Harul și inteligența artificială

Acum ceva timp, doi oameni din Biserică, cu așezare duhovnicească și rod frumos în lucrarea misionară, inventariau problemele mai presante ale vieții creștine de azi. Unul a vorbit, la un moment dat, despre „pericolul inteligenței artificiale”. După un timp, celălalt îl oprește și-i spune: „Acum vorbește-mi, te rog, tot atât de mult timp despre har”.

Deși nu am fost martor ocular la acest dialog, m-a urmărit mult timp această inedită punere-împreună a două teme aparent plasate în „universuri paralele”. Ceva mă intriga. Nu cumva fervoarea cu care oamenii folosesc instrumentul numit „inteligență artificială” este și o expresie a deturnării resemnate, deși nu conștiente, a căutării harului dumnezeiesc? Nu cumva acum începe ultima etapă a unei cumplite dezumanizări?

„Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere” (I Corinteni 4, 20). Putere - adică har, lucrare dumnezeiască. Întâia cădere a constat în reducerea harului (puterii) la cuvânt. A doua și ultima cădere, pe măsură ce științele au luat avânt, a fost degradarea cuvântului la statutul de (simplă) informație. Dar nu se putea întâmpla asta în lume, dacă nu se întâmpla mai întâi în Biserică, ceea ce e consemnat de Pateric: „Prorocii au făcut cărţi. Au venit apoi părinţii noştri şi au împlinit (cele scrise). Iar alții, după dânşii, le-au învăţat pe de rost. Şi venind neamul (adică generaţia) de acum, le-a copiat şi le-a pus pe rafturi, fără să le folosească”.

Așa am ajuns ca, în zilele noastre, să avem un acces fără precedent la vaste cunoștințe teologice, mai degrabă în detrimentul decât în folosul unei relații vii cu Dumnezeu-Cuvântul. Credința, cum bine știm, nu se poate reduce la formule dogmatice sau algoritmi... rituali. Creștinismul nu urmărește acumularea de informații despre Dumnezeu, ci comuniunea cu Dumnezeu ca Persoană. Dacă nu ar fi așa, ar însemna să aibă dreptate acel „profet” mult mediatizat care afirmă că „dacă religia este construită din cuvinte, atunci inteligența artificială va prelua controlul asupra religiei”.

Avem multe și serioase semnale de alarmă cu privire la utilizarea inteligenței artificiale în viața spirituală. Da, ea îți poate oferi ­instantaneu informații despre Biserică, despre Biblie sau despre alte scrieri sfinte, chiar despre anumite etape sau aspecte ale vieții duhovnicești. Unii chiar mi-au mărturisit că cer de la ChatGPT îndrumări ca unui psiholog sau unui duhovnic. E adevărat, un preot nu poate oferi instant atâtea răspunsuri și nici nu poate fi non-stop la dispoziția cuiva. Însă el poate oferi ceea ce nici o mașinărie din lume nu poate da, mai ales în Taina Spovedaniei: Duhul lui Dumnezeu. Iar Duhul luminează toate prin har.

Nu poate fi înlocuit discernământul cu o alegere ghidată între „n” posibilități. Înțelepciunea nu este informație și nu se transmite ca atare. Așa cum nici a înțelege ceva nu e totuna cu a pricepe (a pătrunde cu mintea). Calculul probabilistic, predicțiile nu pot înlocui îndrumarea personală. A avea controlul, a deține puterea informației nu are nici un fel de legătură cu porunca divină de „a supune” și „a stăpâni” peste întreaga creație (cf. Facerea 1, 26-28). Controlul se exercită din afară și e limitativ, stăpânirea din referatul biblic denotă chemarea și posibilitatea de a asuma lăuntric întreaga lume pentru ca, apoi, să fie adusă jertfă lui Dumnezeu spre înnoire. Căci îndumnezeirea omului înseamnă și o „ridicare” a creației din condiția actuală.

Din păcate, deja a venit vremea unor interogații precum: Cine mai alege azi cercetarea, căutarea unui cuvânt ziditor de la un om viu, în fața ispitei de a primi instantaneu o informație de la o mașinărie? Sau alege cultivarea răbdării în era vitezei informaționale? Cine mai caută tăcerea și autointerogația când are în față un terminal la care poate tasta toate întrebările ce-i pot trece prin cap? Cine se mai străduiește să-și coboare mintea în inimă, iar nu să o „externalizeze” printre algoritmii unei gândiri artificiale?

Deloc întâmplător, în Duminica a doua din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama), se lecturează pericopa despre vindecarea slăbănogului din Capernaum (Marcu 2, 1-12). „Unii dintre cărturarii” de atunci au receptat acel „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” doar ca pe o informație fără consistență și fără consecință. Ca să dovedească (și) ce „putere are Fiul Omului”, s-a făcut (și) minunea vindecării trupești.

Acum lucrurile se cam petrec taman pe dos. Unii (se în)cred unei informații, fără a mai căuta și încredințarea lucrării. Aceștia par a se conduce după deviza unei noi forme de idolatrie: „Ia-ți patul tău și dormi. Chatbot-ul lucrează pentru tine”. E și ăsta un soi de iad, dacă ne luăm după metafora celui care spune că iadul este visul perpetuu fără visător. Sau coșmarul, ca să fim mai realiști.