Bisericuţa din satul părintelui Galeriu

Ne oprim azi pe buza de sus a Răcătăului, în cătunul Mazililor (judeţul Bacău), la o aruncătură de băţ de casa părintească a marelui teolog Constantin Galeriu, unde mai poate fi văzută, cine ştie pentru doar câtă vreme, o veche bisericuţă de lemn. O filă ce abia se mai ţine în cartea de istorie a locului.

Până sus, pe dealul Răcătăului, calea e anevoie de străbătut. Drumul, lutos, e stâlcit de şuvoaiele de apă ce-l sapă necontenit şi de roţile ce se afundă, opintindu-se la deal. Vara, străbătându-l, rişti să-ţi ridici în cap toată mânia colbului aşezat ca la el acasă peste panglica diformă ce taie, pieptiş, cocoaşa bombată a colinei. Greu de urcat şi în miezul anului, dar şi mai greu în iernile cu omăt căzut cu îndestulare. Noroc de împrejurimi, gata să-ţi fure privirile la fiecare pas, să te îmbie la admirat, ca să nu simţi asprimea urcuşului. Devale, se vede ochiul de apă al iazului Horgeşti, lucind ca o bobiţă de cleştar sub tipsia de foc a amiezii. Roată, cât ţine orizontul, câmpuri decupate ca piesele unui joc de lego. Ici-colo, verdele e mai nervos, luând forma frunzişului des al pomilor, semn că acolo e casă de gospodar. Sus, pe vârful dealului, aflată numai în grija norilor ce aleargă, cât e ziulica de lungă, prin ograda largă a Ce-rului, stă bisericuţa de lemn a cătunelor Mazili şi Bazga. Mic, însingurat, în teribilă suferinţă, locaşul seamănă cu un bătrân bolnav şi neputincios. Bârnele, greu încercate de timp şi de cari, abia se mai ţin pe picioare. Înăuntru, tencuiala, aplicată cine ştie când, apasă şi mai mult trupul firav al lemnului. „S-a lăsat din partea de nord, acum e înclinată de-a binelea“, spune cu amărăciune parohul Vasile Bădăluţă, în timp ce ne îndreptăm spre locaş.

Cândva, vatra veche a satului se afla aici, sus, pe culme, în jurul bisericuţei. Cu timpul, oamenii şi-au lăsat casele şi au tot coborât, să fie mai aproape de drumul ce duce la Horgeşti. Numai biserica a rămas aici, semn stingher al unei lumi ce va fi fost. „Oamenii sunt foarte legaţi de bisericuţa asta. E zona răzeşilor aici şi răzeşii întotdeauna au fost mai credincioşi şi mai harnici. Vin pe jos aproape patru kilometri până aici, pe deal“, povesteşte părintele Vasile Bădăluţă.

Potrivit pisaniei, bisericuţa cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ de la Mazili (azi Răcătău de Sus) a fost ridicată la 1815, de un anume D. Zdrobiş. Clopotele datează din prima jumătate a secolului al XVII-lea şi au fost aduse, ca şi catapeteasma, de la un fost schit de călugări ce a existat pe colina Runcului, din apropiere, sub poala pădurii Furnurake. În monografia satului Horgeşti, publicată de pr. dr. Nicolae Hurjui, este consemnat că în cimitirul din jurul bisericuţei ar fi fost îngropaţi arhimandriţi şi ieromonahi de la fosta mănăstire de pe Runc.

Stilul arhitectural

Biserica de lemn de la Mazili - Horgeşti este construită din bârne de stejar, încheiate la colţuri „în cheotori“ şi aşezate pe temelie de piatră de râu. În timp, pe dinafară, bârnele au fost blănite cu scândură, pentru protecţie, iar interiorul a fost tencuit şi pictat.

Azi, din cauza degradării şi a intervenţiilor făcute în decursul timpului, se mai păstrează la exterior doar câteva elemente de decor. Astfel, deşi aflat sub un strat considerabil de vopsea, poate fi admirat brâul sub formă de frânghie răsucită, simbol al credinţei creştine, ce înconjura vechiul portal de intrare. De asemenea, un alt străvechi simbol creştin, motivul peştelui, înconjoară portalul.

Învelitoarea acoperişului, odinioară de şindrilă, este astăzi din tablă.

Patrimoniul bisericuţei

Interiorul, pictat, se află într-o profundă stare de degradare. Cea mai valoroasă piesă aflată în patrimoniul locaşului este catapeteasma, adusă de la schitul de pe Runc şi care, se spune, nu a fost niciodată restaurată. Totuşi, la o privire atentă, în partea de jos se disting registre pictate ce par să fi fost adăugate ulterior. „În inventarul de patrimoniu mai avem două icoane vechi şi două Evanghelii de la 1915. Din păcate, bisericuţa nu a avut o poveste prea fericită, fiind văduvită de multe lucruri. Când am venit aici, în urmă cu cinci ani, nici măcar registrele de inventar nu le-am găsit“, povesteşte părintele Bădăluţă.

Reparaţii

Ultimele reparaţii capitale au fost făcute în anul 1936, atunci când locaşul a şi fost pictat din nou pe interior, aşa cum se arată în pisanie, singurul document scris ce mai păstrează ceva din istoria acestui locaş. Acum, acesta se află în prag de colaps şi numai o minune l-ar putea salva. „Din cauza greutăţii tencuielii, au început să crape pereţii, catapeteasma s-a înclinat, biserica însăşi are un anumit grad de înclinare. De aceea, am vrea să reuşim să o consolidăm cumva în partea de nord, ca să nu se prăbuşească. Tabla e şi ea într-o stare precară, plouă înăuntru. Am vrea să putem face ceva, dar satele sunt sărace, îmbătrânite şi nu ştiu cum vom reuşi“, spune părintele.

În prezent, locaşul face parte din Parohia Răcătău, slujind comunităţilor din cătunele Bazga şi Mazili.

Satul părintelui Galeriu

Cătunul Mazili, azi cunoscut sub numele de Răcătău de Sus, este parte componentă a comunei Horgeşti din judeţul Bacău şi se află la aproape 40 de kilometri distanţă de oraşul Bacău, pe traseul Bacău-Parincea-Horgeşti.

Odinioară toate dealurile din jur erau denumite după aşezarea în funcţie de poziţia faţă de pârâul Răcătău, un afluent al Siretului ce trece prin zonă, denumiri căpătate apoi şi de aşezările o-meneşti ce s-au închegat aici: Răcătău de Sus (Mazili), Răcătău de Jos (Bazga), Răcătău-Răzeşi. De numele acestor aşezări se leagă şi cel al unuia dintre cei mai mari teologi şi cărturari români, părintele Constantin Galeriu. Acesta s-a născut într-o căsuţă de pe dealul Răcătău-Ră-zeşi, despărţită de numai un câmp de bisericuţa de lemn Mazili. „Părintele Galeriu s-a născut aici, a copilărit aici. Ultima dată a venit în sat cu câţiva ani înainte să moară“, povesteşte părintele Vasile Bădăluţă.