Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat după apariția în presă a concluziilor auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost
Navetă zilnică medie de 17 km până la serviciu și înapoi
Românii parcurg cea mai scurtă distanţă în naveta zilnică către şi dinspre locul de muncă, în comparaţie cu ceilalţi europeni, însă se clasează pe locul al șaselea după durata deplasării, cu aproape 53 de minute, relevă un studiu realizat în 16 ţări. „Angajaţii din România petrec, în medie, 53 de minute pe zi pentru deplasarea dus-întors la locul de muncă, deşi parcurg doar 17 km, faţă de o medie europeană de 45 km - cea mai mică distanţă medie dintre cele 16 ţări europene incluse în studiul HR&Payroll Pulse. (...) Ca durată a navetei, România se află pe locul al şaselea în clasamentul european”, precizează autorii cercetării SD Worx.
Cele mai lungi navete sunt în Belgia, unde angajaţii parcurg, în medie, 64 km dus-întors în 61 de minute, în Suedia (53 km, 57 de minute) și Irlanda (47 km, 56 de minute), iar cele mai scurte ca distanță sunt în România (17 km în 53 de minute), Croaţia (37 km parcurşi în 41 de minute), Italia (42 km în 35 de minute), Slovenia (42 km în 32 de minute).
Diferenţa dintre timpul petrecut pe drum şi distanţa parcursă conturează o problemă mai degrabă de mobilitate, susţine cercetarea. Datele regionale evidenţiază faptul că, în Bucureşti-Ilfov, naveta dus-întors durează în medie 73 de minute, deşi distanţa parcursă este de numai 16 kilometri, în timp ce în celelalte şapte regiuni de dezvoltare, durata medie este între 43 şi 49 de minute. „În Bucureşti-Ilfov, unde presiunea navetei este cea mai ridicată dintre regiunile analizate, 47% dintre respondenţi ar dori să lucreze mai mult de acasă. (…) Totodată, 35% consideră că pierd pe drum timp important care ar putea fi folosit pentru muncă. În Bucureşti-Ilfov, procentul ajunge la 43%”, se arată în studiul realizat în 16 ţări europene pe un eşantion de 5.936 de decidenţi de resurse umane şi 16.500 de angajaţi.



.jpg)