Bogăţia duhovnicească şi culturală de la Hodoş-Bodrog

Mănăstirea Hodoş-Bodrog este un vechi centru de rugăciune, cultură şi activitate socială, din vestul ţării noastre. Atestată de la începutul mileniului al II-lea, dar prezentă în tradiţia locului cu mult timp înainte, mănăstirea de pe malul Mureşului a rezistat în faţa degradării timpului, chiar şi a crudului general Bukow, fiind şi astăzi un loc unde credincioşii îşi pot pleca genunchii la rugăciune. Meritul mănăstirii este acela de a fi rezistat în faţa influenţei sârbe, aparţinând pentru mult timp de scaunul de la Carloviţ, care a trimis aici călugări şi stareţi de naţionalitate sârbă. Se spune că mănăstirea este şi o dovadă a continuităţii daco-romanilor pe aceste locuri, deoarece în zidul bisericii s-au găsit cărămizi romane cu sigiliul Legiunii a 5-a Macedonica.

Nu este deloc greu să ajungi la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. La nici 12 kilometri de oraşul Arad, pe şoseaua spre Periam, în satul Bodrogu Nou, aproape de râul Mureş, faci la dreapta pe un drum mai îngust, care duce direct spre mănăstire. Dovada că te îndrepţi spre mănăstire sunt troiţele de piatră, înnegrite de ceara lumânărilor şi presărate din loc în loc până la poarta mănăstirii. Înainte de a intra efectiv între zidurile mănăstirii, după ce treci de clopotniţa abia terminată, e imposibil să nu te fascineze grădina imensă care îţi apare în faţă, inundată cu tot soiul de flori. Aici este „antecamera“ unde reuşeşti să te linişteşti şi să te pregăteşti sufleteşte pentru a te împărtăşi din bogăţia duhovnicească a mănăstirii care i-a dat puterea de a sta falnică atâtea secole. Liniştea, atmosfera de reculegere, combinate cu intimitatea spaţiului în care intri, cu adevărat te îndeamnă la rugăciune. Fiecare componentă a peisajului care îţi apare în faţă, de la biserica veche, până la arborii bătrâni sub care te adăposteşti vara de arşiţa soarelui, constituie o dovadă a istoriei îndelungate a acestei mănăstiri. Pelerini din toată ţara „Sunt de 15 ani aici, ne spune ieromonahul Chiril Mihali, ghidul mănăstirii. La noi pot să spun că e linişte, pace. Părintele stareţ, arhim. Nestor Iovan, este o fire puţin mai aspră în cele duhovniceşti, reuşind să păstreze unitatea. A ţinut sub control viaţa monahală de aici“. Şi roadele acestei armonii sunt mulţimea de credincioşi care vine aici. „Ne caută, cu toate că nu avem un duhovnic renumit. Vin credincioşi din zona Banatului, dar şi din toată ţara. Datorită lor, mănăstirea înfloreşte din punct de vedere duhovnicesc. Cel mai important lucru este să plece de aici credincioşii mulţumiţi sufleteşte şi împăcaţi cu ei înşişi şi cu Dumnezeu“, mai spune părintele Chiril. Dintre cei 22 de vieţuitori ai Mănăstirii Hodoş-Bodrog, 4 preoţi săvârşesc zilnic, cu rândul, cele 7 Sfinte Laude împreună cu Sfânta Liturghie. „Conform unei tradiţii mai vechi de prin secolul al XVII-lea, în fiecare vineri dimineaţa facem Sfântul Maslu, începând cu ora 10, după Sfânta Liturghie, urmat de rugăciunile de dezlegare ale Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur“, detaliază ieromonahul Chiril Mihali. După o tradiţie mai nouă, de la începutul mileniului al III-lea, pentru faptul că mulţi credincioşi doreau să vină la Sfânta Taină a Maslului, dar neputând dimineaţa, părintele stareţ a hotărât să se facă şi vineri noaptea, adică la ora 11:30, urmată de aceleaşi dezlegări ale celor doi părinţi, la care participă „foarte mulţi credincioşi, dintre care mai