Primul exemplu de familie din istorie: Adam și Eva

După crearea lui Adam, Dumnezeu a spus: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facerea 2, 18). Prin crearea Evei, a apărut practic prima familie din istorie, care a trăit în Rai până la momentul căderii în păcat. O familie care poate fi considerată, fără nici o exagerare, un prototip al familiei creștine.

Când oamenii sunt în­tre­bați care este cea mai importantă caracteristică a unei familii fericite, răspund adesea nominalizând iubirea.

Viața primei familii în Rai

Între Adam și Eva, iubirea, însă, nu era ceva pătimaș, trecător, redus la o atracție fizică reciprocă, ci însăși împărtășirea neîncetată de harul dumnezeiesc care lucra asupra lor în multe modalități. Iubirea lor era una desăvârșită pentru că se întemeia pe o înțe­legere reciprocă deplină, pe comuniunea adusă de rugăciunea de slavoslovire a lui Dumnezeu pe care o săvârșeau împreună, dar și pe armonia a două suflete pline de pace și liniște, necorupte de nici un păcat. Așadar, nu este de mirare că Adam și Eva alcătuiau în Rai o familie care poate fi considerată drept modelul avant la lettre al celei creștine. Lipsiți de orice grijă, pentru că simțeau permanenta purtare de grijă a lui Dumnezeu, străini de orice ceartă, întrucât împărtășeau o dragoste sinceră și deplină, Adam și Eva ar fi progresat la infinit în cunoaș­terea iubirii dumnezeiești și într-o tot mai continuă și plină de semni­ficații legătură a comuniunii între ei dacă nu ar fi intervenit căderea în păcat.

Rugăciunea - stâlp neclintit al vieții de familie

Consecințele dezastruoase ale căderii în păcat a lui Adam și a Evei au fost multiple: părăsirea Raiului, eforturile muncii, suferin­țele bolilor, necazurilor și îmbătrânirii, iar, în cele din urmă, spectrul morții trupești. Greutățile pe care familia primordială a trebuit să le înfrunte nu s-au redus însă la elementele enumerate mai sus. Au trebuit să îndure și șocul primei crime din istorie, când Cain l-a ucis pe Abel, trăind groaznica pierdere a unuia dintre fii și împietrirea sufletească a celuilalt fiu. Însă au reușit să înfrunte toate aceste necazuri și suferințe pentru că, deși nu mai trăiau acum în Rai și nici nu mai beneficiau permanent de bucuria și dulceața sufletească neîncetată care-i însoțea prin lucrarea harului dumnezeiesc, totuși păstrau încă multe calități importante, daruri sufletești de mare preț care pot fi de folos și familiei creștine de astăzi. În primul rând, Adam și Eva nu au încetat să se roage. Desigur, rugăciunea lor nu mai era una doar de laudă neîncetată adresată lui Dumnezeu. Au început să săvârșească și rugăciunea de pocăință (părerea de rău pentru căderea în păcat și cererea iertării din partea lui Dumnezeu), rugăciunea de cerere a ajutorului dumnezeiesc (pentru că acum nu mai trăiau într-o lume în care nu le lipsea nimic, ci aveau nevoie de sprijin la tot pasul), rugăciunea fierbinte pentru ușurarea necazurilor și nevoilor fiilor și fiicelor lor și rugăciunea de mulțumire pentru binefacerile primite. De altfel, și Sfântul Grigorie Palama ne descrie această viață de rugăciune care trebuie să fie prezentă permanent: „Zilnica noastră convorbire cu Dumnezeu prin rugăciune și prin psalmodie liniștește toate asalturile împotriva noastră și transformă și îndepărtează poftele cele trupești, și cunoștința cea nefolositoare a lumii acesteia o face nebună, curăță înfumurarea și uciderea o nimicește și dăruiește păzirea legii și protecție cetăților și caselor, sufletelor și trupurilor și celor care trăiesc în căsătorie (s.n.) și celor care sunt chemați la viața în singurătate, într-un cuvânt, aceasta este locul și siguranța tuturor bunătăților, păzirea și izbăvirea de tot răul și necazul” (Sf. Grigorie Palama, Omilii, 51, 12, vol. III, trad. de Parascheva Grigoriu, București, Ed. Anastasia, 2007, p. 218).

Buna înțelegere - o calitate netrecătoare a familiei fericite

Nu ni se spune nicăieri că Adam și Eva s-ar fi certat vreodată. Buna înțelegere între ei a continuat și după plecarea intempestivă din Rai. Și trebuie remarcat aici că temelia oricărei căsnicii trainice și fericite depinde în primul rând de această bună înțelegere. Înțeleptul rege Solomon spunea: „Mai bine să locuiești în pustiu decât cu o femeie certă­reață și supărăcioasă” (Pilde 21, 19), iar Isus, fiul lui Sirah, afirma că însăși înțelepciunea dumnezeiască se bucură de trei lucruri: „unirea fraților, dragostea între prieteni și bărbatul cu femeia care se înțeleg bine unul cu altul” (Ecclesiasticul 25, 2). Într-o serie de interviuri scurte acordate unei televiziuni acum mai mulți ani, numeroase cupluri care ajunseseră la sărbătorirea a 50 de ani de căsnicie afirmau că secretul căsniciei lor îndelungate fusese tocmai buna înțelegere, la care se adăuga și dorința continuă de a se sprijini reciproc în încercările și greutățile inerente fiecărei vieți de familie. Oare nu sunt buna înțe­legere și sprijinul reciproc dovezile incontestabile care arată iubirea creștină prezentă în mijlocul unei astfel de familii?

Iubirea sufletească și atracția trupească

Totodată, Adam și Eva au păstrat, în plus față de rugăciune și buna înțelegere, o dragoste reciprocă în care nu a prevalat atracția fizică asupra celei sufletești. Este firesc ca un bărbat și o femeie care doresc să alcătuiască o familie să resimtă și această atracție de ordin fizic, dar, dacă este singurul element pe care-l au în comun, fără a-i adăuga buna înțelegere, cu­noaș­terea adecvată a calităților și defectelor celuilalt, dar și o curată și sinceră iubire sufletească, atunci viitoarea căsnicie va dura fix atât cât va persista atracția fizică. Aceste iubiri pătimașe, strict trupești, nu au viață îndelungată și se topesc asemenea zăpezii primăvăratice în fața soarelui arzător al necazurilor și încercărilor.

Cuvântul înțeleptului rege Solomon este adevărat: „femeia desfrânată umblă după o bucată de pâine, pe când femeia-soție dorește un suflet de mare preț” (Pilde 6, 24) și se aplică și bărbaților în egală măsură, pentru că viața de căsnicie presupune o curăție sufletească prealabilă pentru a putea subzista pe termen lung. Un om desfrânat poate întemeia o familie numai dacă învață să se lepede de păcatul său și să păstreze adevărata cu­viință și măsură, pentru a nu răni iremediabil inima persoanei care i-a încredințat-o pentru tot restul vieții.

Așadar, rugăciunea, buna înțe­legere și dragostea sufletească sunt temeliile statornice și vii ale familiei creștine și ne-au fost lăsate ca o moștenire de mare preț încă din vremea cuplului primordial Adam și Eva. Depinde doar de noi să le facem lucrătoare în viața familiilor noastre, astfel încât și copiii noștri, la rândul lor, să le poată urma ca model în familiile pe care le vor întemeia mai târziu.