Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). După moartea părinţilor ei, care erau foarte bogaţi, sfânta ducea o viaţă singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin faptele sale bune. Vânzându-și toată bogăția, prețul luat l-a împărțit săracilor și celor ce pătimeau prin închisori, nu numai dându-le cele de trebuință, ci chiar slujindu-le cu mâinile sale acelora care fiind răniţi nu mai puteau să aibă grijă de ei înşişi. Anisia fecioara îi vindeca pe unii ca aceștia, ungându-i cu balsamuri şi legându-le rănile și îi încuraja pe cei mâhniți, apoi și pe bolnavii ce zăceau pe paturi îi cerceta și din averea sa îi ajuta. Umbla pe ulițe și pe drumuri și pe câți afla prin gunoaie, săraci sau bolnavi, îi ajuta. Și grăia întru sine: „Să nu-mi fie mie a căuta dulceți și mângâieri întru bogății, care nici ca o picătură de apă nu se vor afla la ziua judecății”. Într-o zi, vrând să meargă la biserică pentru a se închina Domnului Iisus Hristos, a auzit gălăgie mare în popor. Intrând pe poarta ce se numea a Casantrionei, i-a văzut pe păgânii care serbau praznicul Soarelui. Atunci, unul dintre ostaşii păgâni a văzut-o şi a întrebat-o unde merge. Ea a mărturisit că este creştină şi că merge la biserică să se roage. Atunci, ostaşul scoţând sabia a lovit-o pe Sfânta Anisia în coastă, iar aceasta căzând şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Moaştele ei se găsesc până astăzi la Tesalonic, în Biserica „Sfântul Dimitrie”.
Sf. Cuv. Mc. Eugenia (Ajunul Crăciunului)
Sfânta Cuvioasa Muceniță Eugenia s-a născut la Roma, în anul 183, din părinţi păgâni, Filip şi Claudia, de neam ales. La porunca împăratului Comod (180-192) tatăl Sfintei a primit înalta dregătorie de cârmuitor al cetăţii Alexandria Ciliciei, unde a plecat împreună cu soţia, cu cei doi fii şi cu fiica lor, Eugenia.
Pe când erau acolo, Eugenia, în vârstă de 16 ani, a citit Epistolele Sfântului Apostol Pavel şi, auzind astfel de învăţătura Evangheliei lui Hristos şi fiind doritoare de viaţă desăvârşită, şi-a părăsit pe ascuns casa părintească, s-a îmbrăcat bărbăteşte şi a luat cu ea două slugi de încredere. S-au dus la episcopul Elen al Ciliciei şi au primit de la el Sfântul Botez.
Apoi Eugenia şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi s-a dus la o mănăstire de bărbaţi, că încă din vremea aceea, în afara cetăţilor, se întemeiaseră obşti de credincioşi care doreau să păzească poruncile Evangheliei şi să slujească Domnului ziua şi noaptea în rugăciuni şi nevoinţe.
Acolo a trăit şi ea, în osteneli, nevoinţe, trude şi privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea.
Strălucea ca un mare luminător, aşa că, după trei ani, fraţii l-au rugat să le fie stareţ. Dar asupra lui a venit o mare ispită. O văduvă bogată, Melantia, neagră la suflet, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al stareţului.
Dar pentru că nu şi-a atins scopul patimilor ei, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, care era tatăl Eugeniei, şi a făcut plângere că, în acea mănăstire, stareţul înşală prin cuvinte viclene pe femeile cinstite, cum ar fi încercat şi cu ea.
Când prefectul a auzit acestea, s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă în lanţuri pe Eugeniu şi pe monahi, ca să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor.
Şi, înfăţişându-se la judecată, a început a vorbi Melantia, ocărând pe egumen. Atunci, cel ce părea tuturor că e stareţul Eugeniu, a arătat celor de faţă că este femeie cu firea şi a grăit cu îndrăznire tuturor: „Se cuvine ca noi, călugării, să suferim cu mulţumire ocările, batjocura şi chinuirile trupului. Dar, pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească, iată, vă spun că sunt femeie cu firea; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soţia lui e mama mea. Aceştia de lângă mine îmi sunt fraţi, pentru că nu-i voi numi robi”.
În acel ceas toţi au fost cuprinşi de uimire, că au aflat cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia, întrucât, pe când era încă la judecată, a căzut foc din cer peste casa ei şi a ars până la temelie, cu toate avuţiile ei.
Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăţia şi desfătarea vieţii şi s-a botezat. Ajuns mai apoi episcop credincioşilor din Alexandria Ciliciei, şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, omorât de săbiile necredincioşilor.
După săvârşirea tatălui ei, mama sa împreună cu ea s-au întors la Roma, unde au adus pe mulţi la Hristos, dar după o vreme, au fost prinse de ostaşii păgâni.
Eugenia, care strălucea înaintea tuturor, pentru că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea şi aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată în chip minunat. Pentru aceea, i s-a tăiat capul cu sabia şi s-a mutat cu bucurie la Hristos, doritul ei Mire, într-o zi de 25 decembrie, prin anul 258.