mult de 60% vin tocmai din Timişoara“, aflăm de la călugărul ghid. Dar nu doar noaptea e plăcut să vii la slujbele de aici, ci şi duminica ori în sărbători, mai ales de cum se încălzeşte şi până toamna târziu, când slujbele se fac în paraclisul de vară. Întreaga curte interioară se umple de credincioşi, transformând-o într-o biserică în aer liber. Paraclisul de vară, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, a fost construit în 1935, şi sub el se află o criptă episcopală, unde sunt îngropaţi 4 episcopi ai Aradului şi ultimii doi stareţi ai mănăstirii, ne explică ghidul lăcaşului monahal. „În timpul săptămânii, fiind doar noi şi câţiva credinioşi, facem slujba în biserica nouă, pentru că cea veche este în stadiu de restaurare. În anii trecuţi, vara, în cursul săptămânii, săvârşeam în biserica veche cele 7 Laude, iar biserica nouă o foloseam doar iarna, pentru că are încălzire“, ne spune tot pr. Chiril, care aminteşte şi de paraclisul de iarnă, care se află în colţul clădirii stăreţiei, legat de aceasta, având hramul „Schimbarea la Faţă“. Inundată de mai multe ori de apele Mureşului Pe lângă godpodărie, de unde îşi procupă hrana, călugării Mănăstirii Hodoş-Bodrog se mai îngrijesc şi de un atelier de făcut lumânări, pentru uz intern, dar şi pentru mănăstirile din jur, cum ar fi Mănăstirea Gai, Mănăstirea Crişan, Mănăstirea „Sfânta Cruce“ de la Oradea. „Mai avem şi un atelier de croitorie, unde lucrez şi eu alături de câţiva părinţi, printre care şi părintele Modest, recunoscut peste tot în ţară. Sculptură şi pictură nu avem, pentru că suntem puţini“, spune părintele Chiril. O altă „îndeletnicire“, mai nouă, este studiul. Majoritatea sunt la şcoli, unii la Facultatea de Teologie, alţii încă la liceu. Părintele stareţ, arhim. Nestor Iovan (65 de ani), un om foarte harnic, a încercat să dea o altă faţă mănăstirii. A început cu ridicarea unei noi clopotniţe. După ce a terminat de reparat acoperişul bisericii vechi, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“, ce datează din a doua jumătate a sec. al XIV-lea, a hotărât să restaureze şi pictura. Începută în toamna anului trecut, restaurarea este încă în desfăşurare. În interiorul şi exteriorul bisericii, la baza zidului, de jur-împrejur, s-a săpat un şanţ adânc, formându-se o canalizare. „Apoi s-a adăugat piatră măruntă, ca să poată să treacă apa şi să se scurgă prin canalizare, pentru ca să nu mai intre umiditatea în pereţi. Biserica a avut foarte multă umiditate în interior din cauza inundaţiilor din anii â70, care au afectat pictura. În interior, biserica este degradată până la geamuri, pentru că se spune că apa a ajuns până acolo. Acum, dacă s-a construit şi un dig în jurul mănăstirii, suntem mai protejaţi. Dar mănăstirea a avut multe probleme cu Mureşul în decursul istoriei“, aflăm de la ghidul mănăstirii. Taurul „Hodoş“ descoperă prima icoană a mănăstirii Înainte, Mureşul trecea prin faţa mănăstirii, fiind foarte aproape de ea. Acesta era graniţa dintre Ardeal şi Banat. Se spune în tradiţie că mănăstirea era ameninţată de generalul Bukow, cel care a dărâmat multe biserici şi mănăstiri din Ardeal, din ordinul Mariei Teresa, împărăteasa Austriei. Aflând călugării şi sătenii de pericolul care se apropie, au hotărât să mute cursul Mureşului, trecând Mănăstirea Hodoş-Bodrog în Banat şi scăpând astfel de crudul general. Conform altei tradiţii, Mănăstirea Hodoş-Bodrog ar fi una dintre cele mai vechi din ţară, şi nu numai din vestul Banatului. Se