022, conform datelor comparative ale anchetelor derulate de organizaţia Salvaţi Copiii România. Totodată, 81% dintre cei chestionaţi spun că au asistat în calitate de martori, iar 27% recunosc că au comis ei înşişi astfel de fapte. În noiembrie 2019 a apărut Legea antibullying, care a fost completată în luna mai 2020 cu o serie de norme metodologice. Odată cu interzicerea prin lege „a comportamentelor care constau în violenţa psihologică - bullying”, în şcoli şi „toate spaţiile destinate educaţiei”, elevii recunosc mai uşor fenomenul şi cer ajutor. Copiii vin să se plângă mereu de bullying, susţin profesorii consilieri şcolari, însă nu toate „glumele proaste” pot fi încadrate în categoria bullying.

„În 90% din cazuri (n.r., din cele sesizate de către copii) nu putem vorbi despre bullying, însă eu le explic de fiecare dată ce înseamnă acest lucru, ca ei să facă diferenţa, şi îi încurajez să ceară ajutor de la un adult. Pe înţelesul tuturor, bullyingul înseamnă de fapt un abuz psihologic, emoţional, care are loc continuu, ca o picătură chinezească: azi, mâine, poimâine etc., şi în toate aceste acţiuni ale abuzatorului trebuie să existe şi intenţie”, explică Gabriella Losonczy, profesor consilier şcolar la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi.

Legiuitorii au dat o definiţie complexă violenței psihologice de tip bullying: „acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale”. Pentru a preîntâmpina astfel de acţiuni, a identifica ori a le gestiona pe cele în derulare, potrivit Normelor metodologice de aplicare a legii antibullying, în fiecare instituţie de învăţământ trebuie să existe un grup de acţiune antibullying din care să facă parte directorul şcolii/liceului, profesorul consilier şcolar, trei cadre didactice (formate în problematica violenţei, inclusiv bullying), doi sau mai mulţi reprezentanţi ai elevilor, precum şi reprezentanţi ai părinţilor şi autorităţilor locale.

„Educaţia nu se face doar la şcoală”

Într-o situaţie de bullying nu sunt implicate doar două părţi, victima şi agresorul, ci există, de cele mai multe ori, şi un „auditoriu” format din mai mulţi copii care, în funcţie de atitudinea pe care o au, pot valida sau nu agresiunea. În această direcţie trebuie acţionat, subliniază Gabriella Losonczy: „Din păcate nu se intervine acolo unde există cea mai bună şansă de a schimba ceva şi unde chiar contează. În bullying nu este vorba doar despre cei implicaţi în mod direct, ci şi despre cei care sunt prezenţi la agresiune şi care, de obicei, nu reacţionează sau râd, validând în mod indirect comportamentul agresorului. Ei râd, de multe ori, nu în ideea de a-l încuraja neapărat pe agresor, ci doar că li se pare amuzant. Ar trebui să mergem pe ideea intervenţiei asupra grupului, deoarece grupul are puterea de a schimba în bine lucrurile. Dacă cei din grup (anturaj, clasă) i-ar spune agresorului «nu mai face lucrul acesta că nu e frumos, nu e corect» etc., atunci cu siguranţă că s-ar gândi de mai multe ori înainte să-şi umilească victima. Nu-şi doreşte nimeni să fie exclus din grup şi atunci va renunţa la comportamentele repro­babile. Aici ar trebui să lucrăm la a creşte reacţia anturajului, încurajându-i să ia atitudine. Din punctul meu de vedere, pasivitatea este cea mai nocivă. Şi nu doar în cazurile de bullying”.

Profesoara mai spune că provocarea şcolii, şi nu numai a şcolii, este de a-i educa pe viitorii adulţi să aibă reacţii sănătoase, să iasă din starea de pasivitate şi să renunţe la raţionamentul potrivit căruia dacă nu ni se întâmplă nouă, atunci nu ne afectează. În timp ne va afecta foarte mult. „De multe ori chiar societatea ne învaţă să nu intervenim, deoarece nu ar fi «treaba noastră», însă în mediul educa­ţional, unde ai toate resursele, toate informaţiile, îţi cunoşti colegii de clasă, de liceu, este bine să intervii chiar dacă nu eşti tu deranjat în mod direct. Însă, să nu uităm că educaţia nu se face doar la şcoală, iar cei şapte ani de acasă nu se recuperează nici în următorii 20 de şcoală... Este incorect să pui o asemenea presiune pe un sistem de învăţământ care, din păcate, este orientat, la noi, către achiziţii cognitive şi mult mai puţin pe achiziţii emoţionale, sociale”, mai subliniază profesoara consilier şcolar.

Măsuri de acţiune

Dacă se confirmă actele de agresiune, grupul de acţiune antibullying poate propune conducerii şcolii, conform legii, anumite mă­suri „cu evitarea, pe cât posibil, a mutării disciplinare la o altă clasă și a măsurii de exmatriculare”. Printre măsuri se numără conș­tien­tizarea aspectelor negative ale comportamentului raportat și adoptarea unei atitudini corecte față de victimă; medierea conflictului și împăcarea; evaluarea psihologică pentru elevii implicați în actele de bullying/cyberbullying; consilierea psihologică de specia­litate, dacă este cazul; implicarea victimelor, agresorilor și martorilor în activități educative specifice, cu participarea acestora în roluri menite să stimuleze comunicarea pozitivă, atitudinile și comportamentele prosociale și empatice ­între aceștia și în relația lor cu ceilalți colegi; aplicarea unor practici restaurative și soluții de remediere în cazul pierderii ori distrugerii de obiecte sau de împăcare; implicarea necondiționată a pă­rinților în soluționarea situației de bullying și prevenirea repetării comportamentelor agresive (întâlniri între părinți moderate de directorul unității școlare, unul dintre membrii grupului de acțiune antibullying ori de consilierul școlar, monitorizarea comportamentelor copiilor lor, transmiterea de feedback etc.). În ultimă in­stanţă şi în funcţie de severitatea faptelor se aplică măsurile pre­văzute de statutul elevilor și de regulamentul de ordine interioară, respectiv se sesizează organele de poliție, serviciile de asistență so­cială ori ­SMURD.