Boli cauzate de insuficienţa unor vitamine în organism

Multe dintre bolile care afectează şi acum unele zone ale globului, despre care auzim adesea în buletinele de ştiri, sunt provocate din cauza unor greşeli în alimentaţie. Una dintre acestea constă în hrana săracă în diverse tipuri de vitamine, esenţiale pentru menţinerea sănătăţii organismului.

Pelagra (scrobutul alpin) apare ca urmare a deficitului resimţit de organism în ceea ce priveşte vitamina PP (acidul nicotinic) În 1735, Gaspar Cassal a descris pentru prima oară pelagra, depistând această boală în rândul oamenilor care foloseau porumbul în calitate de aliment de bază. Răspândită îndeosebi în Spania, pelagra a fost înregistrată şi în sudul Franţei, apoi în Italia şi în Balcani. În America, pelagra se întâlnea mai ales în Vestul Mijlociu, unde populaţia săracă folosea în alimentaţie produse cu o minimă cantitate asimilabilă de acid nicotinic. Deşi toate boabele conţin acid nicotinic, oamenii nu pot asimila această vitamină din bob. În boabe, acidul nicotinic este conţinut sub formă de niacetină, substanţă în care acidul nicotinic se află în alianţă cu alţi compuşi şi care nu este supusă descompunerii în tractul gastrointestinal al omului. Însă, la prelucrarea grăunţelor cu o soluţie bazică, de exemplu var, din niacetină se disociază vitamina respectivă (PP), care poate fi asimilată în tractul gastrointestinal. Deficitul acidului nicotinic provoacă nu numai apariţia iritaţiilor solzoase pe piele, inflamarea limbii, a mucoasei intestinelor şi diareea, dar şi dereglări grave ale sistemului nervos. În anii â20 ai secolului trecut, medicii internau în clinicile psihiatrice un număr mare de bolnavi din cauza dereglărilor grave ale sistemului nervos, care puteau fi tratate prin administrarea la timp a acidului nicotinic. Deficitul acidului nicotinic în alimentaţie este înregistrat şi în prezent în unele regiuni ale Asiei şi Americii de Sud, unde porumbul (maisul) constituie alimentul de bază al meniului zilnic. Beri-Beri apare din cauza deficitului de vitamina B1 (tiamina) Acum 4000 de ani, chinezii au descris, pentru prima dată, o boală pe care, în prezent, o definim ca insuficienţă de tiamină. Această boală, cu exotica denumire de beri-beri, afectează un mare număr de sisteme ale organismului. Insuficienţa neuronală şi musculară, determinată de nivelul mic al tiaminei în hrană, provoacă simptome variate: de la dureri şi slăbiciuni, până la paralizie şi distrofie; insuficienţa tiaminei poate genera greaţă, vomă şi constipaţii. Apar, de asemenea, şi dereglări psihice, de la o irascibilitate uşoară, până la o depresie totală, debilitate şi paranoia. Avitaminoza profundă de tiamină poate cauza chiar şi moartea. Tiamina este conţinută în coaja orezului şi în tărâţe, iar la măcinare se pierde o mare parte din vitamină. Astfel, odată cu răspândirea măcinatului, a crescut şi frecvenţa îmbolnăvirii de beri-beri printre chinezi. Tehnologiile actuale de preparare a alimentelor permit restabilirea cantităţii de tiamină în produsele din orez măcinat - acest proces se numeşte îmbogăţirea orezului. Dar chiar şi astăzi beri-beri se mai întâlneşte în ţările lumii a treia, unde populaţia foloseşte în alimentaţie orez măcinat nedecorticat. În secolul al XlX-lea, savantul japonez Kanehiro Takaki, angajat în marină, a observat că, în timpul călătoriilor lungi pe mare, echipajele unor corăbii deveneau victimele unei forme letale de delir, în timp ce echipajele altor corăbii nu erau afectate de această boală. Studiind deosebirile dintre modul de alimentaţie de pe diferite corăbii, Takaki a observat că echipajele care nu aveau probleme grave de sănătate, foloseau în alimentaţie mai puţin orez curăţat şi mai multă carne, peşte, legume, grâu şi lapte decât echipajele afectate. Adăugarea componenţilor enumeraţi (bogaţi în tiamină) în meniul marinarilor a determinat reducerea evidentă a cazurilor de boli psihice şi decese din cauza maladiei beri-beri, care, conform concepţiilor medicale din acele timpuri, era considerată o boală infecţioasă. Somităţile medicale ale vremii nu puteau accepta ideea că insuficienţa unor substanţe în alimentaţie ar putea cauza boala. Această situaţie a persistat până în 1890, când medicul danez Christian Eichmann a descoperit legătura dintre maladia beri-beri şi folosirea orezului decorticat în alimentaţie. Zece ani mai târziu, colegul său Gerrit Griyns a demonstrat că boala poate fi prevenită, adăugând coaja de orez în alimente. Aceste descoperiri ale medicilor Eichmann şi Griyns au reprezentat un salt uriaş în ameliorarea modului de alimentaţie a oamenilor. Scorbutul (boala Barlow), provocat de carenţa în vitamina C Deşi savantul ungur Albert Szent-Gyorgyi a descoperit vitamina C abia în anul 1932 (obţinând astfel premiul Nobel), boala cauzată de insuficienţa acestei vitamine în alimentaţie este descrisă încă din anul 1500 î.H. Scorbutul este cea mai cunoscută boală clasică, apărută în urma deficitului de vitamine. James Linde, medicul flotei britanice, a descoperit în anul 1753, că lămâile, împreună cu alte citrice, precum şi zarzavaturile previn apariţia scorbutului în timpul lungilor călătorii maritime. Deşi această metodă de combatere a scorbutului a fost folosită timp de un secol şi jumătate, oamenii deseori nu ţin cont de lecţiile istoriei. Scorbutul n-a dispărut nici după publicarea, la mijlocul veacului al XVIII-lea, a descoperirii doctorului Linde. Cum apare scorbutul Simptomele acestei boli apar pe neobservate. Debutul bolii este marcat de stări de moleşeală, oboseală, irascibilitate. Apoi apar hemoragiile şi inflamaţiile gingivale, cad dinţii, apar vânătăi şi, în sfârşit, hemoragii generale, care pot fi fatale. Toate acestea au loc din cauză că vitamina C are un rol capital în formarea colagenului, principalul component proteinic al ţesutului conjunctiv, fără de care corpul „se dezmembrează“. Dacă în organism este o cantitate insuficientă de vitamina C, colagenul, necesar pentru construirea şi menţinerea structurii ţesutului conjunctiv, devine mai puţin rezistent. Acest ţesut, depreciat, se rupe uşor, fapt ce are urmări grave asupra vaselor sangvine, care se fisurează şi sângerează. Un alt rol, nu mai puţin important, al vitaminei C este cel de antioxidant potenţial. (sursa: www.sanatatea.com)