presupune că ar fi o continuare a alteia mai vechi, din Cenad (pe Mureş), de la începutul secolului al XI-lea. Cercetările arheologice făcute în anul 1976 au descoperit în incinta mănăstirii mai multe vestigii care dovedesc existenţa unei aşezări monahale pe acest loc încă de la începutul mileniului al II-lea. Spre exemplu, zidurile bisericii sunt făcute din cărămizi romane, având pe ele sigiliul Legiunii a 5-a Macedonica, probabil luate de la altă clădire. Tot după o veche tradiţie, Mănăstirea Hodoş-Bodrog a luat fiinţă în urma descoperirii unei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în braţe. Tradiţia spune cum un taur din turma unui păstor a scos cu coarnele dintr-o movilă de pământ icoana, pe acel loc credincioşii construind o bisericuţă, unde s-a păstrat şi icoana, care s-a dovedit a fi şi făcătoare de minuni. „Hodoş“, care înseamnă sărbătoresc, maiestuos, ar fi fost numele taurului de care legenda leagă începutul mănăstirii, iar numele de Bodrog vine de la poziţionarea mănăstirii între ape, denumiri pe care le au şi cele două sate vecine: Bodrogul Vechi şi Bodrogul Nou. Atât capul osificat al taurului, cât şi icoana făcătoare de minuni se află în pronaosul bisericii vechi a mănăstirii. ▲ Atestată acum 1.000 de ani Prima atestare documentară apare în anul 1177, într-o diplomă dată de regele Bela al III-lea, unde se vorbeşte de proprietăţile Mănăstirii Hodoş-Bodrog şi de vecinii pe care-i avea atunci; dar vechimea ei este cu mult mai mare, după cum afirmă şi unii istorici locali, cum ar fi Ladislau Naghy de Peretsenyi, prietenul lui Gheorghe Şincai, care spune că în Mănăstirea Hodoşului au locuit, pe vremea ducelui Ahtum, la începutul sec. al XI-lea, călugări „greci“ de rit răsăritean. Într-un alt document din 1216, Mănăstirea Hodoş-Bodrog, sub numele de „Mănăstirea Ciala“, este menţionată în rândul altor mănăstiri de rit răsăritean, aparţinând de sistemul monastic teodosian cu centrul la Ierusalim. Numele de „Ciala“ i s-a dat probabil pentru că mănăstirea se afla la marginea pădurii Ciala. Dintr-un alt document, provenit din anul 1233, aflăm că Mănăstirii Hodoş i s-a repartizat o cantitate anuală de 1.000 de bulgări de sare, care erau transportaţi din Transilvania pe râul Mureş. Invazia tătară de la 1241 a dat o lovitură puternică sistemului monastic din câmpia Aradului în urma căreia multe mănăstiri existente înainte dispar din izvoarele istorice. Mănăstirea Hodoş-Bodrog a trecut şi peste această situaţie dificilă. Se pare că a fost distrusă numai bisericuţa mănăstirii, dar viaţa monahală a continuat, deoarece există o menţiune în această privinţă într-un document din anul 1278. Mănăstirea Hodoş-Bodrog îşi va continua activitatea, dar fără a mai avea o biserică reprezentativă, deoarece sinodul latin din anul 1279 a interzis construirea de noi biserici ortodoxe, în locul celor distruse de tătari, situaţie care s-a menţinut până în a doua jumătate a sec. al XIV-lea. În anul 1326, un document aminteşte de voievodul Neagu de Hodoş, pe care istoricul Ştefan Meteş îl consideră un posibil protector al mănăstirii. Ţinând cont de cercetările arheologice şi de părerile unor istorici, actuala biserică a mănăstirii, construită în stilul triconc bizantin, datează din a doua jumătate a sec. al XIV-lea, fiind contemporană cu unele mănăstiri din Ţara Românească - Vodiţa, Tismana, Cozia, precum şi cu cea de la Prislopul de Haţeg - cu care se aseamănă din punct de vedere arhitectonic. Din aceeaşi perioadă cu biserica