Blocada rusă asupra porturilor ucrainene „trebuie să înceteze”

Data: 11 Septembrie 2023

De la jumătatea lunii iulie, de când a pus capăt acordului prin care se angaja să permită exportul cerealelor Kievului prin Marea Neagră, Rusia atacă sistematic porturile de la Dunăre, din regiunea Odesa, folosite acum la transportul produselor agricole ucrainene. Este o încercare de a deconecta Ucraina de la piaţa mondială a cerealelor, a acuzat un oficial de la Kiev.

Cel puțin patru atacuri rusești cu drone au avut loc săptămâna trecută doar asupra portului Izmail, regiunea Odesa, aflat la graniţa cu România, potrivit autorităţilor locale, citate de agenţia EFE.

„Este deja al patrulea atac asupra districtului Izmail în ultimele cinci zile”, a scris şeful Administraţiei Militare din regiunea Odesa, Oleg Kiper, pe Telegram. Kiper a explicat că atacul de joi dimineață a durat trei ore şi a fost efectuat cu 33 de drone kamikaze Shahed, dezvoltate de Iran, pe care Rusia le foloseşte aproape în fiecare noapte pentru a ataca teritoriul ucrainean. Cel puţin una dintre dronele lansate luni de Rusia împotriva Izmailului a căzut pe teritoriul României, ţară membră a NATO, aminteşte EFE.

Blocada rusă asupra porturilor ucrainene după retragerea Moscovei din acordul privind tranzitul de cereale pe Marea Neagră, încheiat sub egida ONU şi a Turciei, este „scandaloasă şi trebuie să înceteze”, a re­acționat vineri preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

„Este pur şi simplu scandalos că Rusia, după ce a pus capăt iniţiativei privind tranzitul de cereale pe Marea Neagră, blochează şi atacă porturile maritime ucrainene”, a declarat Michel în ajunul summitului G20 de la New Delhi, potrivit AFP.

Rusia s-a retras din acord după ce a afirmat că acesta nu şi-a atins obiectivul de a diminua foametea din Africa. Ulterior, Kremlinul i-a cerut Turciei să ajute Rusia să-şi exporte cerealele către ţările africane.

„Oferta de un milion de tone de cereale către Africa, făcută de Kremlin, este absolut cinică”, a adăugat Michel, precizând că acordul prevedea livrarea a 32 de milioane de tone, în special ţărilor în curs de dezvoltare.

Lunea trecută, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, s-a întâlnit la Soci cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a-l convinge să reia acordul, mediat în 2022 de Turcia și ONU. Rusia nu renunță, însă, la condițiile pe care le-a pus anterior, și anume reprimirea Băncii Agricole Ruse în sistemul internaţional de plăţi SWIFT şi asigurarea navelor cu cereale, a explicat Erdogan, potrivit presei din Turcia.

„În 28 august, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a propus un mecanism intermediar care ar rezulta din tranzacţia SWIFT, nu direct SWIFT cum voiau ruşii. A spus şi că se lucrează la problema asigurărilor”, a declarat preşedintele turc. Erdogan urmează să discute cu Guterres la Adunarea Generală a ONU de la New York, în perioada 18-26 septembrie. (C. Z.)