datează şi turnul-clopotniţă zidit din cărămidă, care a fost restaurat în anul 1904. ▲ Educaţie şi cultură Mănăstirea Hodoş-Bodrog a fost şi un centru cultural de mare însemnătate pentru viaţa bisericească din această zonă. La mănăstire a funcţionat o şcoală pentru tinerii aspiranţi la preoţie, monahii contribuind prin aceasta la formarea intelectualităţii române din aceste părţi. Mulţi dintre viitorii preoţi au învăţat carte sub îndrumarea călugărilor Timotei, Gheorghe şi Vicenţiu. La mănăstire a mai funcţionat şi un atelier de confecţionat ornate şi veşminte bisericeşti, multe dintre operele călugărilor păstrându-se în muzeul mănăstirii. În 1796 se aminteşte şi de existenţa unei bolniţe, care era de proporţii modeste faţă de cele din alte mănăstiri. Iar în anul 1939, Mănăstirea Hodoş-Bodrog a înfiinţat o şcoală-orfelinat care a funcţionat la început în satul Călugăreni, iar mai pe urmă s-a mutat în incinta mănăstirii. Copiii orfani au fost educaţi aici până în anul 1948, când reforma de atunci a învăţământului a interzis activitatea şcolii. Între 1864-1918, aproape toţi episcopii şi mitropoliţii Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania au fost închinoviaţi la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, printre care şi primul patriarh al României, Miron Cristea. ▲ Mănăstirea Hodoş-Bodrog, după anul 1948 După instaurarea regimului comunist, în viaţa şi activitatea Mănăstirii Hodoş-Bodrog a intervenit o serie de modificări. În anul 1948 mănăstirea a fost deposedată de terenurile agricole, de pădure şi de utilajele agricole, i s-a luat dreptul de a menţine şcoala-orfelinat, unii dintre călugări suferind prin temniţele comuniste. În urma Decretului 410 din anul 1959, mănăstirii nu i s-a mai dat posibilitatea de a primi călugări, iar cei care au fost până la acea dată au fost scoşi afară din mănăstire, rămânând doar trei vieţuitori (doi călugări infirmi şi un preot celib, pensionar). Mănăstirii i-au fost lăsate două hectare de teren, ca zonă de protecţie, iar clădirile au fost folosite pentru interesele CAP-ului din localitate, situaţie menţinută până în anul 1962, odată cu venirea la cârma Episcopiei Aradului a viitorului patriarh, Teoctist Arăpaşu, care a scos CAP-ul din incinta mănăstirii, ocupându-se în mod special de reactivarea mănăstirii. A adus aici personal călugăresc, iar în anul 1965 l-a numit ca stareţ pe Timotei Iftimie, cu care a colaborat atât la înviorarea vieţii duhovniceşti, cât şi la propăşirea nevoilor gospodăreşti. Până în anul 1976, Mănăstirea Hodoş-Bodrog a funcţionat cu regim de „gospodărie anexă“ a Episcopiei Aradului. După inundaţiile din anul 1970, episcopul de atunci Teoctist Arăpaşu a reuşit să sensibilizeze autorităţile comuniste, care au permis ca mănăstirea să reprimească 5 hectare de pământ ca zonă de protecţie, astel încât zona de protecţie compusă din teren clădit, curţi şi grădini să fie de 10 hectare. Din anul 1977, fostul episcop Visarion Aştileanu acordă autonomie mănăstirii. De la această dată, sub directa îndrumare a stareţului Timotei Iftimie, viaţa duhovnicească şi gospodarească a mănăstirii a prosperat foarte mult. Una dintre cele mai importante realizări ale sale este şi începerea lucrărilor de ridicare a unei noi biserici, care a fost sfinţită după moartea acestuia (1991), în anul 1997, în timpul actualului stareţ arhim. Nestor Iovan. Biserica are hramul „Pogorârea Sfântului Duh“ şi a fost sfinţită de episcopul Aradului, Preasfinţitul Timotei.